Alina Mungiu-Pippidi: Cinci ponturi cum să reuşeşti o mare coaliţie
Formarea coaliţiei PSD-PNL în România e a treia coaliţie stînga-dreapta pe care o urmăresc, după cele două germane (SDP-CDU, în 2017, şi liberali-verzi-SDP în 2021). Nu am fost pe aproape la crearea USL, nici a coaliţiei lui Băsescu cu PSD din anul 2009. Dar văzînd retrospectiv rezultatele pot spune că nu au fost deloc catastrofele pe care le prezintă unii.
În 2009 a avut loc prima prelungire prin consens a mandatului şefului DNA, Daniel Morar, ceea ce a reprezentat un progres, că nu ar trebui numiţi şefi ai justiţiei decît prin consens politic (modelul din Chile cu Curtea Supremă numită de 2/3 din Senat, care apoi validează numirile din curţile inferioare, e un model constituţional foarte bun pentru independenţa justiţiei). Guvernul Ponta 1 a avut mari cote de aprobare şi rezultate bune, reuşind să plătească bugetarilor ce le tăiase Băsescu fără dezechilibre fiscale. Deci mai uşor cu legenda, deşi e greu să cooperezi, cooperarea dă rezultate. Şi actuala coaliţie va fi judecată după rezultate, nu după moralitatea împerecherii, nici un partener nu e virgin din punct de vedere moral ca să jelească vreun om serios pierderea virginităţii cuiva. Cum cunoaştem partidele româneşti oricum şi după ce bat palma tot vor folosi timpul prioritar pentru două lucruri : să iasă ei bine şi să îi scoată pe ceilalţi prost (1) şi să profite material mai mult decît partenerii (2). Nici o grijă, cei lăsaţi pe dinafară, AUR şi USR vor servi de critici ai guvernării, deci alianţa PSD-PNL nu e sfîrşitul politicii.
Vorba e, măcar să iasă coaliţia neideologică, după ce a eşuat cea ideologică, ambele binecuvîntate de statul paralel. Să iasă majoritatea, şi apoi rezultatele, că fără ele vor exista numai costuri de imagine, inevitabile după atîta diabolizare a adversarului şi mahala din ultimii ani. De care, cum am zis mereu, ne puteam lipsi, nu îşi au locul ciuma roşie şi alte invective într-o lume politică civilizată.
Cinci sfaturi scurte, pe teme vitale, dacă e să avem vreun progres.
Nu mai negociaţi la televizor
Rezultatele care trebuie obţinute depind de felul în care se negociază, de detalii, realism şi controlul informaţiei. În Germania nu se scurg detaliile de la negocieri, şefii de comunicare de la partide se înţeleg cu televiziunile şi descurajează emisiunile despre ele. Nu poţi opri analiştii să facă speculaţii, dar poţi perfect să opreşti pe toţi membrii partidelor implicate să apară în asemenea emisiuni, care nu au haz în absenţa lor, deci vor fi mai puţine. Destul un singur purtător de cuvînt de la fiecare partid să apară ca să răspundă la atacuri, nu să dea detalii care sunt încă în lucru. Şefii de partid dau oricum declaraţii zilnic, ajunge atîta. La noi dacă îl auzi pe Dâncu zice una, dacă îl auzi pe Romaşcanu zice alta, chestia asta trebuie să înceteze. Embargo şi pe Facebook, cît durează negocierile daţi filmuleţe şi care nu e de acord cu linia partidului are unde se duce.
Negociaţi întîi lista scurtă
Ar fi o bătaie de joc să ne imaginăm că lucruri importante precum taxele din care se vor finanţa măririle de pensii pot fi agreate în cîteva zile, fără nici un fel de studii de impact şi consultări cu toţi cei interesaţi. De asta dacă vrem guvern pe 18 noiembrie cum spune Kelemen Hunor e destul să agreăm cîteva lucruri de bază: un certificat verde care să stimuleze masiv vaccinarea, o strategie pe termen scurt care să facă faţă pe termen mediu problemelor cu energia fără distorsiunea pieţei ţi obligarea statului să plătească de două ori (dimpotrivă, trebuie să curăţăm piaţa de speculanţii cu pile politice care uite ce fac), şi faptul că deschidem discuţia de fond pe schimbări la taxe şi renegocieri PNRR, dar nu cheltuim înainte să o finalizăm.
Numiţi comisii de experţi, nu politicieni pentru lista lungă
Aşa cum am arătat mai demult, discuţia despre cum finanţăm statul social în România e indispensabilă, consecinţele celei mai slab finanţate sănătăţi publice din Europa se văd, terapia noastră intensivă e o anticameră a morţii, nu un loc de redresare. Pensiile şi alocaţiile trebuie mărite. Cota noastră unică nu mai e demult unică, clasa mijlocie pe care am vrut să o dezvoltăm a crescut de nu mai încape în Pipera şi în suburbii, iar performanţa la încasare a scăzut după primii ani. Dar cu ce o înlocuim trebuie discutat şi calibrat atent. Constituţia merită schimbată numai dacă putem face poporul să aprobe schimbările, şi ca să fim drepţi dacă am elimina schimbările făcute data precedentă ar fi un pas înainte, deci merită numai dacă avem schimbări bune cu consecinţe clare (de exemplu, claritate şi constrîngere privitor la alegerile anticipate, demisia miniştrilor şi alte aspecte controversate cîtă vreme cea mai mică portiţă poate fi interpretată nesimţit de liderii noştri). Aici vă sfătuiesc să luaţi calea germană, nu 300 de experţi în 22 de comisii, dar măcar vreo sută în zece merită făcute. Ne trebuie în orice caz comisie pentru planul naţional de dezvoltare în sens comprehensiv, adică cum punem la un loc PNDL, PNRR şi restul banilor europeni pentru o formulă în care ştim de pe acum cînd canalizăm toate şcolile şi unde. La fel, comisia de revizuit taxe, sau de revizuit Constituţia, sau de discutat cum facem ca liberalizarea energiei să nu ducă invers decît în manuale la cartelizare şi creşterea preţului, nu scăderea lui şi mai multă competiţie. Politicienii experţi, dacă există (dnii Stănescu şi Sighiartău chiar au expertize în agricultură şi digitalizare?) pot cel mult servi de dubli moderatori (unul pe partid) la nişte comisii care să se bazeze pe experţi de partid, experţi din lumea partenerilor sociali şi academie (pot toţi semna angajamente de confidenţialitate chiar dacă nu fac parte din partid). Ideea lui Ciolacu de a-l lua pe Matei Brătianu cu el la nişte negocieri a fost bună, aşa face şi SPD în Germania. Adunaţi-vă experţii, că şi aşa nu sunt mulţi, şi să trecem la treabă. Nu ştiu dacă v-am spus cum e în Germania cu culorile, propunerile se trec în culorile partidului respectiv şi cînd sunt acceptate se trec pe negru, altfel fiecare document e semafor, în culorile celor care negociază.
Faceţi publice informaţiile şi argumentele pentru marile schimbări
Chiar dacă negocierile sunt şi trebuie să fie confidenţiale, e important ca baza de informaţii pe care discutăm să fie publică. PSD a cerut execuţia bugetară ca să ştie ce poate cheltui. Faptul că după zece ani aproape de cînd guvernul României a promis că face un sistem de urmărire al cheltuielilor în timp real tot cu pdf-uri cu bugete lunare lucrăm arată eşecul celor care au făcut promisiunea şi al digitalizării. PSD să priceapă că trezoreria trebuie modernizată, dacă încă o frecăm cu factura electronică evident că nici partidul parlamentar cel mai mare sau şeful comisiei de buget din parlament nu are cum şti ce e în buget, decît dacă i se tipăreşte execuţia bugetară. La fel, agitaţie parazită cu reforma justiţiei, cea mai importantă reformă a justiţiei e digitalizarea, pentru care au avut căruţe de bani, dar care nu au rezultat în transparenţă. Odată ce fiecare dosar ar avea o identificare electronică şi ar exista obligaţia publicării fiecărei decizii (NUP, trimitere în judecată, etc) performanţa fiecărui procuror sau judecător sau instanţe poate fi public calculată, nu ne mai trebuie SIIJ. Dar tocmai de aceea nu o facem. Haideţi să publicăm toate anexele PNRR secretizate de Cristi Ghinea, toate proiecţiile bugetare, tot ce încasează fiscul, etc. Deşi o lege din anul 2000 cere fundamentări ştiinţifice pentru decizii nu există un website al guvernului unde să fie publicate (cum ele nu prea există…). Haideţi să facem unul, ca să ne poată controla lumea pe ce bază vorbim discuţii şi să fie acolo toate datele, studiile de impact şi fezabilitate.
Criterii de integritate şi competenţă clare pentru numiri
E clar că partenerii nu se plac, şi ca atare ne trebuie nişte criterii clare pentru numiri. Haideţi să agreăm nişte criterii de integritate. Fără plagiate, fără trimiteri în judecată la ora asta, minim o limbă străină de circulaţie europeană, minim o diplomă la zi, fără condamnări de la CNCD, şi fără şpăgi de la GOLD, e OK? În rest, ne putem găsi defecte unii la alţii la nesfîrşit, trebuie ceva mai clar şi universal, care să fie aplicat la fel tuturor.
România nu are alternativă la coaliţia asta pe termen scurt, şi la un mare consens pentru dezvoltare pe termen lung. De asta e important ca aceşti actori politici, a căror încredere publică e dezastruoasă, să reuşească să se înţeleagă. Tot ce depinde de societatea civilă – expertiză, moderaţie, reprezentare – se va face, că lumea e realistă, mai ales în sindicate şi organizaţii sociale sau de mediu care văd pe pielea lor că nimic nu iese dacă nu există continuitate. Sfătuiesc şi presa să fie un pic mai germană zilele astea, altfel după ce v-aţi plîns trei luni că nu aveţi guvern deveniţi coautori la prelungirea crizei.
Se încarcă comentariile...
