Domnia sa, „specialist” în aventuri motocicliste, cocoţat prezumţios în vârful ţării, nu ştie (cum e şi firesc pentru cineva de o asemenea anvergură ignară) că paremiologia nu recomandă să te aşezi pe un scaun mai înalt decât teancul de cărţi pe care le-ai citit. Într-o ţară normală, dumnealui ar fi trebuit să evolueze la sol, ca îngrijitor de terenuri sportive, om bun la toate, vânzător de bilete la grădina zoologică etc. ― cu alte cuvinte, activităţi onorabile, însă mai relaxate, care să nu solicite prea mult intelectul, mai ales atunci când structura acestuia este una palidă, costelivă.

Aşa cum, probabil, nici domniei sale, atunci când merge la cabinetul stomatologic, nu i-ar face o mare plăcere să găsească, pe post de medic, un instalator sau un tâmplar, aşa nici pe noi, „prostimea”, nu ne prea linişteşte gândul că am ajuns la cheremul unor analfabeţi şi că ţara a încăput pe mâna unor agramaţi cu veleităţi motocicliste, sfertodocţi, impostori, plagiatori, infractori, ipocriţi, dezaxaţi ş.a.m.d., care bovarizează, comportându-se ca şi cum ei ar fi stăpânii ţării iar poporul o masă largă de sclavi.

Acest ipochimen submediocru, aşa cum ne-a obişnuit, nu poate ieşi la rampă, fără ca, deschizând gura, să nu emită o enormitate. Deunăzi, înaltul motociclist cu demnităţi publice, a diagnosticat societatea românească, afirmând că: „Tot e o problemă agitată în spaţiul public, problema corupţiei. Corupţia e în toate ţările europene. Principala problemă e lipsa de respect pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Mă aşteptam de la un partid care a fost liberal să se preocupe de drepturile cetăţeneşti, nu să laude defilarea cătuşelor (…).”

Cu alte cuvinte, dacă, de pildă, consumul de droguri există peste tot în lume, nu trebuie să ne facem griji, să ne speriem, să luăm vreo măsură împotriva sa. Nu. Trebuie să ne arătăm deschişi. Acesta e un lucru bun, care trebuie încurajat, promovat, cultivat ― altminteri nu vom avea niciodată o societate sănătoasă, prosperă; niciodată nu vom ajunge să fim în rând cu lumea.

Aşadar, putem sta liniştiţi. Corupţia nu e decât un moft românesc. Ea nu poate fi nici pe departe cancerul unei societăţi, după cum ne consolează dl. Tăriceanu, fiindcă există „în toate ţările europene”. Ba e chiar benefică… E de consolidat…, nu trebuie lăsată de izbelişte. Nu corupţia ne-a adus în situaţia în care suntem, ci acei care luptă împotriva corupţiei. Ei sunt răul ţării. Cei cinstiţi sunt piaza rea, din pricina lor nu mai au „drepturi cetăţeneşti” miriadele de infractori (deghizati în politicieni şi oameni de afaceri) care au jefuit ţara.

D-lui Tăriceanu îi trebuie „drepturi cetăţeneşti”, pentru ca jaful să poată continua, hoţii să nu mai fie traşi la răspundere ― ba chiar să li se atribuie onoruri, să fie urcaţi, în chip de eroi, pe înalte piedestale. Asta vrea dl. Tăriceanu şi şleahta de agramaţi, numită „coaliţia de guvernare”. De aceea luptă ei, de vreo 8 luni încoace (modificând şi emiţând legi), împotriva justiţiei, pentru a câştiga „drepturi cetăţeneşti”, pentru a putea fura liniştiţi, în „litera şi-n spiritul legii”. Adevăratele interese ale ţării sunt interesele lor personale. Ţara e a lor doar. Au devenit proprietarii ei, graţie mecanicilor electorale. Poporul i-a vrut, poporul îi iubeşte. Cât despre popor…, ne vedem la alegerile viitoare, cu noi promisiuni! Corupţia merge mai departe! ― fiindcă, vorba motociclistului, „e în toate ţările europene”.