UPDATE Băsescu i-a scris lui Ciorbea să sesizeze CCR pe OUG care măcelăreşte Legea educaţiei. Avocatul Poporului va analiza cererea preşedintelui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Mediafax

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, vineri, o scrisoare Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, în care îi cere să analizeze posibilitatea de a contesta la Curtea Constituţională (CCR) Legea educaţiei. Avocatul Poporului este singura instituţie care poate contesta ordonanţele de urgenţă emise de Guvern. Reprezentantul instituţiei a confirmat analizarea cererii preşedintelui ţării.

UPDATE: Avocatul Poporului a primit şi urmează să analizeze scrisoarea trimisă, vineri, de preşedintele Traian Băsescu, în care semnalează că OUG care modifică Legea Educaţiei încalcă regimul constituţional privitor la emiterea OUG, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al instituţiei, Matei Vîrtosu, citat de Mediafax.

"Scrisoarea a fost primită. Este analizată de către instituţia Avocatul Poporului şi va fi soluţionată în conformitate cu prevederile legale", a spus spus Matei Vîrtosu.


 „Vă solicit să analizaţi posibilitatea de a vă exercita competenţa de a sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă mai sus indicate, conform Art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată şi Art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele de mai jos“, se arată în conţinutul scrisorii semnate de Băsescu.

În continuare, preşedintele prezintă consecinţele pe care le va produce intrarea în vigoare a Legii educaţiei. „Prin O.U.G. nr. 49/26 iunie 2014 au fost adoptate o serie de modificări legislative cu un puternic impact negativ atât în sfera învăţământului preuniversitar, cât şi în planul învăţământului universitar: posibilitatea organizării, în cazuri temeinic justificate, a unei sesiuni de bacalaureat speciale, trecerea terenurilor şi a clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea elevii, palatele şi cluburile acestora, cluburile sportive şcolare, ale căror cheltuieli curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţii administrativ-teritoriale, la cererea Consiliului Judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului“, se mai arată în sursa citată.

Alte efecte negative semnalate de şeful statului sunt: „organizarea programelor de studii universitare de doctorat şi la forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, reglementarea iniţiativei înfiinţării unei instituţii de învăţământ superior particular şi de către persoane fizice sau grup de persoane fizice, trasarea regimului juridic al instituţiilor de învăţământ superior ca persoane juridice de drept public sau, după caz, persoane juridice de drept privat şi de utilitate publică, organizarea concursului de ocupare a funcţiilor de director şi de director adjunct de către inspectoratul şcolar, participarea în calitate de membri, în Consiliile de Administraţie a unităţilor de învăţământ de stat a primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene, crearea unei noi categorii de funcţii didactice în cadrul unităţilor de învăţământ superior“.

Băsescu invocă şi o decizie a CCR care statuează că OUG nu pot fi adoptate dacă produc consecinţe negative. „Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate dacă „afectează”, respectiv produc consecinţe negative asupra regimului instituţiilor fundamentale ale statului, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin“, mai scrie preşedintele.

Când se dă OUG

Potrivit Constituţiei, „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“.

Tot Legea Fundamentală stipulează şi condiţiile în care Gubvernul poate emite ordonanţe de urgenţă. „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“, se arată în artoicolul 115 din Constituţie.

Aceste două puncte sunt invocate şi de preşedinte pentru a arăta că Guvernul a încălcat Constituţia, prin emiterea acestei ordonanţe de urgenţă, precizând că respectarea Legii fundamentale trebuie să fie asigurată de Avocatul Poporului.

Legea educaţiei, măcelărită de Guvern

Guvernul Ponta a modificat radical Legea educaţiei pentru a treia oară, tot prin OUG. Actul normativ este atacat dur atât de opoziţie, cât şi de experţii în educaţie.

Cea de-a treia ordonanţă de urgenţă (49/2014) care modifică radical Legea educaţiei, publicată, luni, în Monitorul Oficial, prevede, pe scurt, că persoanele fizice pot să înfiinţeze o universitate şi să rămână cu tot patrimoniul după ce o desfiinţează, se dă undă verde la cea de-a treia sesiune de bacalaureat, concursul de ocupare a funcţiilor de director de şcoală este organizat de către inspectorate.

În plus, doctoratul se poate face şi la frecvenţă redusă, iar rectorii şi-ar putea prelungi mandatele pe termen nelimitat. Conţinutul actului normativ a siderat opoziţia, care acuză Guvernul Victor Ponta că încurajează mediocritatea în toate formele de învăţământ şi, în acelaşi timp, dă o lovitură descentralizării. Părere împărtăşită şi de experţi, care condamnă paşii înapoi în educaţie.

Citeşte şi:

 Legea Educaţiei, măcelărită de Guvern

Guvernul Ponta a modificat radical Legea educaţiei pentru a treia oară, tot prin OUG. Actul normativ este atacat dur atât de opoziţie, cât şi de experţii în educaţie.

Contre pe modificările la Legea Educaţiei între minister şi sindicate

Ordonanţa de urgenţă care a modificat Legea Educaţiei stipulează, printre altele, că se va putea organiza a treia sesiune de Bacalaureat şi meditaţii instituţionalizate la liceu pentru cei care au picat Bac-ul. Profesorii salută toate aceste modificări, dar le amintesc guvernanţilor că salariile din învăţământ au rămas aceleaşi şi birocraţia este la fel de mare, ca atare nu se schimbă acolo unde doare.

DOCUMENT Inspectoratele şcolare vor numi directorii de şcoli. Cum se modifică Legea Educaţiei în preuniversitar

De acum încolo, preşedinţii consiliilor de administraţie din şcoli vor fi chiar directorii unităţii de învăţământ, în loc să se mai aleagă un preşedinte din rândul dascolilor, iar concursul de ocupare a funcţiilor de director şi de director-adjunct nu mai este organizat de Consiliul de administraţie al şcolii, ci direct de către inspectorat, potrivit ordonanţei de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

DOCUMENT Doctorat la frecvenţă redusă. Cum se modifică Legea Educaţiei în universitar

Persoanele fizice pot să înfiinţeze universităţi particulare, iar de acum încolo, se vor putea face studii doctorale la facultăţile cu frecvenţă redusă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă prin care se modifică Legea Educaţiei.

Noi modificări ale Legii Educaţiei Naţionale (I)

Este vorba de a patra OUG, de modificare a Legii Educaţiei Naţionale (LEN), care nu mai lasă mare lucru din substanţa, ideile şi principiile legii elaborate în guvernarea Boc, lege lăudată atât la Bruxelles cât şi de către mediile profesionale conştiente din ţară.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite