Avem preşedinte? (note de călător)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
trump-putin

Că „politica e o curvă” s-a mai tot spus. Dar cînd este vorba de interesul naţional cred că aprecierea pozitivă la adresa acelei „duamne” trebuie să fie una unanimă. „Viktor Orban a avut şapte întrevederi cu Putin din 2010 încoace”, citeam deunăzi foarte surprins într-un analiză „profi” dintr-un cotidian.

               1. Dar cine-i Putin?

              Este exact şeful de stat al unei ţări care în ultimii ani cam dictează peste tot prin lume. Da, este vorba despre Rusia şi nu de SUA, aflate în continuă pierdere a influenţei lor, foarte vizibilă pe timpul mandatelor lui Obama. Cel puţin din anumite puncte de vedere.

             Argumente? Doar cîteva:

             - rezolvarea în interes propriu şi cu ajutorul forţelor speciale a „situaţiei” din Donbas; s-a soluţionat şi cea din Crimeea.

             - o mînă forte şi în acţiunile din Siria, care au avut de la început o turnură în spiritul intereselor ruse.

             - „ceva” amestecuri prin alegerile din Europa; la fel de „puţin” şi pe la cele

prezidenţiale din SUA.

             - blocarea acţiunilor SUA în Consiliul de Securitate al ONU. Şi o „fructuoasă”

împăcare cu Turcia, a doua armată din NATO, care devine tot mai mult sursa unor „mici” tensiuni în blocul nord-atlantic.

             - un „mic” război informaţional care afectează SUA şi ţările vest-europene.

             - refacerea susţinută a sferei de influenţă în fostele state sovietice.

               2. Iar Orban este băiatul acela care în 1980 milita pentru retragerea trupelor sovietelor din Ungaria, acelaşi care, maturizat, în 2007, denunţa public întîlnirea de la Budapesta dintre premierul socialist Gyurcsany şi Vladimir Putin. Azi Victor Orban este respectatul prim-ministru (funcţia de preşedinte are un rol strict decorativ în statul maghiar),  al unei ţări care dovedeşte o coloană vertebrală de invidiat în folos naţional. Şi asta fără a se pune problema unei expulzări din UE sau NATO.

Nu, Ungaria nu doarme afară, pe preşul de la uşă, şi nici nu dă prietenos din coadă atunci cînd i se arată „nuiaua” Bruxellesului. Şi nici nu priveşte blînd şi vinovat stînd „în două picioare” cu labele din faţă rugătoare, cerşind de la îmblînzitor tainul meritat după executarea unei dresuri minore.

            Pragmatic, maleabil şi realist, Orban nu a fost afectat de sancţiunile care vizau Rusia şi în februarie 2014, la puţin timp după ce Putin anexa Crimeea, l-a invitat pe „ţar” la Budapesta. În popor asta înseamnă să ai „fudulii”. Iar cînd este vorba despre interesul naţional, este chiar ceva de lăudat. Pe Dîmboviţa, chestiile alea, cu regret, lipsesc cu desăvîrşire. De ce „maleabil”? Pentru că, deşi a votat sancţiunile dictate împotriva Moscovei, nu a pregetat să le critice vocal şi să pledeze pentru ridicarea lor. Firesc, ca un ecou, conform principiului acţiunii şi reacţiunii, pentru cine mai ştie fizică, au venit şi „mici”, dar binemeritate avantaje economice. Cea mai mare investiţie externă făcută vreodată în Ungaria, creditul de 10 miliarde de euro, pentru construirea a două reactoare nucleare la centrala de la Paks, este venită chiar din partea Rusiei şi este doar unul dintre ele. Despre livrarea de gaze nu mai vorbim. Este perfect adevărat că executivul ungar acţionează unitar şi nu „unu-n hăis şi unun cea”, cum se întîmplă prea des în politichia mioritică, unde asperităţile preşedinte, prim-ministru sînt, de prea mulţi ani, binecunoscute. Aşa că ministrul de externe Peter Szijjarto are toate motivele să întărească cele spuse de Orban, cînd se referă la ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei, sub forma „Poziţia Ungariei este că ele sînt inutile”. Fireşte că cele 6,5 miliarde de dolari pierdute de Ungaria datorită impunerii acestora sînt un argument coerent. De remarcat şi anvergura delegaţiei ruse care a descălecat recent, cu ocazia ultimei vizite la nivel înalt făcute la Budapesta. Împreună cu Putin s-au aflat, în afara unor oameni de afaceri cu „greutate”, ministrul de Externe, Serghei Lavrov, ministrul Industiei şi comerţului, directorul executiv al gigantului nuclear rus Rosatom.

             3. De undeva din neant, de pe turnantă, în timp ce alt alergător se apropia glorios de sosire şi deja, clipind măiastru, zîmbea cohortei de fotografi, a apărut pe firmament şi un anume Trump. Care volens nolens, ales democratic, a devenit preşedintele SUA. Ei bine, Orban, sau cei care îl consiliază, au avut informaţii, inspiraţie sau ceva din raţiunea unui jucător de şah, care îşi pregăteşte în gînd şi cea de-a zecea mutare, anticipîndu-i adversarului toate variantele, şi, încă din timpul campaniei electorale, şi-a exprimat public sprijinul pentru Trump. Fiind, nota bene, singurul lider european care a făcut asta! Nici atunci nu a fost dat afară din Europa, pus la colţ şi arătat cu degetul ori aruncat la coşul de gunoi paneuropean, cu toată Ungaria după el. Şeful diplomaţiei ungare, Peter Szijjarto, a completat ulterior că

Nu văd Rusia ca o ameninţare la adresa Ungariei. Înţeleg şi respect faptul că prietenii noştri polonezi şi cei baltici nu au aceeaşi poziţie. (...) Acum, cînd noul preşedinte american a spus foarte clar că exportul de democraţie nu va reprezenta o prioritate a politicii externe americane, acest gen de presiune va dispărea.

            4. În timpul „ăsta”, noi am avut treabă cu Băsescu, care chiar că n-a prea mai avut treabă sau timp de politica externă. Un amator. Iar acum e şi mai rău. Lipsă de preocupare pentru relaţiile internaţionale, inexistenţa unor cunoştinte elementare de geopolitică şi geostrategie, cu toate conexiunile lor, mai mult sau mai puţin vizibile, o prezenţă cu cîntec la summituri, relaţii foarte reci cu Rusia care, în orice conjunctură ne-am afla, rămîne un colos aflat în coasta noastră. Aceleaşi umori şi ieşiri publice deloc inspirate şi cu Ungaria, aceleaşi relaţii proaste, haos şi incertitudine, aceeaşi lipsă de coerenţă.

            N-am făcut decît să citesc. Şi să dau mai departe...

           Şi-mi mai amintesc că, la un moment dat, un efemer premier de la noi a zburat cu o delegeţie importantă de oameni de afaceri în China. La întoarcere l-au aşteptat doar oprobrii şi critici. „Cum, tocmai cu China?! La comuniştii ăia? Şi tu eşti un comunist. Ce-o să zică Uniunea Europeană?” Dar ea n-a zis nimic Poloniei, care şi-a pus la punct infrastructura rutieră în perspectiva trecutului Campionat European de fotbal pe care l-a co-găzduit, cu sprijin chinez. Asta păţesc doar cei „mici la sfat” şi obedienţi. Adică unii ca noi.

            În rest, să fim deştepţi, că ţara geme...

              P.S. Dumitru Constantin, analistul de politică externă care semnează studiul care m-a pus serios pe gînduri, subliniază, fără nicio legătură cu cele de mai sus, şi cu prea mare temei că: „Dintotdeauna, imperiul rus a poftit la alte teritorii, cazul recent al Crimeei fiind elocvent, iar harta Moldovei Mari dăruită recent de Putin preşedintelui de la Chişănău mărturisind acelaşi lucru. La rîndul lor, pe faţă şi în culise, liderii unguri nu uită să denunţe Trianonul şi să ţintească spre Transilvania, poziţie pe care nu este exclus ca Putin s-o susţină nu doar între patru pereţi.”

              „ Axa Moscova - Budapesta ar trebui să dea fiori Bucureştiului, dar ce oficialităţi au timp de asta?”

              „De ce oare a trecut aproape neobservată la Bucureşti noua vizită a lui Putin la Budapesta?”

               Poate pentru că dormim. Dar, în somn, #unitisalvam.

*

            Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi publicate sîntLife stuff sau Învăţături pentru Andreea”, Editura Tracus Arte, 2016, „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, Editura Tracus Arte 2014, Premiul Naţional „Vasile Voiculescu”, 2015.

        Citiţi şi:

                           -  Sfere semantice

                           - Puţină aritmetichie. Cu tichie

                           - La un ceai cu Charles

                           - Şi totul ar fi fost altfel

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite