Analiza expresivităţii în confruntarea Iohannis – Ponta

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îi privim, îi ascultăm pe cei doi contracandidaţi la fotoliul prezidenţial şi realizăm ca mesajele spuse au prea puţină importanţă. A fost prea multă minciună până acum pentru a mai putea crede ceva. Şi totuşi, la ce ne uităm şi ce înţelegem?


Din ceea ce exprimă cei doi candidaţi, şi nu numai în această confruntare, vrem să aflăm dacă le pasă de noi, dacă ştiu ce au de făcut, dacă au putere să facă ceea ce promit şi, în final, evaluăm onoarea şi moralitatea, toate acestea doar din expresivitate.

Ce mesaje empatice trimite domnul Iohannis? Puţine. De ce? Expresia empatică e dată de o ascultare activă şi o preluare a emoţiei celui din faţă.

Rigiditatea domnului Iohannis nu exprimă empatie, cu toate că se simte un efort substanţial în direcţia asta. Nici domnul Ponta nu excelează aici. Expresia, destul de căutată de “om serios” alternează invariabil cu acelaşi zâmbet tăios şi nepăsător.

Deci dacă simtiţi că aceşti doi candidaţi nu dau doi bani pe noi, găsim aici câteva motive.

Rigiditatea domnului Iohannis, însă, îi dă o aparenţă de om chibzuit, lucid, „neamţ”. Ne lasă impresia că ştie ce are de făcut. Pare gospodarul aşezat, tradiţional. Victor Ponta lasă impresia unui om isteţ, cu rezolvare la orice problemă, prompt, însă iuţeala cu care serveşte răspunsurile nu ne face să credem prea mult în ele. Par un pic improvizate. O pauză în gândire, poate nu chiar ca a lui Klaus Iohannis, ar fi dat mai multă greutate imaginii de om înţelept.

Vocea mai groasă, mai amplă a candidatului Iohannis e un alt avantaj în această privinţă faţă de inflexiunile liric tenorale ale contracandidatului sau. Vocea taioasă şi luminoasă a domnului Ponta exprimă o isteţime iute, oltenească.

Domnia sa îl lasă mult în urmă pe Klaus Iohannis în ceea ce priveşte impresia de energie. Pare mult mai pus pe treabă. De unde ne vine această impresie? Din mobilitatea şi dinamica mesajelor nonverbale, adică din gesturi şi mimică, dar şi din vocea care adineauri l-a trădat. De această dată, inflexiunile din voce lasă impresia de energie şi atenţie. Acel sus-jos din voce lipseşte cu desăvârşire din vorbirea domnului Iohannis. Linia muzicală din discursul domniei sale este o orizontală interminabilă şi de neclintit, iar gesturile şi mimica par îngheţate.

Pauzele în vorbire sunt la fel de importante precum cuvintele, pentru că exprimă chibzuinţa şi prospeţimea cu care se naşte discursul, însă abuzul ne aduce prea mult aminte de “şi melcul ţuşti!”

Dacă Victor Ponta pare că ar veni cu soluţii neaprofundate, Klaus Iohannis pare că nu mai ajunge vreodată cu acele soluţii, ce-i drept înţelepte.

Ce valori morale au fiecare cu adevărat, nu ştim. Ce exprimă însă e altceva. Domnul Iohannis pare ceva mai autentic decât domnul Ponta în poziţia de om „cu frica lui Dumnezeu”. Ne-am dori ca în scaunul prezidenţial să fie un om care să nu ne trădeze sau să dezerteze în momentele grele. Aici rigiditatea domniei sale îi este de folos. Nu îl vedem dând bir cu fugiţii, furând sau tremurând în faţa vreunei decizii importante şi nici nu pare să fie uşor de manipulat. Domnul Ponta spune prea multe mesaje al căror loc este în nonverbal sau paraverbal, iar această politică dăunează credibilităţii.

Ieri seară am văzut o confruntare televizată în care în arena era un gladiator cu o armură masivă şi un buzdugan ce se ridica prea greu, ratând parcă totdeauna adversarul sprinţar, aparent uşor de combătut pentru că lupta înarmat cu un cuţit de friptura. Unul rata şi altul împungea. Nimic epic în această confruntare.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite