Cum ieşim din impas?

Cătălin Predoiu

PSD a câştigat alegerile parlamentare din 2016 printr-o mare minciună, declinată pe multe pagini împănate cu grafice şi cifre şi denumită cinic ”Programul de guvernare PSD”. Puterea politică dobândită astfel de PSD, concret, majoritatea parlamentară şi guvernul, cu tot ce decurge din aceasta, este, prin urmare, imoral dobândită, deci, fundamental nelegitimă.

Sigur, formal constituţional, PSD poate invoca respectarea procedurilor electorale şi parlamentare, dar analizând pe principii fundamentale de drept mecanismul contractului social încheiat în decembrie 2016 cu poporul, consimţământul alegătorilor a fost viciat. Deci, politic vorbind, contractul este nul. Nu pentru că PSD nu a majorat pensii şi salarii, ci pentru că aceste majorări erau angajate prin ”Programul de guvernare PSD” şi erau imposibil de realizat încă de la data contractului social. Contractul PSD cu poporul este nul. Nu numai pentru că atacă Justiţia de când a preluat puterea, ci pentru că un astfel de obiectiv nu a fost declarat şi angajat prin ”Programul de guvernare PSD” şi a fost pus ulterior în aplicare fără consimţământul poporului.

Contractul PSD cu poporul este nul.

Acest viciu fundamental de consimţământ face ca puterea PSD să fie imoral dobândită, prin fraudă de consimţământ social şi deci, puterea PSD este nelegitimă. Din această lipsă de legitimitate, combinată cu măsurile economice iresponsabile şi atacurile la Justiţie prin lege (OUG 13, proiectele Toader via Iordache, Nicolicea, Şerban privind legile Justiţiei), a izvorât revolta maselor exprimată în stradă.

Primarul General Firea trebuie să renunţe definitiv la organizarea de provocări la adresa demonstranţilor şi, eventual, să ceară scuze românilor pentru agitaţia produsă prin abuz de putere.

Ultimul episod nefericit care decurge implacabil din această situaţie s-a consumat azi în Capitală, acolo unde Primarul General Firea a provocat Strada prin înfiinţarea aşa-zisului târg de Crăciun, în fapt, o manevră primitivă precum mintea politică ieşită din fire a Firii, manevră menită să blocheze viitoarele întruniri de protest la adresa PSD şi a politicilor sale. În Piaţa Victoriei s-a consumat, în fapt, ceea ce politic a izvorât din mintea şi voinţa administrativă a Primarului General, atunci când a decis să organizeze barajul demonstraţiilor în forma unui târg nevinovat. Firea invocă legile şi autoritatea sa, care ar fi fost abuzate, dar domnia sa este prima care a abuzat de reglementări. Pentru că un principiu al legii este aplicarea ei cu bună credinţă şi un principiu al bunei guvernări, inclusiv locale, este să nu surprinzi şi să provoci sau să abuzezi guvernaţii cu decizii intempestive menite să creeze tensiuni, restrângerea libertăţii civice a exprimării opiniilor şi a protestului. Firea ştia sau ar fi trebuit să ştie ce va urma, încă de la data deciziei sale.

Acest episod este o parte de tablou. Întregul prezintă acelaşi blocaj. Cum ieşim din el?

Desigur, juridic nu pot fi şterse cu buretele efectele legale, constituţionale, ale alegerilor din 2016, dar politic, viciul lor de consimţământ ar putea fi parţial reparat. Cum? Fie într-un chip radical şi maximal, fie într-un chip minimal şi de etapă, aş spune eu, optimal.

Radical şi maximal, marea înşelăciune din decembrie 2016 ar putea fi corectată prin ieşirea PSD de la Guvernare. 

Radical şi maximal, marea înşelăciune din decembrie 2016 ar putea fi corectată prin ieşirea PSD de la Guvernare. Nu mă reţin să afirm că PNL ar putea alinia un Guvern mai bun decât ce-am văzut la PSD în acest an de guvernare. Această cale ar întoarce însă problema invers. Cum ar putea guverna actuala Opoziţie, când în fapt nu a câştigat alegerile? 

În plus, ar putea genera instabilitate politică majoră şi dificultăţi în construcţia unei noi majorităţi, ca să nu mai vorbim de situaţia precară a unui eventual guvern minoritar. Desigur, există şi alegerile anticipate, dar ele prezintă dezavantajul unei instabilităţi politice de câteva luni.  

De aceea, realistă ar fi o soluţie de cauterizare a politicilor din PSD fundamental ilegitime şi destabilizatoare, printr-o cascadă de măsuri punctuale. În opinia mea, acestea ar fi următoarele, fără să pretind că e o listă exhaustivă, ci una... minimală:

1.     Preşedintele PSD Liviu Dragnea să demisioneze din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor;

2.     Preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului;

3.     Primarul General Firea să renunţe definitiv la organizarea de provocări la adresa demonstranţilor şi, eventual, să ceară scuze românilor pentru agitaţia produsă prin abuz de putere.

4.     PSD să retragă din dezbaterea parlamentară proiectele (Toader) Iordache, Nicolicea, Nicolae de modificare a legilor Justiţiei; comisia Iordache să continue doar punerea de acord a codurilor cu deciziile CCR şi directiva UE privind drepturile şi garanţiile procesuale, aşa cum a hotărât iniţial Parlamentul;

5.     PSD să renunţe la măsurile economice populiste care sunt apte să destabilizeze economia; să propună un proiect de buget negociat cu Opoziţia, mediul de afaceri şi sindicate, axat pe investiţii, sănătate, educaţie şi să renunţe la modificările Codului fiscal;

6.     PSD-ALDE să emită o declaraţie politică prin care se angajează să nu mai încalce obiectivele Raportului de ţară al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare privind Justiţia;

7.     PSD-ALDE să emită o declaraţie politică prin care se angajează să respecte angajamentele României în cadrul NATO, inclusiv prin referire la valorile fundamentale pe care Alianţa Nord-Atlantică le apără şi promovează.

Aceste măsuri ar repune PSD-ALDE pe linia politică pro-europeană şi nord-atlantică şi ar aduce nu numai normalitate în cursul politic general al Ţării, ci şi o minimă pace socială necesară rezolvării gravelor probleme restante ale României: infrastructură, educaţie şi sănătate, ca să ne limităm la cele mai urgente.

Din această perspectivă, liderii PSD-ALDE din jurul celor doi preşedinţi de partid au în faţă o alegere crucială, aş putea spune istorică: merg până la capăt pe linia celor doi führeri de mucava, Dragnea şi Tăriceanu, trăgând propriile partide în prăpastia istoriei sau, de preferat pentru toată lumea, se vor debarasa de ei şi de toate derapajele pe care aceştia le-au impus într-un an de guvernare nefericită care se încheie. În funcţie de această opţiune politică se va desfăşura, normal sau cu turbulenţe politice, anul politic 2018. Quo vadis?