Alegeri prezidenţiale 2014: cine sunt cei 14 candidaţi pentru Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

OFICIAL În total, 14 aspiranţi la Preşedinţia României au reuşit să strângă cele 200.000 de semnături necesare pentru a se înscrie oficial în cursa electorală. „Adevărul“ vă prezintă lista finală a candidaţilor.

Luni, pe 22 septembrie, la miezul nopţii, a expirat termenul până la care cei care şi-au manifestat intenţia de a candida la Preşedinţia României s-au putut înscrie în cursă, după ce au prezentat cel puţin 200.000 de semnături din partea susţinătorilor. Oficial, până la ora închiderii Biroului Electoral Central s-au înscris în cursă 14 candidaţi.

Pomelnicul final al candidaţilor este foarte diversificat: un candidat este şeful Guvernului, altul este liderul unei alianţe de dreapta, iar altul, tot din partea dreptei, este candidatul susţinut de actualul preşedinte Traian Băsescu. Acestora li se mai adaugă cinci candidaţi independenţi patru prezenţe execentrice, ca Vadim Tudor , Szilagyi Zsolt, Wiliam Brânză, Constantin Rotaru, Mirel Mircea Amariţei şi Dan Diaconescu. Ultimul rămâne singurul reprezentant al sufixului „escu“ ce poate continua dinastia începută de Ceauşescu, continuată de Iliescu, Constantinescu şi încheiată de Băsescu. Vi-i prezentăm pe rând.

Victor Ponta (PSD-UNPR-PC)

image

Premierul Victor Ponta a fost primul candidat oficial înregistrat la BEC, cu 2,2 milioane de semnături. La câteva zile distanţă, şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale, pe stadionul Arena Naţională din Bucureşti, în prezenţa a 70.000 de persoane, chiar în ziua în care a împlinit 42 de ani. Actorul Radu Beligan, dar şi fostul portar de la Steaua, Hemuth Duckadam, şi-au exprimat susţinerea pentru candidatul social-democrat. 

Klaus Iohannis (Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL)

image

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a depus sâmbătă dosarul de candidatură la BEC care a inclus, de asemenea, 2,2 milioane de semnături, în aceeaşi zi în care Ponta a ţinut primul discurs în calitate de candidat. Iohannis a pledat pentru mai puţină gălăgie în viaţa politică şi s-a descris drept un om al faptelor, nu al vorbelor. El şi-a exprimat în repetate rânduri convingerea că va primi sprijin din partea omului care l-a adus în PNL, Crin Antonescu.

Monica Macovei (independent) 

image

Echipa sa de voluntari a strâns, într-o lună, aproximativ 330.000 de semnături. De când  şi-a anunţat intenţia de a candida, pentru Monica Macovei şi-au exprimat sprijinul mai multe personalităţi din lumea artistică şi culturală, printre care filosoful Gabriel Liiceanu, scriitorul Vladimir Tismăneanu, jurnalistul Andrei Gheorghe, dar şi fostul preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda.

Elena Udrea (PMP)

image

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, şi-a depus luni dosarul de candidatură la Biroul Electoral Central, după ce a strâns 400.000 de semnături. Pentru Udrea au semnat preşedintele Traian Băsescu, dar şi primarul Clujului, Emil Boc. Candidata PMP este susţinută, de asemenea, de PNŢCD-ul condus de Aurelian Pavelescu. Udrea s-a declarat, în repetate rânduri, drept un succesor al proiectelor demarate de Traian Băsescu.

Călin Popescu Tăriceanu (independent)

image

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a depus luni, la BEC, 272.000 de semnături şi, oficial, candidează în calitate de independent. Neoficlal, însă, Tăriceanu este preşedintele Partidului Liberal Reformator, încă neînregistrat  şi format din mai mulţi foşti membri PNL, care de altfel i-au fost alături la momentul la care şi-a depus candidatura. Astfel, printre susţinătorii săi se numără foştii liberali Radu Stroe, Daniel Barbu şi Cristian David.

 Hunor Kelemen (UDMR)

image

Hunor Kelemen, care a demisionat recent din funcţia de ministru al Culturii pentru  a se înscrie în cursa prezidenţială,  şi-a depus luni candidatura la alegerile din noiembrie, după ce a strâns peste 270.000 de semnături.  La ieşirea din sediul BEC el a pledat încă o dată pentru „identităţi regionale clare“ şi a subliniat că doreşte ca România să aibă un puternic cuvânt de spus în Uniunea Europeană.  

Dan Diaconescu (PPDD)

image

Candidatul PPDD a depus luni, la BEC, 300.000 de semnături şi, în stilul caracteristic, s-a declarat favorit în cursa pentru Cotroceni. „Sunt singurul cu terminaţia «escu», iar statistica nu s-a înşelat niciodată. Din 1974, de când ţara aceasta are preşedinţi, toţi au avut terminaţia «escu». Deşi în finală au intrat oameni uneori cu 10-15 procente în faţa concurentului, au pierdut cu toţii şi a câştigat cel cu terminaţia «escu» “, a spus el.

Teodor Meleşcanu (independent) 

image

Fostul director al Serviciului de Informaţii Externe a depus marţi, la BEC, 400.000 de semnături strânse de mai multe organizaţii ale societăţii civile şi de Partidul Dreptăţii Sociale (PDS). Meleşcanu, în prezent în vârstă de 73 de ani,  a demisionat luni din funcţia de director al SIE, după doi ani în fruntea serviciilor. „Fac acest pas cu multă încredere, este un pas de maturitate după o viaţă pe care mi-am dedicat-o ţării mele“, a spus el.

Gheorghe Funar (independent) 

image

Funar, care a declarat luni că a strâns peste 230.000 de semnături, este în în prezent susţinut de o parte dintre membrii PRM, după ce a intrat în conflict cu preşedintele partidului, Vadim Tudor, dar candidează din postura de independent, întrucât Justiţia i-a dat dreptate fondatorului PRM. Contactat de „Adevărul“, el a subliniat că a fost implicat personal în strângerea de semnături, iar candidatura sa este o certitudine.

Vadim Tudor (PRM) 

Sfanta Liturgie biserica Sf. Gheorghe Corneliu Vadim Tudor FOTO Mediafax

Corneliu Vadim Tudor şi-a lansat candidatura înainte de a o depune oficial la BEC, sâmbătă, la Palatul Copiilor din Bucureşti, în acelaşi timp cu preşedintele PSD, Victor Ponta, dar fără a beneficia de aceeaşi notorietate. Liderul PRM, care s-a înscris pentru a cincea oară în cursa prezidenţială, a declarat că a strâns peste 250.000 de semnături şi că mizează pe sprijinul Partidului România Mare.

William Brînză (PER) 

image

Candidatul Partidului Ecologist Român, William Brînză, şi-a depus marţi dosarul de candidatură la alegerile prezidenţiale, după ce a strâns aproximativ 300.000 de semnături. „Noi am strâns semnăturile de săptămâna trecută, dar am aşteptat momentul de 23, când avem Summit-ul internaţional, Summit-ul ONU pe schimbări climaterice“, a spus candidatul ecologist. Deşi partidul său nu este unul puternic,  Brînză mizează pe entuziasmul voluntarilor.

Szilagyi Zsolt (PPMT)

image

Vicepreşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania şi-a depus marţi candidatura la BEC, cu peste 200.000 de semnături. Zsolt s-a declarat în favoarea autonomiei şi a precizat că, în acest sens, vrea impunerea modelului german al federalizării.„ Luptăm de 25 de ani pentru instrumentarea modelelor de autonomie care s-au dovedit viabile în UE. Dacă maghiarii câştigă, Ardealul câştigă, dacă Ardealul câştigă, România câştigă!”, a spus el.

Constantin Rotaru (PAS)

Preşedintele Partidului Alternativa Socialistă (PAS), Constantin Rotaru, şi-a depus marţi candidatura la BEC. El a candidat şi în 2009, din partea Partidului Alianţa Socialistă şi a obţinut aproximativ 43.000 de voturi, potrivit Agerpres.

Mirel Mircea Amariţei (Prodemo)

“Sperăm să se ia în serios această competiţie electorală care de 25 de ani a fost doar un circ şi cred că ne-am săturat cu toţii să asistăm la tot felul de scenarii”, a declarat Amariţei, marţi, la BEC.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite