Şi totuşi: Tăriceanu are dreptate, iar Florin Iordache minte

Comisia Iordache are obiective cu geometrie variabilă

Oamenii care mint tot timpul ajung să fugă de adevăr chiar şi când acesta pare să-i ajute. O afirmaţie adevărată şi uşor verificabilă făcută de Călin Popescu Tăriceanu, confirmată şi de ministrul Justiţiei, este negată de deputatul PSD Florin Iordache. După câteva zile, în loc ca adevărul să triumfe, acelaşi Tăriceanu şi-a retractat spusele şi a consimţit la minciuna lui Iordache. Aşa se fac legile în România. Legile justiţiei.

În timpul vizitei la Bucureşti a prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a născut un mic scandal de presă în urma unei afirmaţii făcute de  preşedintele Senatului. Într-un comunicat ce rezuma discuţiile sale cu Timmermans, Călin Popescu Tăriceanu a precizat că Ministerul Justiţiei a finalizat şi adoptat un proiect de lege de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, pentru punerea lor în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

În aceeaşi zi, Florin Iordache, şeful comisiei speciale pentru legislaţia justiţiei, nega categoric această informaţie: „Eu în Parlament nu ştiu. Din ştiinţa mea nu există un astfel de proiect. Trebuia adoptat, eventual, în Guvern, dar nu ştiu să fi fost adoptat. Ştiu că la Parlament nu a sosit un astfel de proiect”. Tot atunci, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, îl confirma pe Tăriceanu: „Un asemenea proiect există. A fost trimis la Parlament”.

Însă patru zile mai târziu, Tăriceanu îşi contrazice propriul comunicat: „Cred că a fost o greşeală de exprimare, până la urmă. Nu a fost adoptat, sigur că trebuie prezentat întâi în Guvern şi după aceea urmează să fie depus la Parlament”. Afacerea părea să se încheie în coadă de peşte: eroare de comunicare.

Şi totuşi, Călin Popescu Tăriceanu a avut dreptate. În şedinţa din 15 noiembrie anul trecut, Guvernul a adoptat un proiect de lege de modificare a legislaţiei penale (Cod Penal, Cod de Procedură Penală, câteva legi speciale cu incidenţă penală). Potrivit expunerii de motive, unicul scop al proiectului era strict implementarea a 13 decizii ale Curţii Constituţionale.

Remarcasem acest proiect de lege încă de atunci, de la jumătatea lui noiembrie, şi nu-i înţelegeam deloc rostul. În acea perioadă, Comisia Iordache lucra în draci şi se luase deja decizia politică ca Guvernul să nu fie deloc implicat în mutilarea legislaţiei penale, toată răspunderea urmând să fie disipată în Parlament. Mi-am adus aminte de proiect în contextual controversei Tăriceanu-Iordache şi am zis să-i iau urma.

Conform fişei de la Parlament, proiectul a ajuns la Senat pe 22 noiembrie, iar pe 27 noiembrie a fost trimis, pentru întocmirea raportului, Comisiei speciale comune pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul Justiţiei. Adică fix Comisiei Iordache. Prin urmare, când spune că la Parlament nu a sosit nimic, din două, una: Florin Iordache ori minte, ori habar n-are ce proiecte gestionează la comisia aia specială pe care o conduce.

Dar ca să fiu sigur că nu greşesc, l-am întrebat pe Florin Iordache despre soarta acestui proiect. Iniţial a negat că ar exista. Când i-am prezentat dovezile, a admis că proiectul există, dar e incomplet: nu implementează toate deciziile CCR, ci doar 13 dintre ele. Comisia, spune dl. Iordache, va elabora un proiect mai amplu.

Vă mai amintiţi care a fost principala justificare a lui Florin Iordache atunci când a promovat Ordonanţa de Urgenţă 13? Că trebuie să implementăm urgent deciziile CCR, că altminteri se întâmplă nu ştiu ce catastrofă. Iar acum ce avem? Un proiect de lege închegat, elaborat de Ministerul Justiţiei şi adoptat de Guvern, care transpune 13 decizii ale CCR zace de trei luni în sertarele domnului Iordache.

Dacă ne amintim bine, scopul principal al Comisiei Iordache era tocmai implementarea deciziilor CCR în legislaţia penală. Modificarea Legilor Justiţiei nu se număra printre obiectivele iniţiale, ci a fost adăugată pe parcurs. Cu toate acestea, stufoasele legi ale Justiţiei au fost modificate în mai puţin de o lună, cu consecinţe pe care încă nu le bănuim, iar transpunerea deciziilor CCR nu pare să mai fie o urgenţă.

Diferenţa de viteză cu care lucrează Comisia Iordache e un indiciu temeinic că scopul real (şi ascuns) al acesteia nu e nici pe departe cel anunţat oficial. Comisia îşi reia lucrările zilele acestea, iar geometria variabilă a obiectivelor sale ne va mai furniza, negreşit, surprize neplăcute.