CCR şi Tudorel Toader, între A şi AL

Într-o recentă plimbare pe două roţi, Preşedintele Klaus Iohannis se întâlneşte cu presa. Aristotel a definit conceptul de plimbare, care este propriu numai oamenilor, nu şi altor vieţuitoare ale Pământului. Nota specifică a plimbării rezidă în caracterul ei detaşat, sau dezinteresat.

Întâlnirea cu presa devine, totuşi, interesantă şi chiar interesată. Klaus Iohannis se referă şi la Tudorel Toader, Ministrul Justiţiei, respectiv la „Raportul“ acestuia prin care se solicită revocarea Laurei Codruţa Kövesi, Şefa DNA Preşedintele Klaus Iohannis îşi aminteşte corect că, la începutul „Raportului“, Tudorel Toader îşi propune „expressis verbis“ să respingă „valul“ de interpretări şi aprecieri  eronate referitoare la DNA şi mai ales la Şefa acestei instituţii. Preşedintele ţării consideră însă că perspectiva de abordare a Ministrului Justiţiei este una personală. Deci, pentru dânsul nu mai au nici o valoare nici mişcările „străzii“, care îl vizau direct (cetăţenii din „stradă“ ar fi ignoranţi, incompetenţi), nici aprecierile venite de la diverse instituţii din UE sau SUA, dar nici chiar aprecierea finală a juriştilor din „Consiliul Superior al Magistraturii“ (CSM). Din CSM face parte şi Tudorel Toader, dar şi Augustin Lazăr. Într-o imaginea televizată, cei doi stau în aparenţă „umăr la umăr“, dar ceva mai jos se adevereşte că stau adversativ, îşi dau coate, „cot contra cot“. Chiar dacă avizul CSM este unul „consultativ“, el este totuşi constituţional, încât nu se cuvine să-l respingi sau să-l ignori „de plano“.

Dar dacă perspectiva de abordare a Ministrului Justiţiei nu este una personală (subiectivă, subiectivistă), aşa cum pretinde dânsul, atunci cum este ea!? Antonimul cuvântului „personal“ este cuvântul „impersonal“. Moldoveanul Titu Maiorescu, în calitate de critic literar, spunea despre poezie că este impersonală, dacă este o autentică poezie. Adică, acea poezie nu se adresează cuiva sau altcuiva anume, ci se adresează oricui, care are minte să priceapă şi suflet să simtă ceea ce este frumos. Dacă „Raportul“ lui Tudorel Toader ar fi impersonal, el ar viza interesele legitime ale tuturor cetăţenilor ţării noastre, inclusiv a celor din „stradă“, sau de pe drum/drumuri. Zeiţa Dreptăţii are o eşarfă peste ochi, dar aceasta nu înseamnă că ea este oarbă sau chioară, ci că vede cu mintea mai adânc, în miezul ascuns al problemelor. Fără a avea o eşarfă peste ochi, are şi Ministru Justiţiei un fel de „miez ascuns“, iar acesta nu este altul decât salvarea de la condamnarea penală a înalţilor demnitari Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, ca şi celor de o seamă cu ei, mai vinovaţi sau mai puţin vinovaţi.

Dacă „Raportul“ lui Tudorel Toader ar fi impersonal, el ar viza interesele legitime ale tuturor cetăţenilor ţării noastre, inclusiv a celor din „stradă“, sau de pe drum/drumuri.

În „Raport“, cuvântul „constituţie“, în toate ipostazele lui substantivale sau adjectivale/adverbiale, este repetat, dacă nu tot la a treia sau a cincea frază, atunci negreşit la a şaptea, aşa cum se repetă Duminica în fiecare săptămână, dincolo de anotimpuri, fie ele reci, calde, sau de tranziţie. Registrul şi regimul semantic al cuvântului „constituţie“, în utilizarea  grandilocventă a lui Tudorel Toader, ne aminteşte acum de poetul moldovean George Topârceanu: „Un ţânţar nervos şi foarte / Slab de constituţie / În zadar vrea să ia parte /Şi el la discuţie“. Tudorel Toader este autonom, autogen, chiar parţial autist, ca şi „Raportul“ semnat de dânsul. Acesta nu comportă nici un fel de discuţie, cu atât mai puţin vreo rezervă sau obiecţie, indiferent din partea cui ar veni, poate cu excepţia celor doi înalţi demnitari menţionaţi.

Bombasticismul expresiei scrise este punctat de bâlbâiala şi incoerenţa expresiei orale, contrapunctată de greşeli gramaticale evidente. Titlul acestui articol este dat de o propoziţie semnificativă rostită de Tudorel Toader. Dânsul nu se dă bătut nicicum şi de nimeni. Ca fost membru al CCR, dânsul se întoarce „acasă“ şi înaintează instituţiei „materne“ o sesizare, care constată existenţa unui conflict constituţional între Preşedintele României şi Guvernul aceleiaşi ţări. Adică, în esenţă, între Klaus Iohannis şi Tudorel Toader. Formularea acestui document este abslout semnificativă prin echivocul ei semantic, chiar gramatical. Documentul se numeşte „Proiectul de sesizare al FCCR“. Cel puţin aşa a fost citit „expressis verbis“, la TV. Din această formulare ar rezulta că „Proiectul de sesizare“ a fost făcut de CCR, că este AL acestei instituţii. Formularea corectă este „Proiect de sesizare a CCR“, pentru că instituţia CCR este sesizată de către Tudorel Toader, care a elaborat proiectul, acesta fiind AL dânsului (şi presupunem că nu numai). Oricum, echivocul este semnificativ, amintindu-ne nu numai de teoria lui Freud privind „actele ratate“, inclusiv în vorbire sau scriere, ci şi de zicătoarea românească „Gura mincinosului adevăr grăieşte“.

P.S. Cronicarul moldovean zicea cândva, în alte vremuri: „Nasc şi în Moldova oameni“. Se nasc şi acum, numai că nu toţi sunt şi „oameni de omenie“. Cât priveşte echivocul sau confuzia dintre A şi AL, putem încheia şi noi cu un ALELUIA!!!