Chef national la intrarea Romaniei in NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* 19 noiembrie, zi libera, sarbatorita cu parade militare si competitii sportive * Hrebenciuc compara intrarea in NATO cu Marea Unire

Doi deputati PSD, Minodora Cliveti si Ioan Timis, s-au gandit sa "tezaurizeze spiritul euro-atlantic" manifestat de romani in timpul "bataliei pentru NATO", asa ca au propus ca, de-acum inainte, sa se sarbatoreasca anual, in data de 19 noiembrie, "Ziua NATO". Cei doi cer ca 19 noiembrie sa fie "o zi libera si nelucratoare", in care Guvernul si autoritatile locale vor organiza manifestari publice, parade militare, precum si competitii sportive si culturale. Cliveti si Timis sustin, in expunerea de motive la proiectul privind proclamarea "Zilei NATO", ca nici prin gand nu le-a trecut sa propuna o "manifestare politicianista", dorind doar sa mentina "unitatea politica si jurnalistica" din perioada bataliei pentru NATO. "Acest spirit unic in estul Europei reprezinta contributia personalizata, specificul si simbolul romanesc in cadrul lumii euro-atlantice. De aceea, ne ingaduim sa va propunem conservarea si perpetuarea acestui spirit al competitiei libere si democratiei, ca un modest gest spre reconciliere nationala", scriu cei doi deputati PSD. Ei nu uita ca, in expunerea de motive a proiectului, sa preaslaveasca eforturile de integrare in NATO ale tuturor guvernelor Romaniei, dar "in special ale guvernului Adrian Nastase". Potrivit proiectului, ar urma ca prima aniversare a "Zilei NATO" sa aiba loc in anul 2002, daca in acest an Romania va fi invitata sa adere la Alianta Nord-Atlantica. Incantat de idee, Viorel Hrebenciuc a intarit: "Pentru noi, are aceeasi incarcatura de simboluri ca anul 1918". Acest proiect nastrusnic a fost la un pas sa fie trimis spre avizare chiar si Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, dar, pana la urma, s-a descoperit ca acest Consiliu nu avizeaza decat initiativele venite de la guvern. In 1997, euforia romanilor care se visau intrati in NATO s-a manifestat sub forma participarii in masa la concursul "Cartea postala pro NATO". Nimeni nu-si mai aminteste cine a castigat atunci acel concurs.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite