Dilema de ieri îmbracă astăzi în mintea mea straie noi, aşa încât mă întreb, tot ca prostul: care este fenomenul cel mai grav pentru România, corupţia sau incompetenţa? Viaţa m-a învăţat că, atunci când nu descoperi cauza unui fenomen, e musai să fie mai multe. Ce-ar fi dacă am lăsa discriminările baltă şi am admite că incompetenţa şi corupţia sunt, în egală măsură, răspunzătoare de ce se întâmplă în ţărişoara noastră. Două cauze fac o treabă mai bună decât una singură. Mai rămâne să stabilim niscai legături între una şi alta. M-am pus pe treabă şi am observat că legătura bate la ochi în nouă cazuri din zece. Procentul denotă oarecare optimism, recunosc. S-ar putea să fie şi mai mic, mai ales dacă luăm în calcul afacerile cu statul.

Corupţii neamului

Înainte de oferi câteva exemple, pe care cu siguranţă le cunoaşteţi, dar pe care nu le veţi fi pus neapărat în raport cu modul în care corupţia şi incompetenţa îşi dau mâna, ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă, permiteţi-mi să vă sugerez o concluzie: singurul domeniu, vital pentru România, în care incompetenţa nu-şi află locul este corupţia. Paradoxul face ca toţi corupţii neamului să fie şi competenţii neamului. S-ar spune că, la rău, românaşul e incomparabil mai priceput decât la bine. Mai cu seamă de când răul a început să fie predat la şcoală de către dascăli care cer bani elevilor sau studenţilor ca să-i treacă la examene sau de când televiziunile difuzează informaţii precise de felul în care se poate copia la BAC cu mijloace din cele mai sofisticate. Răul se învaţă, aşadar, chiar mai înainte de doctorate, plagiate sau/şi obţinute pe bani. Din liceu. Nu mai e mult până când un părinte care îi cumpără fiului său de 18 ani, pe lângă nota la BAC, asta a devenit de la sine înţeles, un permis auto, îi va cumpăra fratelui mai mic, aflat la grădiniţă, o coroniţă.

Instituţii abilitate

Citeam zilele trecute în presă că două firme străine, una olandeză, alta, austriacă, au mărit, prin lucrări de care nici o firmă naţională nu s-ar fi dovedit capabilă, plaja de pe Litoral, cu o garanţie de 50 de ani şi că, nici după doi ani, plaja a luat drumul fundului mării din cauza unor lucrări defectuoase. Cine a ales firmele cu pricina, urmare a unei licitaţii? Cine a verificat lucrările pe parcurs sau odată încheiate? Nu contează, dacă e vorba de Primăria Constanţa, de Consiliul Judeţean sau de alte instituţii abilitate. Pe scară mică, situaţia o repetă pe aceea din alte n cazuri: Bechtel, podul Grand, autostrada Sibiu-Orăştie sau cardurile de sănătate, pe care, aţi aflat, sunt sigur, s-au cheltuit 2.000.000 de lei şi care, acum, nefuncţionale fiind, vor trebui înlocuite cu documente personale de identitate, conţinând totul despre fiecare, de la talia costumului la numărul de la pantof. Cine dă socoteală de banii aruncaţi gârlă pe fereastră sau intraţi în buzunarele celor care au făcut contractele? Pe IT-istul Sebastian Ghiţă, omul cu cardurile, ia-l de unde nu-i! (n.r. – textul a fost scris înainte de reţinerea în Serbia a lui Sebastian Ghiţă) Pe cel care a tăiat panglica la Orăştie, unde să-l căutăm? În PSD, uite-l-nu-e. Sau pe şefii CNADR, odată denumirea instituţiei schimbată? Iar de miniştrii succesivi ai transporturilor care au îngropat autostrăzile şi CFR-ul, ce să mai spunem? DD, cel cu sacul cu bani falşi, de la Combinatul Govora, am mai auzit câte ceva, e în puşcărie, dar şi pe el, şi pe Gruia-CFR Marfă, cine i-a angajat şi protejat?

Nu mai e mult până când un părinte care îi cumpără fiului său de 18 ani, pe lângă nota la BAC, asta a devenit de la sine înţeles, un permis auto, îi va cumpăra fratelui mai mic, aflat la grădiniţă, o coroniţă.

Licitaţii cu dedicaţie?

Aş vrea să-mi indicaţi unul singur din cazurile de mai sus în care e vorba doar de corupţie. Incompetenţa bate în toate la ochi. Precizez: când e vorba de a face bine. Când e vorba de a face rău, competenţa e la ea acasă. Licitaţii cu dedicaţie? Autorizaţii pe bani? Aprobări finale cu ochii închişi? Asta, da, la tot pasul. Ar fi încurajator dacă autorii acestor avantajoase contracte ar fi doar corupţi. Ei sunt şi incompetenţi, nestăpânind domeniul pe care îl administrează. Nu sunt, pur şi simplu, ticăloşi, sunt şi proşti. Politizarea de sus până jos a funcţiilor publice a declanşat acest fenomen al incompetenţiei car generează corupţie. Ce te poţi aştepta de la miniştrii numiţi în raport de gradul de apropiere de liderii politici şi nu de priceperea în ale ministerului cu pricina? Vreţi să-i menţionez pe incompetenţii din guvernul actual? Nu am destul spaţiu. Aşa că mă limitez la un singur nume: Olguţa Vasilescu. Ce o să tragă Liviu Dragnea de pe urma ei, nu mă întrebaţi. Unde s-a mai văzut un ministru care să promită mărirea cu 100% a salariilor şi care să scoată în stradă instantaneu mii de poliţişti şi de funcţionari publici? DNA o caută pe Olguţa în lenjeria intimă a corupţiei. Greşit! O fi ea coruptă, nu ştiu, dar incompetentă e cu siguranţă. Dacă ţine cu orice chip să-şi ducă la bun sfârşit îndrăzneţul program de guvernare, ceea ce îi doresc din toată inima, îl rog pe Liviu Dragnea să-mi permită să-l sfătuiesc să caute miniştri competenţi. Nu apropiaţi sau fideli. Cum procedează Tăriceanu. Com-pe-tenţi!