Cozmin Guşă şi relaţia cu Rusia

Cozmin Guşă

Foreign Policy România organizează azi, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, dezbaterea cu tema „România în contextul geopolitic mondial. Unde (mai) suntem noi?".

Tema este abordată pe larg în cartea lui Cozmin Guşă distribuită cu noua ediţie a revistei FP România - Imperialism în Postcomunism. Autorul este atipic, pune întrebări care nu se prea pun în România. De aceea şi cere întrebări care nu se pun.

FP România: Nu sunteţi la prima carte. Trăiţi din scris?

Mi-aş dori să pot trăi din scris, din păcate în România nu e posibil. În ultima vreme însă, ca să fac un joc de cuvinte, trăiesc pentru scris, a ajuns cam singura activitate care mă pasionează cu adevărat. Iar să gândesc şi să scriu pentru cartea lansată azi, mi-a făcut reală plăcere. Ceea ce nu-i puţin!

De ce v-a interesat un doctorat în geopolitică? De ce în tabăra academică „Bădescu-Măgureanu”, de la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti?

Vă fac o mărturisire: acum vreo 4 ani, când mi-a venit ideea cărţii, fiind destul de ocupat cu treburi, mi-am dat seama că-mi va fi foarte greu să citesc şi să reflectez suficient pentru realizarea volumului, în lipsa vreunui element ce să mă oblige într-un fel; şi-atunci, un doctorat în geopolitică era chiar ce-mi trebuia pentru a ma ţine în priză, pentru a-mi impune un ritm de citit şi scris susţinut. Iar discuţiile cu profesorii Bădescu şi Măgureanu, dar şi mulţi alţii din această tabără academică, cum o numiţi, mi-au fost de mare folos. Am avut ce-nvăţa şi-atunci când ajungeam la vreun acord în urma discuţiilor, dar mai ales atunci când rămâneam în vreun dezacord relaxat pe vreo temă. Şi-i sfătuiesc pe toţi tinerii studenţi ce-ar fi pasionaţi de evoluţia reală a unor situaţii ale istoriei recente să nu rateze discuţiile cu asemenea oameni experimentaţi, de multe ori eroi ai multor întâmplări vectorizante.

Nu sunteţi un expert de tip universitar. Ce experienţe specifice – de teren - aţi pus în carte?

Aici greşiţi pe jumătate. Sunt un universitar la origine, fizician cu articole ştiinţifice publicate la vremea mea, ce-a luat la un moment dat decizia grea de a-şi părăsi domeniul pentru care se pregătise - din motive de supravieţuire financiară a familiei la un standard rezonabil. Iar şcolile/ cursurile/ doctoratele ulterioare, le-am realizat şi dintr-o nostalgie universitară de-a învăţa şi cerceta. Desigur, experienţa mea politică în funcţii de prim-plan, alături de contactele internaţionale nemijlocite, fie din funcţia de politician, fie din cea de strateg sau consultant m-au ajutat nu doar să percep formatul real al relaţionării interstate, dar să am acces la informaţii la care un universitar n-ar putea ajunge vreodată.

Ca să legăm tematica lucrării Dvs de dosarele revistei noastre, ce directive ne-au trasat SUA şi nu le-am respectat?

Cred că noi le-am respectat, americanii însă, sunt cei datori în relaţia dintre noi. Singurul lucru care ni s-ar putea imputa într-un fel - dar nu ştiu dacă n-au şi ei o parte din vina aici! - este legat de ratarea conectării formale - pentru că cea informală există demult - cu Moscova, lucru care era folositor în egală măsură şi NATO. Ca să nu mai vorbesc de beneficiile economice conjucturale pentru România.

Aţi fluturat cândva contacte importante & discrete la Moscova. Sunteţi „omul ruşilor”?

Am fost un politician pragmatic, fără complexe de tip “Iliescu-KGB”, ce a considerat că o economie formatată ca cea a noastră s-ar putea “îndestula” foarte bine de pe piaţa rusească. Nu mai vorbesc de rolul informal în planul politicii externe a UE, spre exemplu, pe care l-ar fi putut juca o Românie europeană aflată cu Moscova într-un contact normal şi rezonabil pentru ambele părţi. Germania nu s-a sfiit să facă asta, iar motorul economiei germane “duduie” azi şi pentru că n-are o problemă cu importurile strategice din Rusia. Cât despre etichetele care mi s-au aplicat mereu, gen Guşă – omul ruşilor, sau traseist politic, multe altele, le-am privit ca pe o neputinţă a unor oameni încurcaţi de acţiunile mele, de-a mă bloca sau descuraja. Când eşti convins că acţiunile tale sunt preponderant corecte - iar mie timpul mi-a arătat asta -, eşti relaxat şi pozitiv indiferent de zgomotul din jur.

Apropo de această sintagmă şi temere, credeţi că au şi chinezii „oameni” în România?

Apropo de chinezi, au oameni în România în sensul pe care-l sugeraţi, dar din păcate din ce în ce mai puţini de bună calitate, ca proporţie. Pentru că azi chinezii sunt importanţi în plan internaţional, iar românii sunt “trendy”, prea mulţi se-nghesuie aiurea să paraziteze această relaţie, iar asta nu face bine. Ar fi fost nevoie, şi conform cutumelor chineze, ca această relaţionare să se desfăşoare strict după un plan bun al statului român. 

Politicieni, mari sau mici, şi candidaţi dau din coate să fie primiţi la Washington. De ce nu şi la Moscova? (Ce-a căutat Geoană la Moscova?) E cazul să-şi facă drum şi la Beijing?

Ziceam mai devreme că românii sunt “trendy”, politicienii români cu atât mai mult, iar ei acum consideră că SUA = Înalta Poartă. Mulţi politicieni sunt oameni fără busolă care habar n-au ce să discute când merg acolo, alţii sunt simpli şmecheri care-şi fac poze cu statuile din Washington, să se poată lăuda apoi acasă, în organizaţiile de partid. Treburi neserioase! Cât despre Moscova sau Beijing, e bine să ajungă acolo doar oameni cu planuri concrete, de preferat în acord cu un eventual master-plan al statului român, pentru că altfel ne facem un deserviciu. Eu sper că inclusiv cartea mea, ce prezintă şi termenii relaţionării reale în politica internaţională, să-i descurajeze într-o oarecare măsură în a se aventura în nişte medii economico-diplomatice pe politicienii nepregătiţi. Măcar din groaza de penibil, dacă nu din responsabilitate…