Alegerile europarlamentare - mai importante ca niciodată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agitaţie, crize de nervi, anticameră la şefi supremi ori care doar lasă impresia a fi astfel. Promisiuni, spectaculoase răsturnări de situaţie, nume noi care nu aduc cu ele nici cea mai mică plusvaloare, nume vechi ce nu doresc decât să îşi desăvârşească operaţiunea de îmbogăţire care a fost principala lor ocupaţie din 1990 încoace.

Politicianism în floare şi interes zero pentru reuşita preşedinţiei României la Uniunea Europeană.

Cam acesta este tabloul politic curent înainte de începutul sesiunii parlamentare. Cam astfel se prezintă imaginea zilelor în care mai toate partidele politice din România se străduiesc să dea forma definitivă listelor cu candidaţi pentru Europarlamentarele din primăvară.

Ce se întâmplă la şi în PSD puţin contează. Acolo pe liste se vor regăsi tot oameni fără valoare, aşa cum sunt venerabilii Ioan Mircea Paşcu sau Victor Boştinaru sau tinerii  de factură neo-comunistă, prost şcoliţi şi tupeişti fără măsură de calibrul unei Gabriela Zoană, al lui Andi Cristea sau Emilian Pavel. Ajunge să vedem pe cine a trimis guvernul să lucreze în aparatul preşedinţiei României la UE (dl. Liviu Nicolae Dragnea şi-a căpătuit deja şi pe viitorul cumnat, frăţiorul domnişoarei Tănase) ca să  ne facem o idee asupra precarităţii viitoarei oferte electorale a PSD.

Neinteresant e ceea ce se întâmplă şi la ALDE. Acolo unde fosta procuroare comunistă Norica Nicolai nu se lasă. Dă din coate, din gură, insultă ca o mahalagioaică (de fapt chiar asta este, o femeie de cea mai proastă calitate umană) adevăratele valori ale României (cel mai recent a făcut-o aruncându-şi veninul asupra Oanei Pellea, a filosofului Mihai Şora şi a pianistului Dan Grigore) doar-doar îl va convinge pe liberalul cu spoiala proastă Călin Popescu-Tăriceanu să o mai lase o tură la Strasbourg şi la Bruxelles. Atât cât o mai încap rochiile şi fustele pe care le are prin garderobă, oricum greu puse la încercare.

La PNL se decontează eşecul fuziunii şi neinspirate, şi neterminate dintre PDL şi vechiul  partid resuscitat în 1990 de Radu Câmpeanu. Ludovic Orban nu vrea şi pace să îi vadă pe lista de candidaţi ai partidului pe mai vechii săi adversari de genul Crin Antonescu. Drept pentru care se tot refugiază în consultări cu preşedintele Iohannis care are şi el favoriţii lui. Drept pentru care în PNL-ul care în nici un chip nu îşi regăseşte cadenţa, în care unul zice hăis şi altul cea, s-a redeschis şi vechiul front de luptă între iohannisti şi anti-iohannisti. Care poate avea serioase consecinţe şi asupra viitoarei campanii pentru Prezidenţiale. Unde mai pui că acum partidul îşi iroseşte forţele şi într-o josnică şi fără succes campanie anti-Cioloş. Asta după ce în alegerile parlamentare din 2016 s-a folosit în chip fraudulos de chipul fostului premier.

Mult mai interesantă, mai vie e situaţia din partidele politice nou create. Pro România d-lui Victor Viorel Ponta a primit o serioasă gură de oxigen odată cu cooptarea d-nei Corina Creţu. Decizia doamnei Creţu de a candida pe listele partidului d-lui Ponta este privită drept o primejdie reală de social-democraţii d-lui Dragnea. Drept pentru care au cerut sprijinul mediei furajate din banii contribuabilului român. A se vedea respingătorul editorial de marţea trecută a slinosului Ion Cristoiu care este plătit de PSD  prin casieria din TVR, acolo unde rolul de casieră principală i-a fost atribuit expertei în injurii şi imprecaţii Doina Gradea. Sigur, nu trebuie uitat că doamna Creţu este unul dintre oamenii de bază ai creatorului PSD şi fost preşedinte al României, dl. Ion Iliescu. Nu este carevasăzică fără defecte sau fără prihană. E însă net superioară din toate punctele de vedere doamnei Zoană. Aşa că e foarte posibil ca doamna Creţu să sporească atractivitatea electorală a partidului Pro România.

Competiţii cinstite, adevărate se desfăşoară în USR şi PLUS. E vorba despre oameni tineri, bine pregătiţi, cu diplome obţinute de la Universităţi adevărate. Din ţară ori de peste hotare. De oameni stăpâni pe meserie, buni vorbitori de limbi străine (nu comici, ridicoli aşa cum e d-na Lia Olguţa Vasilescu absolventă a Filologiei craiovene, vai de mama ei Filologie!!!), dar şi de limba română. În ziua de 2 februarie USR şi PLUS vor lua o decizie care s-ar putea să aibă o importanţă capitală. Vor merge sau nu împreună la alegeri. În bună parte, astfel se explică atacul la care sunt supuşi zilele acestea partidul condus de dl. Cioloş şi dl. Cioloş însuşi. Ceea ce nu justifică însă greşeala făcută de dl. Cioloş atunci când a declarat că toţi  am fi avut ori am avea legături cu Securitatea. Firesc ar fi fost ca dl. Cioloş să retracteze şi să îşi ceară scuze. Până la ora scrierii şi publicării acestui comentariu nu a făcut-o. Păcat.

E limpede ca lumina zilei. Europarlamentarele din 2019 sunt cele mai importante pentru români de când le-a fost dat să participe la acest nou tip de alegeri. De rezultatul lor s-ar putea să depindă însăşi apartenenţa României la UE.

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite