Cristian Sima, noi dezvăluiri: „Predoiu îmi spune să stau liniştit că el va fi preşedintele României în 2014. Accept orice, mi-e frică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Sima FOTO Mediafax
Cristian Sima FOTO Mediafax

Brokerul fugar Cristian Sima a publicat un nou text pe blogul său, în care vorbeşte despre modul în care a fost forţat să renunţe la acţiunile sale de la Hotnews de mai mulţi lideri PSD, printre care şi Viorel Hrebenciuc şi vorbeşte despre rolul lui Cătălin Predoiu în această afacere.

Concret, Sima vorbeşte, pe blogul său, despre situaţia politică din România anului 2012, despre lovitura de stat şi evocă, printre altele, numele lui Tăriceanu.

„E liniştit, îmi spune că nimic nu se va schimba chiar dacă Băsescu va pleca, UE nu are forţa să-i oprească şi că Voiculescu nu e un drac aşa de negru“, povesteşte el.

Brokerul povesteşte şi cum se negociau posturile în România, cum a fost presat de Daniel Dăianu să vândă acţiunile la Hotnews şi evocă un personaj pe atunci puţin cunoscut: Sebastian Ghiţă. (Precizare din partea Hotnews: Cristian Sima a avut doar 9,8 la sută din acţiunile Hotnews, pe care le-a vândut în septembrie 2012 lui Răzvan Cornăţeanu).

Redăm integral postarea publicată de Cristian Sima:

UMBRELE POLITICII IN 2012

“Există oameni care nu îmbrăţişează decît umbre, aceştia beneficiază doar de umbra fericirii” Shakespeare

Pretutindeni, dar mai ales pe meleagurile dimbovitene, politica s-a făcut la cafenele, restaurante, case conspirative, în general departe de ochii maselor. Noi, românii, am fost mereu fascinaţi de jocurile de culise, de piedicile pe la spate şi mai ales de umbrele dubiului.Dacă Creatorul ne-ar livra în piaţa publică filmul real al umbrelor ultimilor 24 de ani, nimeni nu ar crede ceea ce ar vedea dar, în acelaşi timp, toţi vor spune:”ţi-am zis eu că aşa a fost”.

CTP-ul, crucişătorul potemkin al presei româneşti, întrevede un scenariu. Cum nu are suficiente date, voi încerca să completez ficţiunea printr-o înşiruire brută a unor evenimente trăite de mine în primele 9 luni ale anului 2012. Sper să reuşesc o înşiruire telegrafica, fără floricele şi mai ales fără comentarii personale.Va las să trageţi ce concluzii vreţi şi să vă imaginaţi ce scenarii doriţi.

Decembrie 2011. Reuniune la Bruxelles.Situaţia datoriilor publice ale multor ţări europene devine din ce în ce mai greu de controlat. Cameron părăseşte intempestiv reuniunea, lăsînd cuplul “merkozy” să se descurce cu moneda europeană.Băsescu se întoarce de la Bruxelles preocupat de situaţia economică dar şi mai preocupat de scăderea popularităţii guvernului Boc şi a sa personal.

Vrea să schimbe primul ministru dar Boc nu cedează, nu vrea să demisioneze. Conduce guvernul prin mîna lui Predoiu, omul său de încredere în guvern. În guvern e haos, nimeni nu mai ascultă nici de Boc ,nici de Băsescu, toţi sunt disperaţi. Informaţiile le primesc de la Predoiu.

Ideea lui Băsescu e să-l aducă pe Maior prim ministru să-l ţină 2 ani şi să-l pregătească să devină viitorul preşedinte. Maior joacă la două capete şi începe să aibă întîlniri de taină cu cîteva umbre importante din PSD. Predoiu speră ca Boc să demisioneze şi el să fie numit prim-ministru. Mergem în birlogul SRI, în vechea casă făcută de Carol pentru Lupeasca. E stînjenitoare, un amestec de comunism, brancovenism şi noile gusturi postdecembriste .E o casă în care nu te simţi în niciun secol.

La masă, eu, Predoiu, Dăianu, Maior, Coldea. Predoiu a cerut întîlnirea pentru a le povesti ce se întîmpla dacă euro va cădea, sau dacă se va sparge în două, euro pentru bogaţi Germania, Olanda, Finlanda şi cel pentru săraci, Grecia, Portugalia, Italia,Spania.Se vehiculează chiar şi ideea că în cazul unui Run la băncile româneşti, acestea ar putea fi aparate cu taburile împotrivă deponenţilor care doresc să-şi retragă banii.Coldea pare cel mai inteligent şi respinge categoric această soluţie.Lasfîrşit situaţia rămîne la fel şi nu se trage nicio concluzie. După un timp Predoiu îmi spune:”au zis că eşti deştept, dar eşti incontrolabil”.Foarte deştept nu cred că am fost pentru că eu vedeam Germania retrăgîndu-se din euro şi deşi şi azi cred acelaşi lucru nimic nu ne face să credem că se va întîmpla.

Maior e foarte sigur de sine, vorbeşte puţin şi pune accentul pe instituţiile statului care sunt pregătite şi vor acţiona conduse de BNR.

Ianuarie 2012.Situaţia se înrăutăţeşte la noi dar pare a se imbunatati în afară. Afară începe marea tipărire de bani la noi deficitul bugetar e incontrolabil şi colac peste pupăza apar manifestaţii în piaţă, urmare a gafei cu Arafat. Boc cedează şi e de acord să demisioneze. Maior e convins că îi va lua locul, Predoiu la fel. Băsescu joacă la cacialma.

Februarie 2012.Boc demisionează. Predoiu e numit prim-ministru interimar şi e foarte fericit crezînd că va rămîne pînă la capăt.

Boc părăseşte Palatul Victoriei luînd paltonul lui Predoiu, cu 10 numere mai mare, e debusolat, nimeni nu-l mai bagă în seamă. Această numire total ciudată a fost făcută pentru orgoliul lui Predoiu că să-l ţină aproape.El e dependent de Băsescu 100% şi e convins că Băsescu are nevoie de el pentru a face numirile la Parchet şi DNA, faimoasa rocadă. În noiembrie 2011 în trenul de Geneva, mergînd la un concurs de golf , Predoiu este sunat de Băsescu şi se ridica automat în picioare.

Revenim. Seara este numit MRU, Predoiu e decepţionat dar Băsescu -l linişteşte cu chestia că oricum va putea să-şi pună pe cartea de vizită ex prim-ministru.(după ce a părăsit ministerul justiţiei pe cartea de vizită a lui Predoiu scria ex prim-ministru, ex ministru de externe, ex ministrul justiţiei, arăta înfiorător.

Cum i-am dat în folosinţă birourile de la WBS , comandase şi o plăcută cu aceaste inscripţii. MRU nu e votat încă de Parlament aşa că Predoiu se ocupă cu deszăpezirile şi se bucură încă cîteva zile de putere. MRU ajunge la Palatul Victoriei, e debusolat, dar Predoiu conduce guvernul timp de peste o luna, chiar din biroul lui MRU. MRU se ocupă doar de imagine, nu de guvern, e deja în campanie prezidenţială. MRU începe să facă troc pentru imagine.Îşi aranjează întrebările la Gadea şi reuşeşte să plece învingător.

Mă cheamă la Palatul Victoriei.Îl întreb pe Predoiu ce vrea de la mine. MRU vrea un troc, să mă pună şef la consiliul consultativ şi eu să-i garantez susţinerea de la Hotnews. Îi comunic prin Predoiu că nu mă amestec în politica editorială şi întîlnirea nu mai are loc.MRU face acel consiliu mamut, totul la troc.

Blănculescu fiind cel mai lingău este numit secretar. Peste doar cîteva luni Blănculescu îl va critică pe MRU şi va deveni consilierul lui Ponta. Acel consiliu nu se va întîlni nici măcar o singură data, era doar o chestie de a da ceva la schimb fără dorinţa de a schimba ceva în economie. MRUdevine arogant, ţipă la miniştri, îi jigneşte şi evident apar animozităţi în PDL.

Băsescu nu-l salvează, ba chiar pune paie pe foc.Numirea lui MRU era doar pentru a-i arată pisica lui maior care nu fusese ascultător, cel puţin aşa-mi relatează Predoiu.Predoiu e convins că Băsescu -l are pe el drept cartea salvatoare şi că Maior şi Mru vor dispărea cu timpul fiind deja arşi politic.Predoiu organizează întîlniri pentru vezi doamne salvarea României şi schimbarea mentalităţii politice.Participă Iulian Chifu de la Cotroceni, Mihnea Constantinescu de la sie, Dăianu, eu şi din cînd în cînd şi alţii.Predoiu e convins că într-un an va fi milionar şi în doi preşedinte.Vreau să precizez că nu cred că a luat un ban cît a fost ministru, a trăit doar din ce i-am cîştigat eu la bursă.Deja din martie se ştie că MRU va cădea pe mîna lui Oprea şi a cîtorva PDL-işti.

Ceea ce nu se ştie e că nu Predoiu va fi succesorul.Predoiu îmi repetă că el e singurul politician care se poate înţelege şi cu liberalii şi cu Hrebenciuc, a dovedit-o cînd a trecut codurile şi Băsescu merge pe mînă lui.Băsescu i-o va trage a doua oară, tot cu zîmbetul pe buze.

Aprilie 2012.Se vorbeşte deja de moţiunea de cenzură.MRU e liniştit, Predoiu e convins că va trece.Începe deja din proprie iniţiativă să negocieze cu liberalii şi Hrebenciuc. Nimeni nu-l bagă în seamă. Moţiunea trece, guvernul MRU cade.

Predoiu realizează în ultima clipă că nu va fi prim ministru dar speră să rămînă ministru la justiţie.Ponta îi face propunerea, se duce la Băsescu să primească girul şi să-l roage să insiste pe lîngă Ponta.Mi se pare ciudat dar văzînd SMS-urile cred că e posibil ca Ponta să-l lase la justiţie. Încerc să schimb toţi banii bursei în dolari, reuşesc să schimb doar 2 milioane pentru că toţi din CA se opun. Eu plec la Paris de 1 mai, Predoiu rămîne pe baricade.P rimesc la Paris SMS de la Predoiu.

Crin şi Voiculescu se opun , nu voi fi ministru la justiţie.Predoiu vrea un post la sibex, eu nu pot să îl ofer, ne certăm.

Mai 2012. Revin la bucureşti.Ponta anunţa guvernul. Hotnews îi demolează un ministru, doamnă “standford” de la educaţie. Am deja şi mai mulţi duşmani. Dăianu insistă să vînd hotnews şi să ies de la sibex, mă avertizează că aşa pot rămîne cu WBS. Mă simt puternic, nu cedez.

Iulie-august 2012.Începe suspendarea. Hotnews îl susţine pe Băsescu şi acuză lovitura de stat. Leul se devalorizează şi mai mult, începuse deja de dinainte de 1 mai, imediat după moţiune.Predoiu primeşte oferta să se ducă consilier la Cotroceni ca şi Funeriu şi ceilalţi dar refuză. Îi dau birourile mele gratis şi încearcă să lucreze de la mine de la WBS dar nu reuşeşte nimic, e deja depresiv, îi lipseşte puterea. La suspendare nu ia poziţie şi nu-l susţine pe Băsescu, se simte folosit şi aruncat ca o cîrpă. Eu mă implic puternic.

Primesc ameninţări la telefon că voi citi Hotnews din aceeaşi celulă cu Băsescu. Băsescu e suspendat.Băsescu vine la hotnews să dea interviu.Încă crede că va reuşi să convingă lumea să voteze nu. Îi explic că singura soluţie e boicotul şi că eu în locul lui aş face ca şi De Gaulle cu “je vous ai compris”.Ii spun că eu aş boicota, apoi m-aş demite, dar eu aş organiza alegerile, e o ieşire din scenă demnă.Mă ascultă dar nu comentează.Pantazi, redactorul şef de la Hotnews e f. preocupat că l-am ofensat pe domnul preşedinte.Rămîn surprins, Hotnews l-a ajutat şi criticat pe Băsescu fără să primească niciun ajutor, poate că eu mă înşel. Nu mai am încredere în nimeni, devin brusc circumspect. Pînă atunci eram expansiv, chiar inconştient de curajos.

Îl sun pe Tăriceanu să-l conving că nu e bine să joace cartea Voiculescu.Tăriceanu e liniştit , îmi spune că nimic nu se va schimba chiar dacă Băsescu va pleca, UE nu are forţa să-i oprească şi că Voiculescu nu e un drac aşa de negru.Explodez şi îi explic principii.Băsescu boicotează şi rămîne preşedinte dar totul se decide la CC. Simt că sunt atacat, dar rămîn pe poziţii şi mă consider încă puternic. Nu făcusem nicio afacere cu statul, nu am fost la nicio licitaţie, nu aveau ce să-mi facă, aşa credeam eu.

Septembrie 2012.CNVM îmi blochează conturile , vor deja să mă debarce de lasibex.GS îmi lichidează conturile din lipsă de margine. Sunt falit. Încerc totuşi să mă salvez fără să încerc să văd de unde-mi vine.Predoiu mă duce la Hrebenciuc. Hrebenciuc e înainte de întîlnirea din deltă a USL-ului.Promite să mă ajute şi-mi demonstrează puterea sa.Sună la Dorina Mihăilescu, care se afla la Frankfurt sa-l spioneze pe Isarescu, şi amîna AGA la Sibex.Suna şi la Fercala căruia îi promite şefia CNVM dacă mă ajută să ies din rahat. Încep deja să îmbrăţişez umbrele şi umbrele mă înconjoară. Vreau să iau credit de la GS dar Predoiu mă opreşte pentru că Hrebenciuc mă va ajuta. Cred.

Dimofte mă împrumută cu 400k , pare să fie sincer. Mă duc să joc golf la clubul diplomaţilor şi dau de Noaptes, habar nu am cine e. Se prezintă drept viitorul curscru al lui Hrebenciuc şi îmi spune: ştiu tot şi te voiajuta. Cred din nou şi continui să îmbrăţişez umbre. Mă întîlnesc din nou cu Hrebenciuc şi Predoiu, la cafea, în cartierul francez.Accept să mă retrag de la sibex şi să vina Predoiu şi Dăianu. Hrebenciuc îi spune: avem multe planuri cu tine.

Dăianu continuă să mă preseze cu SMS-uri şi telefoane să vînd Hotnews, Hrebenciuc nu e interesat dar îmi sugerează să vînd.Toţi mă sfătuiesc să cedez şi să-mi dau chiloţii jos.Accept orice.Vînd Hotnews . Promit să lucrez pentru umbre şi să-i vînd totul lui Dimofte pe gratis.Dau toate actele şi promit să fac ce mi se spune, data e stabilită, 29septembrie. Acolo ar fi trebuit să-mi dau chiloţii jos. Predoiu îmi spune să stau liniştit că el va fi preşedintele României în 2014. Toată lumea e înţeleasă.

Accept orice, deja mi-e frică.Îmi pun cenuşă în cap şi spun că regret că am încercat să lupt împotrivalor.

Toţi mă cred şi mă consolează, dar îmi promit că va fi bine, cu ei, cu umbrele.Primesc telefoane, sunt felicitat că am înţeles şi încurajat.De data asta eu joc teatru, plîng, regret, promit orice.

29 septembrie.Plec din ţara la 6 dimineaţa.Încep telefoanele de ameninţare.O echipă debarcă la WBS dar sunt surprinşi să nu găsească arhiva WBS Holding, e deja în occident de o săptămină. Predoiu rămîne la mine în birou şi după plecarea mea. Părăseste birourile doar cînd apar televiziunile.Se declanşează scandalul.

August 2013.Primesc un mesaj de la Robert Cazanciuc să nu mă mai iau de Predoiu pe facebook pentru că ei mă ajută, dar să-l las în pace, au alte planuri cu el.

Alte amănunte

2011:Omnilogic şi Siveco înjură continuu la Băsescu şi sunt speriaţi de unul Ghiţă din IT. Ghiţă nu contează, nu se stie bine cine e. In acordarea contractelor de sute de milioane cu statul român conteaza doar omnilogic si siveco.De ce sunt speriaţi? În spatele omnilogic şi siveco se află eminenţa cenuşie domnul profesor Măgureanu.E cumva o luptă între vechea gardă şi garda nouă? După 1 mai 2012, Ghiţă devine leader de piaţă. Poate de aceea le era frica!

“Daca ceva sau cineva nu poate fi evitat, atunci trebuie imbratisat”
Shakespeare

P.S. Daca de luni nu voi mai posta, folositi ce am scris mai sus ca epitaf

Citeşte şi:

Tăriceanu şi Verestoy Attila, asociaţi de brokerul Cristian Sima cu escrocheria Rompetrol. Ce-i aşteaptă pe cei deja condamnaţi

Condamnaţii cu executare din dosarul Rompetrol au ajuns în Penitenciarul Rahova, unde vor sta în carantină trei săptămâni. După pronunţarea condamnărilor, fostul broker Cristian Sima a dezvăluit că în afacere ar mai fi fost implicaţi Călin Popescu Tăriceanu şi Verestoy Attila.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite