Cum arată aritmetica parlamentară înainte de moţiunea de cenzură. Matematica unui eşec anunţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Calculele politice arată faptul că Opoziţia este în prezent departe de a reuşi să strângă cele 233 de voturi necesare pentru a trece moţiunea de cenzură şi astfel Guvernul Dăncilă să fie demis. Codrin Ştefănescu, dar şi Traian Băsescu ironizează demersul PNL.

92 de parlamentari are PNL în ziua moţiunii, în contextul în care formaţiunea condusă de Orban a pierdut în ultimele săptămâni nu mai puţin de şase oameni care s-au dus fie în ALDE, fie în PSD. La cei 92 de liberali se adaugă 41 de aleişi ai USR şi 20 ai PMP. În total sunt până acum 153 de parlamentari. Liberalii mai beneficiază de sprijinul sigur al trei-patru deputaţi de la Minorităţi şi s-ar putea baza, dacă Orban ajunge la un consens cu Victor Ponta, şi pe zece deputaţi ai Pro România.

Victor Ponta a condiţiona votul celor din Pro România de garanţia că Orban nu va avea pretenţia să fie el propunerea de premier după o eventuală cădere a Guvernului Dăncilă, ci tot PSD să primească mandat de formare a Guvernului. Pe lângă formaţiunea lui Ponta, Opoziţia ar mai putea strânge voturi de la UDMR, partid care anunţă miercuri dimineaţă dacă sprijină sau nu moţiunea de cenzură. „Niciun Guvern nu este de neînlocuit, dar de fiecare dată se poate găsi un Guvern mai bun“, a declarat liderul UDMR Kelemen Hunor după o întrevedere faţă în faţă cu Ludovic Orban.

233 de voturi trebuie să strângă Opoziţia pentru a o demite Guvernul

Ipotetic, principalele partide de opoziţie s-ar putea baza aşadar pe 196-197 de voturi, însă tot ar trebui să mai convingă aproape 35 de oameni, ceea ce e greu de crezut, chiar dacă unii social-democraţi ar putea întoarce armele în ultimul moment. Pe de altă parte, PSD singur are 220 de parlamentari, adică cu 13 mai puţin de majoritate. Însă, alături de partenerul ALDE, ar strânge 250 de voturi, ceea ce înseamnă o majoritate lejeră, chiar şi fără ajutorul celor din Grupul Minorităţilor, cu toate că 6-7 aleşi de aici sunt apropiaţi de social-democraţi.

Fostul preşedinte Traian Băsescu precizează că vor lipsa cam 50-70 de voturi pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată şi întreabă oare de ce opoziţia a dat PSD şansa unei victorii politice când se afla în mare dificultate. Băsescu spune că, dacă Ludovic Orban îl căuta, poate îi dădea un sfat care să îl ajute să nu pară “inconştientul vesel” al politicii româneşti.

Partidele pregătesc proteste
Principalele partide din Parlament, fie că e vorba de PSD, de PNL sau USR, îşi îndeamnă susţinătorii să vină alături de ei. De exemplu, senatorul Claudiu Manda, preşedinte al Comisiei de control a SRI, a declarat într-o emisiune la Antena 3 că s-ar putea să vină în Parlament persoane care susţin PSD. Pe de altă parte, PNL şi USR îndeamnă oamenii să iasă în stradă  în ziua moţiunii, fiind chemaţi să protesteze în faţa Palatului Parlamentului. „Cu drapelul în faţă, vom protesta şi mâine, în faţa Parlamentului, pentru a opri Guvernul Dăncilă şi pe Liviu Dragnea să confişte viitorul României şi al românilor“, a anunţat Dan Barna, liderul US. De altfel, USR cheamă românii prin SMS-uri să îşi ia miercuri liber de la serviciu şi să vină la Palatul Parlamentului atunci când va fi votată moţiunea de cenzură.


 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite