Aferim, naţiune!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fi având dl. Iohannis, în genere, mai puţin scuipat politic la furcă, fiind atins de nărav taciturn, însă mă îndoiesc de faptul că nu ar avea o bună cunoaştere a realităţii politice şi sociale româneşti. Prin numirea d-lui Mihai Tudose în funcţia de prim-ministru al României, preşedintele Klaus Iohannis nu a făcut altceva decât să-şi îndeplinească o atribuţiune. O simplă formalitate. Un fleac.

Sanchi: „(...) având în vedere că este nevoie urgentă de un Guvern, îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru (...)” ― spune domnia sa.

În realitate, calculele acestei diligenţe au ţinut, cred, de cu totul alte raţiuni decât cele ce vizau încheierea crizei politice iscate de coaliţia PSD-ALDE ― criză căreia, fie vorba între noi, nu i se poate pune capac decât în aparenţă, din vorbe. Acest focar nu poate fi stins aşa, cu una, cu două, indiferent de cum s-ar numi preşedintele ţării ― fiindcă nu chiar totul stă în puterea sa. Sunt nenumărate probleme, şi toate de esenţă, care nu vor să se lase rezolvate de la sine şi pe care nici nu le poţi rezolva, în ruptul capului, de unul singur ― iar dl. Iohannis, în acest moment, pare a fi singur. Însă e optimist. Scrutează viitorul. Speră. Ce anume? Pe de o parte, consolidarea poziţiei sale, la viitoarele alegeri, în vederea obţinerii unui nou mandat de preşedinte (deşi, în clipa de faţă, nu s-ar zice că ar avea vreun contracandidat acătării) şi, pe de alta, compromiterea definitivă a funestei coaliţii PSD-ALDE. Altfel nu-mi pot explica gestul politic al domniei sale.

Să aşezi la manşa ţării un personaj ca dl. Mihai Tudose (cu echipa sa, cu tot), motivând că „această criză trebuie terminată foarte repede”, este ca şi cum ai dori să tratezi un pacient aflat pe masa de operaţie, în „criză”, numind, pe post de chirurg, un căruţaş, cu o echipă „operatorie” formată din instalatori, cizmari, croitori, vânzători ambulanţi ş.a.m.d. O atare decizie ar fi catastrofală ― şi totuşi ea a fost luată. În aceste condiţii, mă întreb: ce imbolduri tarotice îl fac pe dl. Iohannis să vadă (atât în viitorul îndepărtat, cât şi în cel de alături) o opoziţie (fie ea şi coalizată, nu numai pnl-istă ― astăzi inexistentă, practic), roză, doldora de vigoare şi avânt, tobă de carte şi competenţă, cu bujori în obrăjori? Ce baghetă magică în care se încrede dumnealui va reuşi, aşa, nitam-nisam, peste noapte, să reformeze PNL-ul (şi nu numai) plin, până la refuz, de olguţele, dragnii, tăricenii, carmendanii şi tudoşi săi, alături de mulţi, foarte mulţi alţii asemenea lor. Ce peştişor fermecat îi garantează preşedintelui Iohannis că (fie chiar şi cu extensia unui viitor mandat) va reuşi să transforme România de astăzi în România de mâine, aceea a făgăduitului şi mult aşteptatului „lucru bine făcut”?

Această „criză politică” este generată de una încă şi mai gravă, care durează de 27 de ani (ca să nu mă adâncesc prea tare în trecut): criza morală, în care se scăldă întreaga societate. Noi, din rândurile noastre, îi alegem pe acei ce au a ne conduce şi-apoi de mirăm de incompetenţa lor, de imoralitatea lor, de ipocrizia lor. Câţi sunt asemenea lor? Câţi râvnesc(la fel de mediocri) averile şi funcţiile aşa-zişilor mai-mari ai zilei? Câţi ar proceda aidoma lor? Câţi ocupă, fără nici un merit, locurile altora? Câţi fac trafic de influenţă şi primesc mită fără a fi politicieni? Ne plângem de intelectuali analfabeţi, de diplome şi de titluri academice false? Dar cine sunt acei care au adus lucrurile până aici? Vorbim de plagiatori? Dar de ce nu vorbim şi de profesorii şpăgari (sau impostori) din pricina cărora societatea colcăie de astfel de oameni. Cumetrii, sfori, parâme, pile, raşpeluri, cârdăşii, nepotisme, arajamente de culise, jocuri de gleznă, pupincurisme, laşităţi...? Vreo muscă pe căciula cuiva, ceva?

Sunt convins că dl. Iohannis ştie toate acestea. Şi-atunci ce speră domnia sa şi, mai ales, ce minuni sperăm noi să facă singur un preşedinte, astfel ca lucrurile să se schimbe în bine iar noi să rămânem la fel ― cum suntem, mai exact?

Atâta vreme cât fiecare dintre noi (indiferent de locul său şi de meseria pe care o face) nu va dori şi nu se va strădui ca mâine să fie mai bun şi mai corect decât astăzi, nici sfârşitul lumii nu va reuşi să pună capăt acestei „crize politice” româneşti.

Nu am atâta experienţă de viaţă, cum au alţii (deh!, sunt încă un copil, am abia 50 de ani), deci pot greşi, însă eu nu am auzit (exceptând dictaturile) de vreun popor cinstit şi cu „capul pe umeri” sau cu „scaun la cap” să ajungă să fie condus de hoţi şi de submediocri.

Nu ne vine să credem că un personaj ca dl. Mihai Tudose a ajuns prim-ministru? Păi, după cum l-am văzut în conferinţa de presă, imediat după investirea în funcţie, nici dumnealui nu-i prea venea să creadă ― şi, vorba aia!, fost conferenţiar universitar, adică nu ne jucăm…

Într-un fel, îi dau dreptate... Cum să nu fii şocat când ziariştii te întreabă despre plagierea lucrării de doctorat (ducând, astfel, în derizoriu până şi „instituţia” plagiatului), în vreme ce mult mai fireşti şi mai la obiect ar fi fost întrebările de genul: „Ştiţi să scrieţi româneşte?”, „Puteţi citi coerent, la prima lectură, un text din ziar?”, „În afară de tabla înmulţirii cu 1, ce altceva mai cunoaşteţi?”, „Câte cărţi aţi văzut până la această vârstă?” ş.a.m.d.

Cât despre decizia d-lui Iohannis, având în vedere situaţia dată, să-mi fie cu iertare, însă... Opoziţie, ioc!... Oameni competenţi, ioc!... Hoţi pe toate drumurile!... Aferim, naţiune!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite