Amoru' şi omoru'

Pentru numele lui Dumnezeu, dle preşedinte, dacă e atât de bună, de frumoasă şi de pricepută, luaţi-o acasă, că noi am obosit! Până la ora la care îmi voi fi predat articolul, ştiu doar că nu ştiu. În zadar duduie televiziunile, în zadar se revarsă netul, aiurea se zvârcolesc analiştii.

Fapta preşedintelui, fără precedent în Europa, a făcut din România, din nou, oaia neagră sau găina beată a continentului. Cum bine spunea un diplomat englez, nimeni n-a mai văzut vreodată un preşedinte cu documente secrete, la televizor, dând în cap serviciilor care i se subordonează. Asta e situaţia, la noi s-a putut. O anumită parte a publicului, cea care îl urăşte pe Ponta, a exultat. O altă parte, care-l urăşte pe Băsescu, a explodat. Nimeni nu e prea mulţumit.
Un naiv ar putea să întrebe care sunt, de fapt, dovezile? Alt naiv chiar întreabă unde au fost instituţiile statului dacă am ajuns aici? De oriunde am înşfăca această tenebroasă afacere, ea nu e nici limpede, nici clară şi nici lipsită de dubii. Da, înclin să cred că V. Ponta va fi fost agent acoperit, doar pentru că, la întrebările jurnaliştilor, a răspuns întotdeauna în doi peri. „Nu pot să vă răspund, nici dacă aş vrea.” înseamnă ori „nu vreau”, ori „nu am voie”. Iar gulguta cu servirea ţării sună ca dracu'. Înclin, însă, să-l cred şi pe Meleşcanu care afirmă că protejarea unui agent lăsat la vatră trebuie să continue pe termen nedefinit. Cătălin Tolontan a explicat limpede acest subiect. Nimeni n-ar mai intra într-o instituţie care nu-i garantează protecţia, mai ales dacă el, şpionul, se infiltrează în mafie, organizaţii teroriste, grupuri infracţionale internaţionale. Deci nici măcar şeful statului nu poate pretinde asta. Da, dar ce te faci când serviciile îşi depăşesc atribuţiile şi, cu de la sine putere, se implică în şantaj, trafic de influenţă, presiuni, perturbând mersul societăţii? E clar că supravegherea civilă a băieţilor cu ochi albaştri a căzut tot în sarcina băieţilor cu ochi albaştri.
Să zicem că preşedintele are dovezile (istoria ne spune, de la bileţelul roz, până la „dottore”, că a avut întotdeauna) şi doar şi-a aruncat buzduganul, lăsând victima să se mai zbată puţin. Evident, nu le poate furniza, că intră, vrând, nevrând, la înaltă trădare. Atunci, aşa cum a făcut la televiziune, se va mulţumi să tragă de păr nişte deducţii, iar grosul mărfii să fie furnizat presei, cu ţârâita, de serviciile fidele. (Această fidelitate se traduce printr-o subtilă trădare, dar e o altă mâncare de peşte.) Întrebarea care e musai să ne însoţească în căutarea adevărului e dacă acest adevăr e pe bune şi dacă nu are scop politic.
De aici întunericul lipsei de informaţii acoperă toată lumina raţionamentelor. Pentru că ne găsim într-o situaţie imposibilă, ca ţară. Să zicem că primul ministru este/a fost ofiţer acoperit. E rău de tot, pentru că oricine, şi din interior, şi din exterior, se va putea întreba cine conduce ţara şi partidul? Serviciile? Da' cine (plm) e şeful suprem, cine e tartorul ăl mare? Precum spuneam acum două-trei săptămâni, claia asta de servicii ar trebui tunsă, rasă şi devreme-acasă. E evident că încalcă Constituţia României. Sau poate nu e adevărat, poate e doar campanie electorală. Iar preşedintele ar fi, în cazul ăsta, ori un amorez, ori un nebun, ori un beţiv. Şi noi toţi, că ne place ori nu, că l-am votat ori nu, am fi plăsmuirile lui. De-aia nu e bine să amestecăm amoru' cu omoru'. În tranşeele acestei realităţi inacceptabile, România îşi dă jos fusta şi ne zâmbeşte, ştirbă şi costelivă.