Capitalism sălbatic şi politică anacronică de dreapta pe timp de criză?

Îţi trebuie un curaj politic enorm pentru a-ţi asuma ca preşedinte de partid, fost până acum câteva zile în guvernarea pe care tocmai ai dărâmat-o, să spui că te opui ideii de plafonare a preţurilor la energie, fie ea şi temporară, pod de salvare pe timpul unei crize foarte grave care ameninţă să devină rapid una de sistem.

Nemiloasă poziţie şi, după părerea mea, complet nerealistă fie şi doar din punctul de vedere al jocurilor politice din România şi a dorinţei de a recăpăta funcţii şi demnităţi aducătoare de profituri diverse, de altfel singurul scop dovedit al demersurilor ofensive de până acum. Este o decuplare de problematica europeană şi de priorităţile (mai bine spus urgenţele imediate) ale decidenţilor europeni care, absolut deloc întâmplător, sunt cuprinşi de disperarea găsirii unor soluţii în sensul protecţiei sociale garantată prin măsuri legislative comune la nivelul UE, printre acestea fiind discutată şi posibilitatea de a se oferi oarece derogări excepţionale, de criză, pentru a se permite controlul direct şi indirect al preţurilor de pe piaţa deja explodată a energiei.

Dar despre ce ar trebui să se discute în afara târguielilor pentru un post bănos şi care să garanteze supravieţuirea clientelei politice care te-a susţinut la alegerile de partid? Răspunsul mi se pare evident: despre poziţia pe care trebuie s-o aibă România în scrierea propunerilor instituţiilor europene în vederea unui răspuns comun la criză, cel mai important punct de pe agenda discuţiilor din cadrul Consiliului European din 21-22 octombrie.

Iată ce zicea Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene care vorbea în Estonia despre faptul că liderilor europeni li se va propune să fie de acord cu constituirea unei rezerve energetice strategice comune de gaze şi să sprijine o decuplare a preţurilor la gaze de cele ale energiei electrice:

„În ce priveşte gazul natural, suntem extrem de dependenţi de importuri - 90% din cantitatea necesară provine din importuri. Economiile mondiale se recuperează şi cererea creşte, dar oferta nu evoluează în acelaşi sens. Suntem extrem de recunoscători Norvegiei de a fi crescut nivelul său de producţie, dar asta nu pare să se producă în cazul Rusiei...În cadrul reuniunii oficiale a Consiliului European vom discuta despre modul în care trebuie să pregătim stocarea, o rezervă strategică, vom examina care este compoziţia globală a preţurilor la electricitate, căci dacă acestea încep să crească, atunci asta este explicaţia preţurilor la gaze...Trebuie să examinăm posibilitatea de a decupla piaţa, căci dispunem de energiile neconvenţionale care sunt o sursă mai ieftină de energie...“

Răspunde astfel în mod direct apelului făcut iniţial de Franţa, Grecia şi Spania care solicitau u un răspuns coordonat în faţa creşterii preţurilor la energie, asta în scopul de a asigura păstrarea în limite rezonabile a puterii de cumpărare a cetăţenilor cu venituri modeste şi, în acelaşi timp, a competitivităţii întreprinderilor europene. Chiar şi primul ministru francez Jean Castex a anunţat că a decis intrarea în funcţiune a ceea ce a numit un „scut tarifar“, blocarea preţurilor la gaze şi plafonarea preţurilor la electricitate până în primăvara viitoare. Aveţi aici toate detaliile privind această măsură de reală protecţie socială în regim de urgenţă, cu descrierea palierelor pe care trebuie să acţioneze. Şi ideea apare şi în discuţia foarte susţinută din Belgia, iată aveţi aici detaliile poziţiilor politice care de care mai îndrăzneţe şi în funcţie de care vom vedea curând decizii concrete, eventual coordonate cu cele care se vor propune la nivel european.

Ca preambul la viitoarea decizie a Consiliului European, iată că cinci state din UE (Franţa. Grecia, Republica Cehă, Spania şi România) susţin că trebuie adoptată cât mai curând o asemenea „abordare comună“ pentru a tempera creşterea preţurilor energie. S-a solicitat „un set de instrumente de reglementare“ prin care să fie coordonate răspunsurile naţionale, spunea miniştrii economiei şi finanţelor din zona Euro:

„Piaţa gazului trebuie să fie analizată pentru a înţelege de ce contractele actuale s-au dovedit insuficiente. Ar trebui să stabilim reguli comune privind stocarea gazului pentru a nivela şi atenua creşterea preţurilor... în cazul energiei electrice... trebuie să reformăm piaţa angro...ea trebuie îmbunătăţită pentru a face o legătură mai bună între preţul plătit de consumatori şi costul mediu de producţie a energiei electrice în fiecare mix naţional.“

În acest context, ideea că problema preţurilor la energie trebuie tratată fie din punct ideologic, fie în perspectiva venirii incerte a unuia sau altul de pe lista mereu aceeaşi de „prim-mineriabili“ din sărmana Românie, mi se pare o aberaţie în stilul propriu oportunismului de lighean cu care ne-am obişnuit din partea unor lideri şi care a dus la momentul actual în care, la noi, prioritară este doar încleştarea pe ciolan şi nu incredibila dramă care se anunţă ca certitudine pentru o parte importantă a populaţiei din România. Liberalismul nu poate însemna o politică subordonată exclusiv şi iremediabil intereselor marilor companii care deţin monopolul pe piaţa ta naţională. Nu poate să fie aşa, refuz să cred că poate - chiar pe timp de criză - să revină capitalismul sălbatic care a dispărut chiar în ţările cu politici sever conservatoare, câte mai sunt ele.

Este vorba despre păstrarea purităţii ideologice sau despre un minimum bun simţ într-o discuţie care se face în termeni de supravieţuire naţională în acest context în care explozia de preţuri pe piaţa energiei a dus la creşteri uluitor de mari, fără precedent în istorie?

 Dacă totul se joacă în termeni ideologici, atunci este explicabil atacul de circumstanţă la Rusia, vinovatul de serviciu. N-a ieşit, deoarece chiar importatorii europeni au certificat că ruşii au respectat întocmai contractele de livrare, problema fiind că, în loc să se simtă obligaţi moral să dea cantităţi suplimentare, preferă să le vândă pe un preţ mai mare aliaţilor din Asia, în principal Chinei, cel mai mare consumator mondial, ţară aflată în plină recuperare a creşterii indicilor industriali.

Dar cel mai grav mi se pare faptul că, iată, din nou, politicienii români nu pot avea o poziţie comună chiar pe o problemă atât de gravă, trimiţând mesajul că, indiferent de ce promisiune se va adopta în zilele următoare, criterii ideologice sau, mai degrabă, considerente circumstanţiale ale politicii de mahala locale, vor putea întoarce oricând sensul absolut oricărei decizii sau al oricărui angajament.

Acesta este coşmarul profund generat de ghinionul la nivel atât de înalt.

Cât de adâncă şi tristă înţelepciune istorică stă în transformarea locală a dictonului „vox populi, vox dei“, devenit, cu asemenea politicieni ridicoli, „box populi, box dei“.