Cui îi e frică de feminism?...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

...Celor care nu ştiu ce este, cât şi celor care ştiu ce este. Din motive diferite, desigur. Tema feminismului a revenit în actualitate după 20 de ani, perioadă în care părea că devenise parte a peisajului public românesc.

De ce este revigorat discursul antifeminist în zilele noastre? Pentru că iliberalismul, opus afirmării drepturilor omului şi cetăţeanului este în plină ascensiune. Vântul iliberal bate acum din două direcţii – dinspre est şi dinspre vest. E suficient să ne uităm la drepturile femeilor din marile state ale estului nostru – China şi Rusia – ca să vedem ce ne-ar fi aşteptat dacă nu eram în Uniune Europeană. Abia dacă zăreşti o femeie în peisajul politic de vârf al Comitetului Politic Central al Partidului Comunist Chinez, abia dacă zăreşti câte o femeie în guvernul federal rus. Sunt convinsă, în acelaşi timp, că atât chinezoaicele, cât şi rusoaicele, sunt femei capabile şi puternice.

Vântul bate atât dinspre ortodoxismul rus şi valorile cultivate oficial în Rusia, cât şi dinspre extremismul religios evanghelist de dincolo de Atlantic. Nu putem uita nici vizita Patriarhului Kiril şi legăturile specifice la acest nivel, nici vizita delegaţiei americane din care făcea parte un personaj obscur care perora pe scenele din România valorile „familiei tradiţionale“ (rar întâlnită în realitate), în detrimentul oamenilor care compun diverse familii reale. Valoarea simbolică a „familiei“ stă, în opinia lor, mai presus de omul viu, care are nevoile şi aspiraţiile sale individuale, fără de care nu ar mai avea identitate. Ideea de om e mai importantă decât omul viu, în concepţia tuturor acestora – fie din est sau din vest – fără ca ei să recunoască explicit acest lucru. Putem ucide în numele dreptului de a te naşte!


Congresul Naţional al Poporului din China FOTO Guliver / Getty Images / Lintao Zhang

image

Acum că „s-a dat liber“ la „exprimarea democratică“, adică la spusul de mârlănii în spaţiul public, inclusiv în Parlamentul României (vezi diverse episoade online), putem agresa femeile în voie. Dar, o dată pe an, de 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeilor, le oferim flori şi le răsfăţăm – la vedere. (Cu siguranţă, există multe persoane, bărbaţi şi femei, care respectă femeile. Îi exclud din comentariile de faţă.) Tocmai pentru că în celelalte 364 de zile lucrurile stau grav la diverse capitole: mai ales la violenţa împotriva femeilor în spaţiul familial, recent a fost demarată o iniţiativă la firul ierbii #MultumescPentruFlori, în care o serie de feministe îşi exprimă dezacordul pentru festivismul zilei de 8 Martie şi pledează pentru a fi luate în considerare multele probleme cu care se confruntă româncele în calitate de femei. Vrem RESPECT şi în celelalte 364 de zile!

Nu neg faptul că există o serie de exagerări în zona afirmării feministe – aici, ca pretutindeni. Dar din faptul că se fac exagerări nu derivă faptul că fondul temelor expuse de aceste doamne nu are relevanţă. Iată ce putem citi în materialul propus de iniţiatoarele campaniei #MultumescPentruFlori:

„În luna ianuarie, Nicoleta Botan a fost înjunghiată de fostul partener împotriva căruia obţinuse un ordin de protecţie. Atacul a avut loc în grădiniţa din Bucureşti unde lucra şi unde se aflau şi cei doi copii ai săi. Femeia a murit la scurt timp după atac. În aceeaşi săptămână, o altă femeie, Alexandra Marin, a fost înjunghiată de fostul partener, militar, în timp ce se afla într-un coafor din localitatea Titu. A decedat la scurt timp. Militarul avea antecedente de violenţă domestică, fosta lui soţie fiind nevoită să fugă din ţară pentru a-şi salva viaţa. Îl reclamase de nenumărate ori la poliţie, fără ca poliţia să fi luat măsuri. Un alt caz recent este al Violetei Mirică, ucisă la Galaţi în plină stradă, cu peste 15 lovituri de cuţit. Şi în cazul ei existaseră plângeri înregistrate la poliţie, fiind urmărită şi ameninţată de fostul partener în ultimii 2 ani.

Aceste femei, şi multe altele, au apelat la o instituţie care a fost incapabilă să le salveze viaţa. Ordinul de protecţie există în legislaţie încă din anul 2012, fără să existe proceduri de monitorizare 6 ani mai târziu. Cine răspunde pentru această întârziere? Cine este responsabil pentru vieţile pierdute în aceşti ani? Cât să mai aşteptăm? Câte femei trebuie să mai moară?“

Vi se pare exagerat să reacţionăm în cazuri de violenţă împotriva femeilor nesancţionate de stat? Vi se pare normal să plătim impozite din care statul ar trebui să asigure protecţia tuturor cetăţenilor, inclusiv al femeilor? Vi se pare că ar trebui să tăcem în asemenea situaţie? Tocmai pentru că nu putem tăcea, ne exprimăm. Feminist.

Violenţa practicată la diferite niveluri este un subiect mare, important. Nu este unicul care animă multe românce şi români (da, există bărbaţi feminişti!) Zilele trecute citeam despre „gender gap“ (diferenţa) de plată între femei şi bărbaţi în Uniune Europeană. Este de 16% pentru persoanele active (bărbaţii câştigă cu 16% mai mult decât femeile) iar la nivelul pensionarilor, diferenţa este uluitoare: 39%! Mă întreabă o studentă: dar poate că femeile şi-au luat mai mult liber, au lucrat part-time etc. şi din această cauză sunt plătite mai puţin. O întreb, dar ce făceau cu tipul disponibilizat? Se plimbau, se relaxau? Răspunde: păi, aveau nevoie de timp ca să îngrijească copii, bătrânii, soţii. Exact! Acestea nici nu sunt considerate munci adesea. Ca şi cum, printr-o magie, tinerii sunt gata crescuţi, educaţi, apţi de a intra pe piaţa muncii. Se consideră normal ca femeile să lucreze gratis şi să mai suporte şi o pensie mult micşorată ca „premiu“ pentru comportamentul lor exemplar.

image

Cui îi e frică de feminism, îi e frică să recunoască aceste date, să admită că societate noastră nu este democratică. Sau, ca să-l citez pe autorul revenit la modă, George Orwell, „unii sunt mai egali decât alţii“ în democraţia noastră nord-balcanică. Dar lucrurile nu stau extraordinar nici în alte ţări, chiar europene. Fuziunea aceasta de vânturi ortodoxisto-evanghelistă ne ameţeşte parcă mai mult pe noi decât pe unguri, cehi sau francezi.

Cui îi e frică de feminism, îi e frică să admită şi să accepte că, fundamental, femeile sunt fiinţe puternice şi că diversele societăţi şi conduceri politice de-a lungul timpului au avut nevoie de multe abilităţi, şiretlicuri şi machiaverlâcuri pentru a ţine sub capac puterea feminină. Pe de altă parte, puterea vine cu responsabilitate – întotdeauna. A admite că eşti puternică presupune a-ţi asuma responsabilitate acestei puteri. Uneori, asta copleşeşte. De aceea, ezitarea este de înţeles.

Contrar aşteptărilor, rezistenţa în a recunoaşte puterea (cât şi vulnerabilităţile) feminine, este egal răspândită printre femei şi bărbaţi. Ba chiar unele femei sunt mai acerb anti-feministe decât mulţi bărbaţi.

La mulţi ani, doamnelor, oriunde aţi fi şi oricât de puţin aţi recunoaşte voi însevă puterea pe care o aveţi!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite