Cazul Ditrău şi răul făcut de tot ceea ce se întâmplă acolo României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indiferent că suntem români, maghiari, germani sau de alte naţionalităţi, cum ne tot amintea pe vremuri naţional-comunistul Nicolae Ceauşescu, nu părem deloc deranjaţi de faptul că mâncăm zilnic pâine făcută din aluat îngheţat, cel mai adesea  de provenienţă necunoscută.

Comunitatea maghiară din localitatea Ditrău-Harghita, adică vreo două sute de unguraşi pur sânge, beneficiind de binecuvântarea iresponsabilă a unui preot de rit catolic, se simte însă în primejdie de moarte dacă mănâncă pâine făcută de doi brutari veniţi tocmai din Sri Lanka.

Slujitorului Domnului şi păstorului spiritual al comunităţii cu pricina puţin îi pasă că unul dintre cei doi singalezi este şi el de religie catolică. Aşa cum se pare că ar fi şi marea majoritate a celor vreo 200 de revoltaţi care deja şi-au făcut şi un grup pe facebook numit  Vrem un Ditrău fără migranţi!.Respectivul Diavol în sutană este, în schimb, cum nu se poate mai sensibil la detaliul că cei doi srilankezi ajunşi în România cu forme legale au o culoare a pielii cu totul diferită  de  cea a enoriaşilor domniei-sale. Enoriaşi pe care se dă de ceasul morţii să îi înveţe  lecţia intoleranţei. Nu religia contează, contează culoarea pielii, pare să strige pretinsul slujitor al Domnului.  O face în dispreţul evident al cuvântului Celui de Sus care vorbeşte despre iubirea pentru aproape. O face călcând  în picioare  tot ceea ce predică cu atâta convingere şi inteligenţă admirabilul  Papă Francisc. O face de parcă Ditrăul ar fi rămas în Evul Mediu şi locul numai bun pentru a se juca acolo o variantă adaptată a Vrăjitoarelor din Salem,

Primarul localităţii, desigur şi el tot de etnie maghiară, măcinat pesemne de gândul realegerii dintr-un singur tur de scrutin, dă din colţ în colţ şi spune cui are timp şi chef să îl asculte: „Comunitatea noastră e mai conservativă şi nu prea îi acceptă pe cei care vin din afara ţării, mai ales cu piele de culoare”. Puţin păsându-i că srilankezii cu pricina, unul de 22 de ani,altul de 49,muncesc cu forme legale, plătesc taxe şi impozite care ajung în conturile primăriei Ditrău şi au fost angajaţi din cauza lipsei forţei de muncă necesare, posesoare de calificare în domeniu. Adică cei doi bărbaţi cu o piele de altă culoare decât cea a etnicilor maghiari din Ditrău lucrează, sau lucrau până mai ieri când unguraşii au mâncat spanac şi şi-au încordat muşchii, fără a priva de locuri de muncă pe membrii comunităţii care, în dispreţul legii şi, pesemne, profitând de lipsa de reacţie a autorităţilor Statului din zonă i-au obligat pe cei ce i-au găzduit, contra cost, fireşte, pe cei doi srilankezi să îi dea urgent afară din case. Şi uite aşa apare întrebarea firească unde sunt autorităţile Statului român şi ce părere are despre această gravă încălcare a legalităţii dl. Marcel Vela, vajnicul ministru de Interne din guvernul condus de dl. Ludovic Orban.

Până la ora la care scriu eu acest comentariu nu am ştiinţă despre nici o reacţie a mai-marilor UDMR, partid în lege care continuă să se prezinte drept uniune culturală. “Minciună în fals!”, vorba Elenei Ceauşescu. Nici vorbă despre o luare de poziţie în favoarea apărării legii a preşedintelui  UDMR, dl. Kelemen Hunor. Un ins din a cărui zestre culturală e clar că lipseşte informaţia că trăim într-o lume din ce în ce mai globalizată, tot mai deschisă transferurilor de populaţie. 

În absenţa reacţiei cu pricina nu pot decât să îmi imaginez că domnul Kelemen savurează intens situaţia, mulţumit că astfel va putea raporta la Budapesta, premierului iliberal Orbán Viktor, că toate dispoziţiile şi indicaţiile sale preţioasele anti-migraţie au prins şi dau roade şi în Ditrăul din România. Repet- Ditrăul din România acolo ar trebui să se respecte legile Statului român şi nu mofturile ilegale ale unei comunităţi care îşi închipuie a face ordine după cum îi vor muşchii, mintea puţină şi sufletul inexistent.

Am citit şi împărtăşesc opiniile deja exprimate în presă, opinii în conformitate cu care, de când îl are pe dl. Kelemen Hunor în frunte, UDMR este din ce în ce în ce mai dependent de politica oficială, adică anti-europeană şi apăsat anti-migraţie a guvernului de la Budapesta. De acord şi cu faptul că, pe an ce trece, Harghita şi Covasna devin zone tot mai enclavizate. Locuitorii majoritar maghiari din cele două judeţe ale României ştiu din ce în ce mai puţin şi tot mai prost limba română, telecomenzile televizoarelor pe care le au în case sunt setate eminamente pe posturi budapestane, ziarele de limbă maghiară care apar în respectivele judeţe, dar şi în Bihor, de pildă, au patronatele în ţara vecină, iar patronatele, indiferent de convingere, doar spre a nu cădea victimă persecuţiilor şi răzbunărilor autorităţilor, fac obligatoriu politica lui Orbán Viktor şi execută fără să clipească ordinele acestuia.  

Numai că toate acestea se petrec, cum spuneam deja, şi cu acordul, şi cu complicitatea laşă, politicianistă a autorităţilor române. Şi nu de ieri, de azi, ci încă din primele luni de după Decembrie 1989. Ceea ce se întâmplă în aceste zile la Ditrău este urmarea firească a acceptării din considerente politicianiste a noianului de pretenţii cu caracter segregaţionist ale politicienilor UDMR, a tot felul de împărţeli cerute de aceştia. Şi care s-au făcut şi în vremea guvernului Văcăroiu, şi în aceea când în fruntea ţării s-au aflat CDR şi Emil Constantinescu, şi în timpul guvernului Năstase, şi atunci când Traian Băsescu era fericit să se întâlnească şi să se hlizească  prin Secuime cu şi alături de Orbán Viktor.

 Însă maximul de supunere faţă de ceardaşul maghiar a fost atins în perioada în care România a fost condusă de PSD-ul condus de azi puşcăriaşul Liviu Dragnea, care voia să orienteze ţara în conformitate cu modelul Orbán Viktor. UDMR-ul condus de dl. Kelemen Hunor a devenit în perioada Dragnea, la indicaţia Budapestei îndeplinită orbeşte, PSD-ul de limba maghiară, iar felul în care se comportă în relaţie cu guvernul actual al României oferă numeroase indicii că lucrurile vor rămâne pe mai departe astfel. În detrimentul caracterului european al României.Şi al intereselor europene ale ţării. Inclusiv ale ungurilor din România.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite