Ana Birchall, întâlnire pe teme de justiţie cu Procurorul General al SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Birchall şi William Barr FOTO gov.ro
Ana Birchall şi William Barr FOTO gov.ro

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, s-a întâlnit marţi cu o delegaţie a Departalentului de Justiţie din SUA, condusă de Procurorul General al Statelor Unite, William Barr. Potrivit unui comunicat din partea ministerului, cei doi au discutat despre cooperarea bilaterală dintre cele două state, cu teme din domeniul justiţiei, precum şi despre teme de pe agenda europeană.

„În principal, cooperarea cu SUA vizează fapte penale grave, care au o componentă transfrontalieră, domeniile cu potenţial infracţional fiind reprezentat în principal de: criminalitate informatică şi trafic de droguri, grup infracţional organizat, corupţie sub toate formele ei, spalare de bani precum şi alte fapte grave. Totodată, în cadrul întrevederii au fost discutate şi teme relevante de pe agenda europeană în contextul deţinerii de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ministerul de Justiţie.

În cadrul întâlnirii Ana Birchall a salutat cooperarea bilaterală şi dialogul dintre cele două state în domeniul justiţiei. Totodată, ministrul român a subliniat eforturile depuse de Preşedinţia română la Consiliul UE pentru avansarea unor dosare precum cel referitor la accesul transfrontalier la probe electronice (e-evidence) şi cel privind combaterea diseminării în mediul online a conţinutului cu caracter terorist.

„România a exercitat mandatul la Preşedinţia Consiliului UE, urmărind să fie un mediator onest. România este un partener solid, credibil şi de încredere al SUA în domeniul justiţiei şi se angajează să continue parteneriatul strategic cu partenerii americani, având ca obiectiv consolidarea şi dezvoltarea cooperării judiciare bilaterale în materie penală, în special în combaterea formelor cele mai grave ale criminalităţii. Ne exprimăm speranţa că aceste dosare vor fi continuate şi după finalizarea mandatului României la Preşedinţia Consiliului UE”, a declarat Ana Birchall.

Ministerul Justiţiei mai afirmă că Birchall a reiterat că România va identifica cele mai bune soluţii pentru buna funcţionare a justiţiei şi a legislaţiei penale, în acord cu angajamentele internaţionale asumate de ţara noastră, cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale şi a recomandărilor din cadrul MCV, ale Comisiei de la Veneţia sau ale GRECO precum şi cele ale SUA.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite