Ce va aduce al patrulea scrutin european în plan intern?

FOTO Inquam

Alegerile pentru PE din 26 mai sunt al patrulea scrutin european ţinut în România. Celelalte trei – în 2007, 2009 şi 2014 – au fost urmate de schimbări însemnate în planul politicii interne. Se va întâmpla aşa şi acum?

Să ne amintim...

În 2007, alegerile s-au ţinut în noiembrie, fiind amânate din pricina războiului intern care a avut drept moment culminant cea dintâi suspendare a lui Traian Băsescu. A fost prima şi singura dată în istoria noastră electorală când PSD a fost învins de un alt partid (nu de o coaliţie): PD a avut 28%, iar PSD cu cinci procente mai puţin. La câteva zile după alegeri, formaţiunea clasată pe locul al treilea – PLD, o facţiune desprinsă din PNL şi dirijată de Th. Stolojan – a decis să fuzioneze cu învingătorul, sub numele PDL, pentru a spori şansele unei victorii contra social-democraţilor la legislative. Peste mai puţin de un an, partidul condus de M. Geoană avea să obţină un scor mai bun decât PDL, dar trei mandate mai puţin.

În iunie 2009, competiţia pentru PE a fost câştigată de alianţa formată în jurul PSD, care a strâns 31%, cu 1,3% mai mult ca PDL, partid împreună cu care se afla la Palatul Victoria. A fost momentul în care liderii pesedişti au decis să iasă din coaliţia de guvernare, apoi – câteva săptămâni mai târziu – să-l demită pe premierul Boc, fiind convinşi că, trecând în opoziţie, Geoană îl va învinge la prezidenţiale pe Traian Băsescu. Aşa cum se ştie, calculul a fost eronat. Dar el a fost făcut pornind de la rezultatul scrutinului european.

În vara lui 2014, alegerile pentru PE au fost câştigate cu un scor confortabil (37,6%) de gruparea având drept pivot tot PSD. Pe locul al doilea, cu 15%, a venit PNL, care părăsise cu trei luni înainte alianţa cu PSD, iar medalia de bronz a revenit PDL, care a obţinut 12,2%. Imediat după alegeri, peneliştii şi pedeliştii au anunţat că fuzionează, cu gândul la echilibrarea scenei politice şi, mai precis, având în minte scrutinul prezidenţial din toamna acelui an. A fost o decizie care a condus la alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte, împotriva candidatului PSD, V. Ponta.

Ce va fi acum? Ca de obicei, profeţii s-au grăbit să anunţe răfuieli în sânul partidelor, repoziţionări în relaţiile dintre parteneri mai vechi sau mai noi şi chiar o încercare de debarcare a guvernului. La rândul lui, strâns cu uşa de justiţie, L. Dragnea a promis că PSD va dezvălui candidatul la prezidenţiale imediat după închiderea urnelor de la europene. Toate acestea sunt parte a strategiilor în curs şi ele trebuie aşezate într-un context mai larg.

Sunt de luat în seamă trei factori.

Important e, mai întâi, cine va fi învingătorul pe 26 mai. Şi PSD, şi PNL susţin că sunt în fruntea opţiunilor populare. Va conta, desigur, nu numai cine primeşte coroniţa de premiant, ci şi câte puncte a câştigat sau a pierdut faţă de alegerile din 2016. Rezultatul la referendum e şi el însemnat, indiferent dacă va fi concordant sau nu cu cel de la votul pentru Parlamentul european.

Al doilea factor e scorul cumulat al adversarilor PSD care s-ar putea alia în turul al doilea al prezidenţialelor, pentru a bloca – pentru a patra oară la rând – accesul unui social-democrat la Palatul Cotroceni. Noutatea alegerilor pentru PE din 2014 ar putea fi validarea la urne a mai multor partide noi, care vor avea probabil ambiţia de a-şi consolida ceea ce Sartori numea „potenţialul de şantaj” în cursa pentru preşedinţie.

În fine, al treilea lucru de care trebuie ţinut seama e cum anume vor corela partidele planurile pe care le au pentru scrutinul prezidenţial şi testele electorale din 2020. Nu vă grăbiţi cu calculele. Mergeţi mai întâi la vot!