Luna august este pentru mine o lună de reflecţie şi încerc să îmi răspund la întrebarea: de ce sunt plătită să fac ceea ce fac? Pot fi înlocuită, aduc mai multă valoare decât altcineva? Care sunt activităţile în care îmi folosesc bine competenţele? În cazul dat, înţeleg şi îmi asum responsabilitatea de a fi membră în CES din partea societăţii civile?

Consiliul Economic şi Social, CES, funcţionează în baza Legii 248/2013. Legea a avut nevoie de actualizări şi modificări, inclusiv o ordonanţă de urgenţă în 2016, pentru a deveni efectivă în sensul activării grupului III – cel al societăţii civile, care a înlocuit grupul părţii guvernamentale, prezent în structura anterioară.

Personal, simt nevoia să recunosc că, la momentul aplicaţiei[1], mă încerca mândria de a participa la reformarea modului de funcţionare a acestui Consiliu, la alinierea României la o filozofie de colaborare şi consultare care funcţiona deja la nivel european[2].

Cei mai abili decât mine în înţelegerea modului în care funcţionează lumea ar fi zâmbit frumos (şi indulgent): legile în România sunt destul de bune, la fel şi ca multe dintre arhitecturile instituţionale. “Performanţa” legilor, ca şi a instituţiilor este data însă de oamenii şi lectura lor asupra acestor legi.

Spune legea (248) încă de la art. 1.: “Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit[3] la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii civile.

Şi de aici se rupe filmul, iar eu folosesc o duminică blândă de august ca să încerc o explicaţie – totul pleacă de la definiţii şi prima contradicţie este cea cu Legea 62/2011, legea care guvernează în România dialogul social şi care defineşte la art. 1, lit. d): “dialogul social tripartit este dialogul desfăşurat între sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice”.

Definiţia pevăzută în Legea 62 este suţinută de ILO – International Labour Organization[4] şi retratată de Uniunea Europeană care a denumit cele trei grupuri ca fiind ale Angajatorilor (“Employers”, grupul I), Lucrătorilor (“Workers, grupul II) şi Interese Variate (“Various Interests, grupul III).

Una dintre mirările mele referitoare la modul în care funcţionează CES România este aceasta: dacă avizul CES este consultativ, dar uneori suntem ultima posibilitate de amendare a unei reglementări, pe un text la prima vedere “de consultare” (pentru că este ori în urgenţă, ori a fost modificat major pe circuit), cum am putea să fim eficienţi, cum am putea contribui în beneficiul şi respectul interesului unor părţi care nu sunt reprezentate de către Patronate şi Sindicate?

Mirarea mea este oarecum împărtăşită de reprezentanţii autorităţii centrale care vin în Plen pentru susţinerea proiectelor de ordonanţe, legi, hotărâri de guvern: “înţelegem ceea ce ne spuneţi, dar… a fost în consultare, a fost în Comisia de Dialog Social (CDS) de la nivelul ministerului, Comisie în care sunt repezentate patronatele şi sindicatele şi chiar, deseori, sunt invitate organizaţii neguvernamentale cu interes pe temă[5].”

CES funcţionează prin Plen şi Comisiile de specialitate, cu o structură de domenii prevăzută prin lege. Preşedinţiile Comisiilor sunt împărţite şi în acest moment între partea patronală şi partea sindicală, sunt preşedinţi în funcţie şi membri stabiliţi anterior funcţionării noului Plen. Această situaţie poate fi considerată un insucces al societăţii civile, dar, pentru cunoscători, cele şapte luni de funcţionare legală a CES, în structura tripartită care include societatea civilă, prima dată de la actuala formă a legii aprobată în 2013, sunt un rezultat cheie pentru refacerea rolului social pe care CES merită să îl aibă, rezultat la care partea societăţii civile a contribuit anul acesta.

Într-una dintre dezbaterile din Plen, la un moment dat, am fost “potolită” în a mă pronunţa pe ce ar fi putut face una dintre celelalte părţi: “să las celelalte două părţi să se ocupe de acel subiect şi să nu le spun eu lor ce ar trebui sa facă”. Le-am răspuns că “toţi suntem societate civilă”.

Dar…, ce să vezi, avem legi de organizare şi funcţionare diferite. În acest context, unele dintre curiozităţile mele ar fi, de exemplu:

- după ce lege s-ar organiza şi ar funcţiona o organizaţie a angajatorilor din economia socială? S-ar regăsi în CES în partea patronală sau partea “intereselor variate”?

- o asociaţie naţională a profesorilor de liceu (e.g.) este un ong sau o organizaţie sindicală, se cuvine să facă parte dintr-una din confederaţiile, federaţiile istorice din educaţie?

- asociaţia poducătorilor de miere de albine este o structură patronală sau a societăţii civile? ş.a.

Ministrul Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea, a fost prezent joi, 17 august a.c., la întreaga şedinţă a Plenului CES – un gest de răbdare şi ascultare care merită remarcat. Evident, toată lumea s-a întrebat care este “agenda”, cea nerostită. Am aflat că Legea 62 va fi modificată, destul de repede, şi sunt discuţii şi pentru modificarea Ordonanţei 26. Nebănuite sunt căile vieţii şi soluţiile de organizare ale dialogului social tripartit şi/sau civic. Va reveni, cu siguranţă, problema reprezentativităţii şi pentru organizaţiile neguvernamentale şi nu insist acum pe această temă căci am învăţat că “ceea ce trebuie să fie, va fi, mai devreme sau mai târziu”.

Am înţeles însă în aceste şapte luni că în eventualitatea reglementării superioare a ceea ce reprezintă dialog civic/social tripartit, entităţile cu prerogative de iniţiativă legislativă vor avea în continuare libertatea de a parcurge acele demersuri de consultare pe care le consideră potrivite şi este natural să aleagă o cale cât mai simplă (netransparentă). Înţelepciunea de a avea acces la cât mai multe perspective diferite presupune identificarea şi implicarea în proces a cât mai multe părţi interesate printre care obligatoriu şi pe cei care vor pierde ca urmare a modificării propuse (inevitabil). Iar aceasta poate fi o practică consumatoare de timp şi energie şi creează, din păcate, un spaţiu de jocuri politice chestionabile din punct de vedere al eticii, inclusiv pentru ong-urile invitate.

Din păcate, evitarea proceselor reale de consultare favorizează ratarea intereselor unora dintre cei afectaţi iar consolarea că sunt o minoritate şi pot fi ignoraţi nu sprijină coeziunea socială şi dezvoltarea – istoria ne arată că minorităţile schimbă lumea în care sunt ignorate.

Incongruenţa de reglementare a dialogului civic/vs/dialog social tripartit poate fi exemplificată cu recent modificata Lege 448: a fost ordonanţă aşa că procedura permitea absenţa consultării cu sectorul neguvernamental. Ce-i drept, nu o interzicea. A fost despre drepturile unor angajaţi, dar aceştia nu au fost susţinuţi, de la început, în CDS la Ministerul Muncii, poate chiar de sindicate – partea lucrătorilor... Similar s-a întâmplat, poate, cu partea angajatorilor – deşi a fost despre afectarea unor scenarii de afaceri şi/sau a regimului de taxare a muncii, în timpul trimestrului şi anului fiscal în curs.

Pe scurt, CES, cu aviz consultativ pe o structură de dialog mai degrabă civic, nu poate avea impactul dorit, fără să fie implicat din etapa de iniţiere a unor noi reglementări. Deşi legea de funcţionare vorbeşte depre dialog social tripartit, în fapt, structura celor trei părţi nu reprezintă tripartitismul. În fapt, realitatea este că propunerile de modificări făcute de CES sunt în majoritate ignorate, motivul principal fiind că, dacă ar fi acceptate, s-ar relua întreg circuitul de avizare. Iar expertiza acumulată de societatea civilă în aceşti ani, incusiv şansa să fie capacitate interesele celor ce pot fi afectaţi de o măsură sau alta, depăşeşte greu limitele jocurilor din mintea şi proximitatea intereselor noastre.

Greu să facem echipă, pentru România şi pentru interesul celor nereprezentaţi, formal, de noi. Altfel spus, dacă nu există cotizaţie sau contribuţie, adică o cotă parte din interesul satisfăcut, atunci nu există interes de reprezentat…


[1] Aplicaţia a fost redactată de către Asociaţia C4C Communication for Community – la data respectivă, august – septembrie 2015, era organizaţia care derula, într-un pateneriat mai larg, proiectul de înfiinţare a Federaţiei Coaliţia pentru Educaţie. Am considerat restrictivă condiţia unei anumite perioade de vechime a activităţii organizaţiilor care depuneau candidaturi (cazul unei federaţii nou înfiinţate) – am ales această opţiune, fapt menţionat în documentele martor.

[2] http://www.eesc.europa.eu/

[3] Unii dintre experţii consultaţi o consideră o traducere nefericită – ar fi trebuit să fie „dialog civic”;

[4] http://www.ilo.org/global/topics/workers-and-employers-organizations-tripartism-and-social-dialogue/lang--en/index.htm

[5] De exemplu, în Comisia de Dialog Social (CDS) de la Ministerul Educaţiei Naţionale au statut de invitat „aproape” permanent, probabil şi în funcţie de temă: Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi, Consiliul Naţional al Rectorilor, Consiliul Naţional al Elevilor, Asociaţii şi organizaţii federative ale studenţilor. Este însă un mecanism insuficient clarificat – de exemplu, stă sub semnul întrebării oportunitatea prezenţei Consorţiului Universitaria, nou createi asociaţii de reprezentare a unităţilor de învăţământ privat, asociaţiilor profesionale – organizaţii ale educatoarelor, învăţătorilor, consilierilor şcolari ş.a. (Notă: Federaţia Coaliţia pentru Educaţie a fost invitată în ultimii ani să facă parte din diferite grupuri de lucru ale MEN, nu am participat până acum la şedinţe ale CDS).