Câteva gânduri la final de an

Luna decembrie este specială pentru români. În 1918 am desăvârşit Marea Unire, în 1989 regimul naţional-comunist al soţilor Ceauşescu a fost înlăturat. În 2017, decembrie a fost precum o concluzie sintetizată a celor unsprezece luni de tensiuni şi agitaţie politică care au marcat anul.

Şi la propriu, şi la figurat, a fost un decembrie cald, care prefigurează un An Nou antrenant, în care sărbătorim şi Centenarul.

Ultimul drum al ultimului Rege

Când republica îşi plângea ultimul său Rege, deja creaserăm un talcioc politic, într-un cimitir al ideilor difuze. Unii republicani analizau posibilitatea neconstituţională privind  organizarea unui referendum pentru monarhie, alţii, monarhişti de ocazie sau nu, aminteau de chinurile Regelui datorate marelui urs răsăriten, trecând în uitare Acordul Churchill-Stalin de procentaj, când românii şi ultimul lor rege au fost abandonaţi în spatele zidului, cedaţi ruşilor, comuniştilor, chiar de către occidentali.

Am rămas cu două câştiguri nepatrimoniale incredibile: primul ţine de memoria instituţională a famililor regale europene, care au sesizat respectul şi seriozitatea românească într-o moment nefericit şi care au participat la ultimul drum al ultimului Rege  iar al doilea câştig este zestrea istorică lăsată de Mihai I al României, acea bunătate, seninătate, bucurie de a trăi şi de a povesti despre ţara sa.

Ruşinea de a fi şofer

A fost multă culoare în şi după dialogul însiropat cu jigniri, dintre Şerban Nicolae şi Cosette Chichirău. Analize, judecăţi de valoare, opinii despre etică şi  morală, dezgust intelectual, idealizarea politicienilor interbelici şi multe altele.

Am pierdut însă esenţialul, scârba elitistă faţă de o meserie, aceea de şofer: uneia i s-a părut nedemnă meseria de şofer în CV-ul unui senator, amintindu-i „ruşinea” tinereţii ca şi când şoferii ar fi o categorie nedemnă de a fi reprezentată în Parlament, altuia i s-a părut extrem de jignitor, fals sau adevărat, că în tinereţe sau maturitate ar fi putut avea meseria de şofer.

Legile justiţiei

Episodul ordonanţei 13 a mişcat România într-un fel sau altul. Noi, social-democraţii, am comunicat prost, ceilalţi au manipulat binişor. Şi iată ce a ieşit după nouă luni: un decembrie călduros, în care de la ambasadele străine şi până la Declic, „societate civilă în acţiune”, cu excepţia punctului de vedere prezentat de DNA, nu s-a explicat argumentat, pe articole, unde şi dacă se greşeşte, ce variante alternative există, în cazul pachetului de legi pe justiţie.

Şi da, sunt pentru orice argument în favoarea justiţiei, însă jos ciuma roşie nu ţine de democraţie, Parlamentul, da. Abundenţa lozincilor anti-PSD, în lipsa argumentelor sau reclamaţiilor punctuale, a caracterizat ultima perioadă. 

Lucan

Despre Mihai Lucan, un oraş întreg vorbea, o comunitate medicală ştia, însă doar Emanuel Ungureanu a acţionat până la capăt.

Cazul Lucan nu este doar despre dumnealui, colaboratorii săi şi familia sa, ci despre un întreg sistem, cu tot cu complicii săi „nevinovaţi”. Cazul Lucan este şi despre tăcerea unora dintre noi.

Dreptul la viaţă tranzacţionat de dl. Mihai Lucan îmi aminteşte de dreptul la moarte tranzacţionat de Pavel Cicikov şi ai săi  parteneri de afaceri, care tranzacţionau ţărani morţi, în romanul `Suflete Moarte`.

Prin urmare dragi prieteni, de Anul Nou, vorba lui Gogol, ne doresc să fim „suflete înviate şi nu suflete moarte”, mai vigilenţi în faţa acestor neplăcute drame urbane. Tăcerea ucide! Astăzi îl urâm de moarte pe dl. Lucan, dar în cazul Arşinel cu toţii am tăcut.

Poliţia gândirii

Cadourile celor de la USR, din ultimele zile parlamentare, `1984` şi `Ferma animalelor`, sunt cel puţin interesante şi cred că în 2018, din primul roman al lui George Orwell, USR-iştii pot învăţa şi aplica multe.

Virtuţiile colocviului amical şi ale empatiei n-au cucerit Parlamentul României şi asta în special datorită lor, a adevărului absolut pe care-l deţin, a dreptăţii absolute pe care o deţin. Între timp, PNL moare.

Sunt convins că Nicuşor Dan nu şi-a dorit PRM-izarea USR-ului şi nici deraierea sa într-o poliţie a gândirii, dar asta deja ţine de trecutul lor foarte recent.

Ce urmează în 2018? Un an cel puţin la fel de tensionat chiar dacă sărbătorim o sută de ani de stat naţional.

Ce îmi doresc în anul Marii Uniri? O atenţie mai mare asupra a patru teme sociale şi economice: atenţie sporită asupra problemelor demografice, strategie de salvare/dezvoltare a oraşelor mici şi medii din România (sub 55.000 locuitori), reluarea discuţiilor cu privire la reorganizarea administrativă şi la nivel extern, o strategie privind poziţia de lider informal, a României, în sud-estul Europei, promotor şi susţinător a tot ce înseamnă valori europene.