Băsescu, despre mitingul PSD pentru familia tradiţională: E ridicol. Dacă vrei să militezi pentru familie, mai bine facem un weekend împreună, decât în stradă

Băsescu, despre mitingul PSD pentru familia tradiţională: E ridicol. Dacă vrei să militezi pentru familie, mai bine facem un weekend împreună, decât în stradă

Traian Băsescu susţine că mitingul PSD pentru susţinerea familiei tradiţionale nu este decât o demagogie.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a comentat luni seara decizia PSD de a organiza un miting de amploare pentru susţinerea familiei tradiţionale. Senatorul PMP a declarat că această iniţiativă este „o altă demagogie” şi a catalogat-o ca fiind „ridicolă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Traian Băsescu a vorbit luni seara, într-o emisiune televizată, despre decizia PSD de a organiza un miting în Bucureşti pentru susţinerea familiei tradiţionale. Acesta a spus că nu este decât „o altă demagogie”, „ridicolă”, care a venit din lipsă de idei.

„E altă demagogie, un milion de oameni în stradă pentru familie. Măi Dragnea, 90% suntem familişti! Care cu o nevastă, care cu două la viaţa lui, care cu cinci, dar trăim familii normale, cu bărbat şi femeie. Pentru ce îi trebuie un milion de oameni? E ridicol, ăştia nu au idei", a declarat Traian Băsescu la B1 TV.

Liderul PMP a mai precizat că pentru susţinerea familiei tradiţionale, bărbaţii şi-ar putea invita soţiile mai degrabă la teatru.

„Gândiţi-vă cum îi spui soţiei: mai femeie, hai să mergem în stradă, că ne-a chemat Dragnea să apărăm familia. Păi, îţi dă femeia cu tigaia în cap. Îţi spune: nu eşti sănătos, dacă vrei să militezi pentru familie, du-mă, omule, la teatru, du-mă până la Poiana Braşov, du-mă, ştiu eu, să facem un weekend împreună, decât în strada", a mai spus Băsescu.

citeste totul despre: