Ce ne aşteaptă după Congresul PSD. O analiză a discursului lui Liviu Dragnea

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mult interes în societate pentru Congresul PSD. Şi e normal, fiind partidul de guvernământ, de care încă depinde soarta societăţii româneşti. Promitea nu de mult Liviu Dragnea, că la Congresul tocmai încheiat va elibera ţara de grupurile nelegitime de putere şi va repune instituţiile de forţă în matca lor constituţională.

N-au lipsit petele de culoare. Umilirea disidenţilor, cărora nu li s-a permis să ia cuvântul de la tribună. Este „răsplata” a 22 de ani de muncă susţinută şi loială în PSD a dnei Ecaterina Andronescu. Liviu Dragnea a venit mult mai târziu, de la alt partid, şi fără aceleaşi merite în funcţionarea şi construcţia partidului. Nu sunt un fan al dnei Andronescu. Dar să jigneşti incalificabil unul dintre stâlpii PSD este de neiertat. Plus ameninţarea că în viitor nu vor mai critica partidul din interior.

Apariţia în primul rând al Sălii Palatului, între primele doamne ale PSD, a iubitei dlui Dragnea. Gest de principe oriental, sau de Kim Jong-Un. Tot comportamentul lui Liviu Dragnea asta a trădat: se consideră stăpânul absolut al României şi al românilor.

Iată, în continuare, fragmente importante din discursul lui Liviu Dragnea, cu scurte comentarii.

„Vreau să stabilim azi nişte direcţii clare de acţiune pentru a Re-Uni România, pentru o dezvoltare pe termen lung şi pentru a decide priorităţile României”.

Nu ştiu cum poate „RE-UNI” România dl Dragnea, înainte de a-şi reuni propriul partid. De a găsi o cale de comunicare cu sutele de mii de manifestanţi anti-PSD care ies în stradă de fiecare dată când simt un pericol imediat pentru societate. Când presa independentă îl critică fără încetare. Faţă de toţi aceştia dl Dragnea manifestă un dispreţ suveran, de prinţ oriental. Cât despre dezvoltarea pe termen lung, cum o poate stabili dl Dragnea, când programul său de guvernare a eşuat lamentabil, sunt necesare cârpeli nesfârşite şi „ţopăieli” fiscale pentru a păcăli oamenii că trăiesc mai bine. Recentul sondaj IMAS, în care PSD a ajuns la 28% de la 45% în alegeri, ar trebui să-i spună dlui Dragnea că nu mai păcăleşte pe nimeni.

Iată-ne azi, la un secol de la acele evenimente, într-un blocaj politic triplu: de viziune, de voinţă şi de acţiune. Eu cred că e momentul să rupem acest blocaj, să ne găsim resursele de inteligenţă şi voinţă şi să redăm acestei naţiuni pofta de istorie, dorinţa de modernizare, nerăbdarea de a merge înainte cu paşi mari”.

Aşa este. Dar cine e de vină pentru acest blocaj? Cine se înconjoară doar de oameni obedienţi şi refuză să asculte şi alte voci din societate? Liviu Dragnea nu este construit să poată răspunde cinstit la această întrebare.

De aici porneşte, dealtfel, şi nevoia ca PSD să-şi definească, urgent, politica de viziune naţională, de clarificare a suveranităţii şi a aspiraţiilor europene şi nord-atlantice, de dezvoltare şi modernizare a ţării în acord cu tradiţiile ei”.

La PSD este o modă. Totul se referă la viitor, deşi a condus România 20 de ani din 28. Aşa şi acum. Vom face, vom drege, dar cândva în viitor. Până atunci, acordaţi-ne credit şi votaţi-ne. A mers de câteva ori, dar nu mereu.

„Atacul asupra propriei ţări e o insultă la adresa tuturor românilor şi trebuie să înceteze. Suveranitatea României e mai preţioasă decât lupta internă pentru putere şi de aceea e nevoie s-o protejăm prin legi explicite, dezbătute şi votate în parlament”.

Este prima afirmaţie de o gravitate extremă. Este vorba de legi care să combată „defăimarea” ţării. Cum munţii, apele, pădurile României nu au cum să fie defăimate (de altfel sunt şi foarte frumoase), „defăimarea” se referă clar la conducerea de partid şi de stat, la politicile acesteia, pe care o însemnată parte a societăţii le critică. Ce vrea dl Dragnea, să bage pumnul în gura milioanelor de români care nu sunt de acord cu conducerea ţării? Cu subordonarea justiţiei de către politic? Din fericire, aşa cum de alte proiecte ale PSD şi ale lui Dragnea s-a ales praful, nici acesta nu va avea o soartă mai bună.

De exemplu, între 2007 şi 2014, în timp ce politica îşi vedea de luptele ei oarbe, din România au plecat peste 3 milioane de români”.

Şi unde să muncească cei 3 milioane de români, dacă PSD n-a avut sau nu a respectat programe de investiţii? Cine este responsabil de această situaţie nedorită de nimeni? Şi prostia că actualele creşteri de salarii, din pământ din iarbă verde, îi va aduce pe români acasă? De unde bani de salarii bune în anii ce vin? Dintr-un buget care stă să crape? Mare este lipsă de cunoaştere economică a dlui Dragnea. Este afon, pur şi simplu.

Am aflat cu toţii că Statul Paralel a înfiltrat nu numai clasa politică, ci şi media, şi societatea civilă, şi mediul de afaceri, aşa încât, astăzi e greu de înţeles care dintre vocile care strigă în public este sinceră şi care e falsă”.

Cine stabileşte cine este şi ce face „statul paralel”? Dl Dragnea şi presa aservită? Care este interesat să-şi salveze libertatea ameninţat de multele dosare care îl aşteaptă? Dl Tudose, de exemplu, care nu are dosare pe rol, zice că nu înţelege conceptul de „stat paralel”. Fapt care l-a costat şi funcţia.

„PSD vrea că cetăţenii acestei ţări să nu mai fie supravegheaţi ilegal sau arestaţi fără motive bine întemeiate”. Şi cine stabileşte această situaţie? Dl Dragnea? Nu. Justiţia îşi face singură curăţenie în ogradă, cum a şi demonstrat cu zeci de magistraţi trimişi după gratii de proprii colegi. Nu politicul face curăţenie în justiţie.

„Legile de funcţionare a serviciilor secrete vor fi actualizate după standardele de transparenţă şi proporţionalitate a omoloagelor europene”.

Sigur că peste tot e loc de mai bine, dar Liviu Dragnea se gândeşte strict la un lucru: şefii serviciilor să fie numiţi de puterea politică, pentru a le subordona interesului ei.

Avem un proiect mai amplu pentru români: Proiectul gROwth, care pe lângă creşterea veniturilor are în vedere multe alte măsuri pentru români”.

De ce trebuie să-şi stâlcească limba 80% dintre români, cu un termen englezesc, nu-mi pot explica. Doar pentru ca Dragnea să demonstreze că ştie engleza? Iar de la declaraţii şi vorbe, la fapte, e cale lungă. Aceleaşi lucruri le-a promis şi în campania electorală. Fără termene de aplicare, fără precizarea resurselor financiare, fără studii de fezabilitate şi impact, fără consultarea specialiştilor, fără nimic. Parole, parole, vise exotice. Ce garanţii avem că de data aceasta va fi altfel? Nici una.

A mai declarat dl Dragnea că legile justiţiei şi schimbarea Codurilor Penale vor fi gata până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare. A mai spus anul trecut că „până la Crăciun”. Şi nici acum nu sunt gata. I-a intrat în cap că e suficient ca parlamentul sau guvernul să legifereze şi gata, se va schimba societatea românească aşa cum doreşte dânsul. A uitat ce s-a întâmplat după OUG 13? Ar trebui să-şi aducă aminte. Nu de alta, dar acum e primăvară, nu iarnă.

Mai declara Liviu Dragnea că România va împrumuta o sumă „colosală”, ca să dezvolte infrastructura şi să acopere nevoile din educaţie şi sănătate. Aşa zicea şi Ponta, că vor veni 10 miliarde de euro de la chinezi. Şi n-a venit nimic. Cine-i fraier să împrumute sume colosale, fără garanţii de returnare? Doar o minte de ageamiu poate crede aşa ceva. („România are nevoie de o infuzie uriaşă de capital care să ne permită un salt investiţional în infrastructură pe termen scurt”).

România are nevoie disperată să recupereze cele aproape trei decenii în care reforma educaţiei a eşuat. Nu trebuie să ocolim realitatea şi nici să ne lăsăm păcăliţi de declaraţiile politice. România şi-a ratat proiectul de educaţie în primul rând pentru că l-a fragmentat politic. N-am ştiut să ducem la capăt un proiect solid şi unitar, inspirat din exemplul statelor care au reuşit”.

Aşa este. Trebuie să-i dau dreptate dlui Dragnea. Dar aşteptam să spună cine este de vină pentru această situaţie, dacă PSD a condus ţara 20 de ani din 28. Şi ce garanţii avem că nu se va repeta scenariul şi în viitor.

În forma sa finală, programul de dezvoltare strategică a României până în 2040 va merge în Parlament şi va deveni lege”. Adică Dragnea are pretenţia să decidă soarta României până în 2040? Şi încă prin lege? Ca şi cum legile nu ar putea fi schimbate. Şi de unde garanţia că mintea dlui Dragnea este ce trebuie României în următorii 22 de ani?

Concluzii

Din fericire pentru noi, toate aceste idei fanteziste nu au nici o şansă să aburească populaţia României. Am avut cazul Comisiei de la Snagov, condusă de academicianul Postolache, care a creionat intrarea României în UE şi NATO. Ar trebui restudiate lucrările acelei Comisii, pentru a înţelege cum şi ce se poate face acum, în situaţia României.

Avem „controlul” UE prin MCV, asupra mersului justiţiei. Dacă vrem să mai beneficiem de bani europeni, trebuie să ţinem cont de ce ne spune MCV, nu Dragnea.

Avem un corp al magistraţilor care au simţit gustul independenţei şi libertăţii justiţiei, şi nu vor renunţa la independenţa lor, indiferent de aberaţiile dlui Dragnea.

Şi o ultimă întrebare adresată dlui Dragnea:  astfel de articole vor fi încadrate la „defăimarea” României şi sunt pasibil de puşcărie?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite