Băsescu îndeamnă la boicotarea produselor care îşi fac reclamă la Antena 1 şi Antena 3. Gâdea ameninţă că-l dă în judecată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu, lider al Mişcării Populare, a îndemnat, sâmbătă, pe Facebook, la boicotarea produselor care îşi fac reclamă la posturile Antena 1 şi Antena 3, reluând criticile la adresa posturilor TV şi a fondatorului acestora, Dan Voiculescu.

"Nu mai cumpăr produse care îşi fac publicitate la Antena 3 şi Antena 1! Familia mea a fost un consumator constant al produselor cosmetice Loreal, al produselor lactate Zuzu produse de Albalact şi al medicamentului Strepsils. Pentru că îşi fac publicitate la Antena 3 şi Antena 1, băgând bani în buzunarul turnătorului Voiculescu, noi toţi am hotărât să nu le mai cumpărăm", scrie fostul preşedinte.

El adresează invitaţia la boicot atât "băsiştilor“, cât şi celor care nu sunt "băsişti".

"Şi chiar dacă nu sunteţi “băsişti“, cu siguranţă puteţi înlocui aceste produse cu altele la fel de bune, dar care nu bagă bani în buzunarul turnătorului Voiculescu. şi a clicii lui de la Antena 3", scrie Traian Băsescu.

Într-un comentariu ulterior, Băsescu a explicat că a luat această decizie pentru a se alătura celor care au semnat o petiţie on-line în acest sens.

Boicotarea produselor care îşi fac reclamă la posturile Antena 1 şi Antena 3 a pornit ca un îndemn pe reţelele sociale, însă a atras şi susţinători din mediul politic, precum fostul şef ANAF şi fost lider PDL Sebastian Bodu, care afirmă că a şi iniţiat o petiţie on-line.

Printre producătorii care se află pe lista de boicot se numără şi o bancă, precum şi producătorul de lactate Zuzu. Reacţii au venit din partea ambelor companii, fără însă a preciza direct legătura cu boicotul produselor de la Antena 3.

"Nu suţin nici ura, nici războaiele, indiferent de formele pe care le îmbracă, pentru că ştiu că distrug, dezbină şi dezumanizează. (...) Ca multe alte brand-uri naţionale, îmi preţuiesc consumatorii şi le mulţumesc pentru sprijinul de ieri, de azi şi dintotdeauna!", se arată în mesajul transmis de producătorul de lactate.

În schimb, banca aflată pe lista de boicot a transmis că "nu mai are reclame pe postul Antena 3", fără a preciza însă când a fost luată această decizie şi dacă are legătură cu petiţia on-line sau cu situaţia trustului Intact.

Gâdea ameninţă cu judecata 

Directorul postului Antena 3, Mihai Gâdea, a anunţat, sâmbătă, pe Facebook, că îl va da în judecată pe liderul MP Traian Băsescu pentru apelul la boicotarea produselor care îşi fac reclamă la posturile trustului Intact şi va cere despăgubiri „uriaşe“, atât de la el, cât şi de la cei cu mesaje similare.

Mihai Gâdea scrie că mesajul lui Traian Băsescu ar demonstra că scopul acţiunilor ANAF nu este restituirea clădirilor, ci „desfiinţarea“ postului Antena 3.

„Dovada e şi instigarea de mai jos a inculpatului Băsescu. Îl vom acţiona în judecata şi îi vom cere despăgubiri uriaşe şi lui şi tuturor celor care au postat mesaje similare. Nici un om politic din lume nu a instigat împotriva cuiva care plăteşte anual 40.000.000 de euro taxe, ce să mai spui despre un fost preşedinte?!?", a scris Gâdea, pe Facebook.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite