Congres PSD. Greii din partid care fac pasul în spate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PSD pregăteşte schimbarea gărzii de conducere în condiţiile în care mai mulţi grei ai formaţiunii, printre care Mihai Tudose, Rovana Plumb şi Ecaterina Andronescu, nu vor mai candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al formaţiunii, lăsând culoarul liber pentru colegi care au o relaţie mai bună cu şeful partidului, Liviu Dragnea.

Primul lider al PSD care a anunţat cu subiect şi predicat faptul că nu va candida a fost Mihai Tudose, fost prim-ministru care şi-a pierdut din putere şi funcţia odată cu disputa avută cu Liviu Dragnea în această toamnă. Tudose a subliniat că a fost vicepreşedinte al PSD timp de două mandate şi nu mai vrea, alegând să-l susţină pe şeful CJ Vrancea, Marian Oprişan, unul dintre criticii lui Dragnea.

Un alt politician cu experienţă care va face pasul în spate în ceea ce priveşte conducerea PSD este Rovana Plumb, cea care deţine funcţia de ministru al Fondurilor Europene în Guvernul Dăncilă.  „Am fost 10 ani preşedinte al organizaţiei de femei, vicepreşedinte PSD, preşedinte al Consiliului Naţional, important este că întotdeauna am tratat aceste funcţii cu mare responsabilitate, încercând împreună cu colegele şi colegii mei să facem ceva bun pentru fiecare dintre români care au aşteptări de la oamenii politici. Sigur, dacă doamna Carmen Dan va dori să candideze, candidaturile se depun până joi la partid, desigur că o voi susţine cu tot dragul“, a precizat Rovana Plumb, dând astfel un potenţial nume de candidat pentru funcţia de vicepreşedinte al PSD pe regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia.

Pentru funcţia de vicepreşedinte nu vor mai intra în cursă nici Viorel Ştefan, Victor Negrescu, Gheorghe Şimon, Ionuţ Vulpescu, Georgian Pop, Nicolae Bănicioiu şi Ecaterina Andronescu. În cazul lui Negrescu, actualul ministru al Afacerilor Externe şi-a motivat decizia prin faptul că e mai preocupat de activitatea la minister şi de coordonarea „activiştilor socialişti“ din România.

Candidaturi pentru preşedinte executiv

Pe de altă parte, Nicolae Bănicioiu vizează funcţia de preşedinte executiv al PSD, fiind singurul candidat înscris în cursă până miercuri seară, cu toate că în rândurile PSD se vorbeşte şi de o candidatură a lui Mihai Fifor, cel care deţine funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. De asemenea, situaţia s-ar putea schimba dacă pentru această funcţie s-ar înscrie şi Ecaterina Andronescu, senatoare a PSD care a precizat pentru „Adevărul“ că ia în calcul o candidatură pentru această poziţie.  De altfel, depunerea candidaturilor se poate face până joi, la ora 16.00 

O propunere surprinzătoare a venit din partea PSD Bucureşti. Social-democraţii din Capitală au propus-o pe Viorica Dăncilă pentru funcţia de preşedinte executiv. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite