Binele naţiunii este deasupra legii? Populismul la putere în Polonia

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrzej Duda sărbătoreşte cu suporterii victoria la alegerile prezidenţiale în Varşovia, Polonia FOTO AP
Andrzej Duda sărbătoreşte cu suporterii victoria la alegerile prezidenţiale în Varşovia, Polonia FOTO AP

Pentru a înţelege mai bine actuala situaţie din Polonia, este necesar a explica felul în care au fost valorizate în conştiinţa publică poloneză discuţiile din timpul Mesei Rotunde din 1989. Negocierea dintre sindicatul Solidaritatea şi regimul comunist a dus la o tranziţie paşnică şi a fost semnalul că şi alte negocieri de acest tip pot avea loc (în Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria) pentru a determina tranziţia către democraţie.

Masa Rotundă a fost însă interpretată, încă de la începutul tranziţiei, nu numai ca fiind singura posibilitate de a renunţa la regimul comunist şi a organiza alegeri libere. Interpretarea paralelă, este drept minoritară iniţial, a fost că Masa Rotundă a însemnat doar o înţelegere punctuală între Solidaritatea şi regimul comunist, prin care ambele părţi urmau să-şi păstreze privilegiile. Interpretarea este cu totul eronată, ţinând cont că liderii Solidarităţii au suferit ani grei de închisoare în timpul regimului comunist, iar comuniştii aveau să piardă primele alegeri libere, nereuşind apoi să se grupeze într-un partid de stânga puternic (cele două mandate prezidenţiale ale lui Kwasniecki fiind o excepţie de la regula potrivit căreia un astfel de partid nu a reuşit să ajungă la putere în timpul tranziţiei). Jaroslaw Kaczynski a făcut parte din cei care au susţinut încă de la bun început că guvernul condus de Jan Olszewski a fost înlăturat de la putere în 1992 pentru că ar fi dorit lustraţia şi decomunizarea completă a ţării. Pentru Kaczyniski şi adepţii săi, desprinşi din Solidaritatea, Olszewski a fost singurul prim-ministru anti-comunist, alungat de la putere de “comunişti şi trădători”. Această interpretare a început să nu mai fie doar una marginală, odată cu apariţia unui sistem media foarte puternic, dirijat de fraţii Kaczynski. Aşa a apărut Radio Maryja, ziare şi posturi de televiziune, dar mai ales universitatea privată din Torun, nucleu al formării jurnaliştilor adepţi ai teoriilor partidului fraţilor Kaczynski. Media, publică sau privată, controlată de alţii, a fost blamată drept mediu de propagare a minciunilor “sistemului”, sprijinită din străinătate pentru a activa împotriva valorilor poloneze, etc.

Ţinta atacurilor a fost, de la bun început, Lech Walesa, văzut ca fiind artizanul presupusei înţelegeri subterane între Solidaritatea şi regimul comunist. În 2008 Lech Walesa a publicat cartea “Drumul spre adevăr” în care descrie activitatea sa în timpul regimului comunist şi în timpul tranziţiei. Walesa arată cum a fost subminat constant de vechiul său colaborator, Jaroslaw Kaczynski (care i-a fost consilier prezidenţial în perioada 1990 - 1991) şi cum acesta a deschis şampania odată cu victoria în alegeri a lui Kwasniecki (Walesa adaugă faptul că şampania nu era prea rece, întrucât adversarii săi nu anticipaseră înfrângerea sa, motiv pentru care, după obiceiul sovietic, a fost amestecată cu vodcă şi gheaţă - o metaforă, desigur). Mărturia lui Walesa avea să îl transforme în ţintă vie pentru imperiul media clădit de fraţii Kaczynski. Aceştia formează în 2001 un nou partid conservator şi catolic PiS (Lege şi Justiţie) şi câştigă alegerile în 2005. Perioada în care Jaroslaw Kaczynski a fost prim - ministru (2006 - 2007) este una de tristă amintire pentru întregul spectru politic polonez, inclusiv PiS. Jaroslaw Kaczynski a dorit să deţină nu numai majoritatea simplă în Parlament pentru PiS, dar şi pe cea absolută, pentru a modifica Constituţia, motiv pentru care sunt convocate alegeri anticipate în 2007. Opoziţia de centru - dreapta, Platforma Civică (PO), câştigă însă alegerile, iar liderul său, Donald Tusk, devine prim - ministru. PiS nu s-a mulţumit cu ceea ce avea, a dorit să aibă totul şi a pierdut totul.

În 2010 Lech Kaczynski, şef al statului, îşi pierde viaţa în tragicul accident de la Smolensk. Interpretarea PiS a fost aceea că “sistemului” îi era frică de Preşedinte, iar “sistemul” (foştii comunişti, dar şi conducerea de la Kremlin) face orice pentru a se auto-proteja, recurgând chiar şi la crimă. Exponentul cel mai de seamă al acestei teorii, a unei conspiraţii interne şi externe, după Jaroslaw Kaczynski, este actualul ministru al apărării, Antoni Macierewicz.

Populismul promovat de PiS

Astfel, în 2015, la alegerile prezidenţiale şi parlamentare, nu s-au confruntat doar mai multe partide, ci două viziuni despre starea actuală a Poloniei: viziunea potrivit căreia Polonia este o ţară de succes, ferm ancorată în UE şi NATO, recunoscută ca atare prin poziţia de Preşedinte al Consiliului European ocupată de Donald Tusk, cu o economie puternică, având parte de cea mai paşnică şi prosperă situaţie din istoria ei ca stat şi viziunea potrivit căreia lupta pentru libertate şi democraţie nu s-a încheiat, este nevoie de destructurarea “sistemului”, de renunţarea la cea de-a treia Republică (cea care a funcţionat după 1989). De altfel, Preşedintele Duda a afirmat public despre regimul politic polonez instaurat în 1989 că este “o ruşine, nimic altceva decât o ruşine”. Cei care aderă la cea de-a doua viziune au avut câştig de cauză, chiar dacă doar aproximativ 20% din cetăţenii polonezi cred în ea (1 din 5 alegători au votat PiS). Absenteismul la vot şi sistemul reprezentării proporţionale au transformat aceşti 20% într-o majoritate relativă în Parlament.

Încercarea eşuată din 2007 este explicaţia pentru tot ce s-a întâmplat în Polonia după victoria PiS în alegeri în octombrie 2015. Jaroslaw Kaczynski doreşte, ca şi atunci, majoritatea absolută pentru a schimba Constituţia, având doar o majoritate relativă în Parlament. Cum soluţia alegerilor anticipate nu ar fi posibilă imediat după alegerile la termen (deşi Walesa o susţine public), Jaroslaw Kaczynski s-a orientat în direcţia paralizării Tribunalului Constituţional. Odată ce asemenea instanţă devenită nefuncţională, orice modificare la Constituţie nu va putea fi cenzurată. Astfel, majoritatea relativă vrea să se transforme într-o majoritate absolută. Jaroslaw Kaczynski se poate baza pe noul preşedinte Andrzej Duda şi pe prim-ministrul Beata Szydlo, PiS are majoritate în Parlament şi totuşi mecanismele statului de drept nu pot fi modificate după voinţa politică. Jaroslaw Kaczynski şi PiS trăiesc o imensă frustrare, aprofundată şi de experienţa negativă din 2007. Kaczynski consideră că opoziţia parlamentară şi cei care au protestat împotriva măsurilor luate de PiS sunt “cea mai rea specie de polonezi”, “trădători”, “beneficiari ai vechiului sistem care sunt disperaţi să-şi apere privilegiile”.

PiS a încercat pe parcursul ambelor campanii electorale din 2015 să arate că nu mai este vechiul partid cu acelaşi nume, răzbunător şi ultra-tradiţionalist. O nouă generaţie de politicieni, precum Andrzej Duda şi Beata Szydlo, au venit în prim - plan. După alegeri însă, măştile au căzut: Duda şi Szydlo sunt doar simple marionete în mâinile lui Jaroslaw Kaczynski, executând neabătut indicaţiile acestuia. PiS se prezintă drept un partid conservator, membru al Alianţei Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, condusă de Partidul Conservator britanic, dar a câştigat alegerile pe baza unui program populist - pensionări anticipate, creşterea salariului minim, etc. Adevărata natură a PiS este populismul, din acest motiv adversarii săi fiind atât partidele de centru - dreapta, cât şi stânga, într-un cuvânt “sistemul”. Partidele populiste nu sunt doar partide, ci şi “mişcări constituţionale”, potrivit lui Ivan Krastev, în sensul că doresc nu doar o majoritate care să se supună regulilor democratice, ci puterea de a face tot ceea ce doresc. Aceste partide sunt frustrate de existenţa unor mecanisme constituţionale datorită cărora nu pot aplica toate măsurile promise în timpul campaniei electorale şi blamează din acest motiv separaţia puterilor, statul de drept, etc. PiS se încadrează perfect în această definiţie, prin comportamentul său din timpul campaniei electorale şi după ajungerea la putere.

„Bastionul a tot ce este mai rău în Polonia“

Cea mai controversată măsură a noului guvern de la Varşovia este legată de schimbarea componenţei Tribunalului Constituţional. La începutul lunii octombrie, guvernul condus de PO a numit 5 noi judecători. 3 poziţii erau vacante la acea dată (termenul de 9 ani a 3 judecători expirase), dar alte două poziţii nu erau vacante. Tribunalul Constituţional a decis că doar aceste două numiri nu au fost în acord cu Constituţi,  dar Preşedintele Duda a refuzat să primească jurământul tuturor celor 5 noi judecători. În momentul deciziei Tribunalului Constituţional, PiS numise deja 5 judecători - pe baza deciziei Tribunalului Constituţional, niciunul din aceştia nu a putut fi confirmat în funcţie. Tribunalul Constituţional a decis pe 9 decembrie că intervenţia PO a fost parţial contrară Constituţiei, iar intervenţia PiS a fost total contrară Constituţiei pe parcursul acestei proceduri. PiS a abandonat, după decizia Tribunalului Constituţional, strategia numirii în funcţie a unor noi judecători şi a votat o lege prin care Tribunalul Constituţional nu poate lua decizii decât cu două treimi (13 din 15, faţă de 9 înainte). Reacţia împotriva noi legi a fost foarte puternică, mai ales din partea puterii judecătoreşti: într-o opinie adresată Dietei, camera inferioară a Parlamentului, preşedinta Curţii Supreme, Malgorzata Gersdorf, a precizat că noua lege afectează grav independenţa Tribunalului Constituţional şi “falsifică sensul funcţionării într-un stat de drept”. Noua lege introduce termene de 3 până la 6 luni între depunerea unei sesizări şi analiza ei pe fond, faţă de termenul de 14 zile din prezent, ceea ce a determinat-o pe doamna Gersdorf să scrie în aceeaşi opinie că această măsură anunţă “paralizia” Tribunalului Constituţional. Deşi Consiliul Naţional al Magistraturii l-a îndemnat pe Preşedintele Duda să nu promulge noua lege înainte de a o supune dezbaterii Tribunalului Constituţional pentru a decide dacă este în conformitate sau nu cu Constituţia, legea a fost promulgată pe data de 28 decembrie. Acţionând astfel, Preşedintele Duda ştie că nu riscă foarte mult: poate fi pus sub acuzare pentru încălcarea Constituţiei doar cu votul a două treimi din numărul total al parlamentarilor (art. 145, alin. 2 din Constituţie).

Noua lege a fost intens criticată de Amnesty International şi de Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului. Reacţia UE nu s-a lăsat aşteptată: Jean Asselborn, ministrul de externe al Luxemburgului, ţară care deţine Preşedinţia Consiliului UE, a cerut Parlamentului European şi Comisiei să intervină, afirmând că Polonia se supune riscului unor sancţiuni. Frans Timmermans, comisarul european pentru statul de drept şi drepturi fundamentale, s-a adresat miniştrilor justiţiei şi afacerilor externe ai Poloniei pentru a opri intrarea în vigoare a noi legi. Reacţia acestora a fost de respingere a solicitării dar reacţia lui Jaroslaw Kaczynski a fost extrem de brutală: Tribunalul Constituţional a fost denumit “bastionul a tot ce este mai rău în Polonia”.

„Binele“ ţării, deasupra legii?

Atitudinea PiS faţă de statul de drept este cel mai bine ilustrată de reacţia la discursul din Parlament a lui Kornel Morawiecki, erou al Solidarităţii şi membru al unui partid anti-sistem numit Mişcarea Kukiz care a câştigat 42 de locuri la alegerile din octombrie, devenind al treilea partid după PiS şi PO. Acesta a afirmat că “binele naţiunii este deasupra legii. Dacă legea este în conflict cu acest bine, nu o putem trata ca pe ceva de care să nu ne atingem”. Jaroslaw Kaczynski şi parlamentarii PiS au reacţionat la acest discurs prin aplauze, ridicându-se în picioare în semn de respect.

Venirea la putere a PiS şi încercarea de anihilare a mecanismelor statului de drept din Polonia dau naştere la câteva concluzii:

-        Uniunea Europeană nu are la îndemână un mecanism de reacţie promptă atunci când un stat încalcă statul de drept şi democraţia, în afara aşa - numitei “opţiuni nucleare”, suspendarea dreptului de vot în cadrul Consiliul European. Nu l-a avut în 2000, odată cu ascensiunea la putere a partidului Jörg Haider în Austria. Nu l-a avut nici în România în 2012, dar existenţa MCV a determinat acceptarea rapidă a faimoasei liste a celor “11 puncte”. Dacă la Bucureşti ar fi fost la putere Jaroslaw Kaczynski, probabil că acea listă de acţiuni cerute guvernului român în acel moment nu ar fi fost pusă în aplicare. România a fost un pariu câştigat, un pariu riscant însă. S-a discutat despre necesitatea unui mecanism specific, asemănător MCV, dar aplicat tuturor celor 28 de state membre. S-a văzut în ultima vreme că proiecte de integrare care altădată ar fi fost respinse pe motiv de suveranitate naţională, cum ar fi întărirea pazei graniţelor externe, au putut fi aprobate fără mari rezerve datorită evoluţiilor de pe teren. Este posibil să se întâmple acelaşi lucru şi în cazul Poloniei, să se adopte un asemenea mecanism care ar da posibilitatea UE să intervină pentru a opri atacul asupra instituţiilor fără de care funcţionarea statului de drept este imposibilă? Aceasta este întrebarea momentului şi ea va fi pusă din ce în ce mai des şi mai convingător;

-        Ascensiunea partidelor populiste nou create este remarcabilă în multe ţări - de la Mişcarea 5 stele în Italia la Podemos în Spania sau Mişcarea Kukiz în Polonia. Remarcabilă este şi transformarea partidelor de centru - dreapta sau stânga în direcţia populismului - PiS este doar un exemplu dintr-o lungă serie. Partidele clasificate tradiţional ca făcând parte din extrema dreaptă se transformă de asemenea în partide populiste, parte a establishment-ului - vezi cazul Frontului Naţional. Populismul a devenit numitorul comun al mai multor partide, vechi şi noi, creându-se o axă a noului tip de sistem politic, format din câte un partid de centru - dreapta, de stânga şi unul populist. Populismul nu mai este un fenomen marginal, ci partide de masă, cu un număr mare de membri şi cu rezultate electorale robuste, fac parte din această categorie.

Populismul este astăzi cel mai redutabil pericol la adresa democraţiei

-        Reacţia SUA în cazul ultimelor evoluţii din Polonia se lasă aşteptată. PiS se declară un partid pro-american (pentru a accentua anti-europenismul său), o reacţie de condamnare la Washington ar putea avea efect. Există totuşi un indiciu al unei reacţii: sursele diplomatice de la Washington oferă indicii asupra apariţiei unei ezitări legată de organizarea summit-ului NATO la Varşovia în 2016. Pentru încălcări ale statului de drept în România, SUA nu au ezitat să îşi trimită urgent emisarii şi să organizeze consultări cu partidele aflate la putere sau în opoziţie. Un asemenea gest ar determina o regândire a strategiei gândită de Jaroslaw Kaczynski şi pusă în aplicare de Preşedintele Duda şi de prim - ministrul Szydlo;

-        Dincolo de acţiunile împotriva statului de drept, rămâne o întrebare care nu are pe moment răspuns: ce anume doreşte Jaroslaw Kaczynski să schimbe în Constituţia Poloniei? Se doreşte cumva o nouă Constituţie sau doar modificări ale celei existente?

-        Aparent, România este ferită de posibilitatea apariţiei “scenariului polonez”. Doar aparent. Premisele ascensiunii unui partid populist (Mişcarea Populară) există. Un partid populist nu poate câştiga alegerile parlamentare din 2016, dar poate obţine un rezultat suficient pentru a face imposibilă crearea unui guvern majoritar de centru - dreapta sau majoritar de stânga. Celelalte ingrediente care au favorizat ascensiunea PiS (absenteism şi sistemul electoral al reprezentării proporţionale) există deja în România. În general, partidele populiste nu doresc să vină la putere în guverne de coaliţie, ci să şantajeze permanent pe cei aflaţi la putere, în schimbul sprijinului parlamentar (precum se întâmplă în Danemarca în prezent şi precum se va întâmpla probabil şi în Spania după formarea noului guvern). Există serioase premise ca România să evolueze parţial în direcţia “modelului polonez” şi parţial în direcţia “modelului danez”;

-        Venirea la putere a PiS anulează orice şansă a Parteneriatului Strategic al României cu Polonia. Acest parteneriat este considerat, mai mult ca probabil, a fi parte a moştenirii guvernării PO care trebuie abandonată. Interesant de remarcat că centrul afiliat NATO, a cărei conducere a fost schimbată de Macierewicz în timpul nopţii, era nu numai un parteneriat polonezo - slovac dar şi România avea o contribuţie la funcţionarea acestuia. Guvernul PiS nu a considerat necesar să prezinte scuze nici unui stat membru NATO implicat, prin urmare nici României.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite