Ţuţuianu: Sunt dezamăgit că există colegi care aleg să părăsească PSD fără nicio explicaţie decentă. Apelul meu este acela de a rămâne echilibraţi şi uniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, se declară dezamăgit că unii colegi de-ai săi aleg să părăsească partidul fără să ofere nicio explicaţie decentă şi face un apel către cei din PSD „de a rămâne echilibraţi şi uniţi”. Într-un comunicat de presă transmis vineri, Ţuţuianu a mai susţinut şi că numărul celor care pleacă din PSD este şi va rămâne nesemnificativ, fiind vorba despre câteva „zvâcniri pe care unii încearcă să le hiperbolizeze”.

Adrian Ţuţuianu a declarat vineri, într-un comunicat de presă, că SD a fost, este şi va fi un partid mare, în adevăratul sens al cuvântului, iar eventualele nemulţumiri individuale nu pot fi decontate de partid şi nu pot anula respectul obligatoriu pe care un politician trebuie să-l aibă faţă de voturile pe care le-a primit.

„În acest sens, apelul meu către toţi colegii (parlamentari, primari, viceprimari, consilieri judeţeni şi locali) este acela de a rămâne echilibraţi şi uniţi. Avem multe lucruri de făcut pe mai departe, avem de pus în aplicare un program de guvernare, poate cel mai ambiţios care a existat vreodată. E de datoria noastră să determinăm o dezvoltare fără precedent a României şi să îndreptăm neregulile din justiţie şi sistemul de securitate naţională. Sunt obiective majore, care vor da măsura forţei acestui partid pe viitor!", adaugă liderul PSD Dâmboviţa.

Fostul ministru al Sănătăţii deputatul Nicolae Bănicioiu a anunţat vineri că demisionează din PSD pentru a se alătura partidului lui Victor Ponta, Pro România, acuzând lipsa de consecvenţă şi deprofesionalizarea continuă.

Fostul ministru al Turismului Mircea Titus Dobre şi deputatul Gabriela Podaşcă au anunţat, miercuri, că au demisionat din PSD şi s-au înscris în ProRomânia, partidul fondat de Victor Ponta. Dobre a spus că un singur om a confiscat Guvernul şi Parlamentul şi realizează legi în interes personal, arătând că nu are ce să reproşeze foştilor colegi din organizaţia de la Constanţa pe care i-a anunţat înainte de a face acest gest, fără a transmite acest lucru însă şi celor din conducerea naţională a partidului. Mircea Titus Dobre a fost ministru al Turismului în guvernele Grindeanu şi Tudose, el fiind totodată şi purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa.

Şi deputatul PSD Marilena-Emilia Meiroşu şi-a anunţat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din grupul parlamentar social-democrat, ea urmând să se alăture partidului lui Ponta.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit, miercuri seară, la Antena 3, despre "atitudinea de şobolan" a doi foşti premieri ai partidului, el afirmând că majoritatea este stabilă şi că "nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani".

„Nu vor reuşi (n.r. - să ia oameni din PSD). Este vorba de o atitudine de şobolan a doi foşti premieri ai partidului. Dar, ca orice şobolan, rod puţin, până la urmă nu se dărâmă casa de la un şobolan sau doi şobolani. Majoritatea este stabilă, avem suficiente voturi, nici pe departe nu vor strânge voturi pentru a trece moţiunea de cenzură, dar eu vreau să punctez încă o dată - miza finală nu este guvernarea, sunt dispuşi să sacriice orice, inclusiv stabilitatea României, pentru ca acele legi să nu fie aprobate", a declarat Dragnea.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite