În întunecimea minţii sale, ’nealui şi-i închipuie pe acei care respectă legea potriviţi unor astfel de condiţii. Deci nu se lasă cu una, cu două. Are de treabă. E în slujba poporului. E demnitar (oare s-o fi mirând cum de-a ajuns?). Se îngrijeşte de destinele ţării: depune amendamente la Legea graţierii (care, de altfel, a şi fost votată, ieri după-amiază, de comisia juridică a Senatului) ― are de scos corupţii de la pârnaie. De asta l-au votat cei care l-au votat: ca să se asigure că are cine să-i fure mai departe.

Acest individ insolent e plin de surprize, e moşcrăciunul corupţilor. Probabil că are deja pregătite, în sac, şi alte legi menite să binecuvânteze viitorul luminos al ţării. Mă gândesc la vreo lege în virtutea căreia numai puşcăriaşii să aibă acces la pupitrul de comandă al patriei, o altă lege care să pedepsească pe acei care bagă corupţii la puşcărie. Adică, viceversa. Omul merge-n răspăr de parcă ar avea scame-n sânge. De la astfel de mediocrităţi te poţi aştepta la orice.

e „dăştept”, ştie totul şi încă ceva pe deasupra ― astfel încât ar stârni până şi invidia lui Pico della Mirandola ―, puterea-i la el, ţara-i a sa, face cum „vrea” muşchii lui, are drept de viaţă şi de moarte asupra noastră, nimeni nu-i poate face nimic. El centrează, el dă cu capu’. Ce mai!, de povestit, dom’e.

Deşi pozele ni-l înfăţişează, mai tot timpul, stând cu gura căscată, ca şi cum ar aştepta în permanenţă ploaia (dacă ar fi să te iei după el, ai umbla numai cu umbrela după tine), acest ipochimen îşi dă aere, are tupeul şi aroganţa pălmaşului „ajuns”. E senator. Adică, dom’ne, nu ne jucăm! ― e „dăştept”, ştie totul şi încă ceva pe deasupra ― astfel încât ar stârni până şi invidia lui Pico della Mirandola ―, puterea-i la el, ţara-i a lui, face cum „vrea” muşchii lui, are drept de viaţă şi de moarte asupra noastră, nimeni nu-i poate face nimic. El centrează, el dă cu capu’. Ce mai!, de povestit, dom’e.

vorba cuiva, diploma nu dovedeşte cât ştie un absolvent, ci cât ar trebui să ştie. La felul cum scrie băiatul ăsta, Şerban ― apărătorul corupţilor, senator cu stea în frunte, avocat, absolvent al Universităţii Româno-Americană, doctor în drept şi lector universitar ― ţi-e greu să crezi că ar fi predat şi pauza dintre cursuri, recreaţia mare, timpul liber, culcatul pe-o ureche. Poate o fi predat şotronul, cine ştie!

Căutându-l astăzi pe google, am găsit (pe lângă articolele din presă, care ni-l prezintă ca fost şofer şi avocat al puşcăriaşului Cătălin Voicu) şi un site „serbannicolae.ro” în care, la pagina „despre mine”, chiar despre sine vorbea ― encomiastic, se-nţelege. Cu o frazeologie de copil repetent, cu virgule între subiect şi predicat, cu dezacorduri, Şerban Eliberatoru’ povesteşte cum s-a născut, cum îşi număra urechile, cum dădea cu greabănul la nu ştiu ce uzină, cum văruia munţii, cum căra apă cu sita, cum era el student la o facultate particulară (dătătoare de diplome, fireşte), cum l-au propus şi avansat în slava partidului Adrian Năstase (care a onorat şi el gratiile închisorii ― culmea!, tot pentru corupţie) şi actualul anchetat penal Ion Iliescu (zeul minerilor, care, cu puţin noroc, poate că urmează a le onora), cum şi cât timp a fost europarlamentar (de parcă prin Parlamentul European n-ar fi ajuns şi alţii ca el: Elena Băsescu, George Becali, Maria Grapini), cum a „realizat” el lucrarea de doctorat(!), cum a ajuns în elita juriştilor şi cum a ajuns el lector universitar(!). Unde? Cum unde? La Spiru Haret, fireşte. Adică acolo unde, vorba cuiva, diploma nu dovedeşte cât ştie un absolvent, ci cât ar trebui să ştie. La felul cum scrie băiatul ăsta, Şerban ― apărătorul corupţilor, senator cu stea în frunte, avocat, absolvent al Universităţii Româno-Americană, doctor în drept şi lector universitar ― ţi-e greu să crezi că ar fi predat şi pauza dintre cursuri, recreaţia mare, timpul liber, culcatul pe-o ureche. Poate o fi predat şotronul, cine ştie! Dau doar câteva mostre din memoriile scrise de dom’ profesor (ce lector?, profesor), atât cât am putut culege în trecerea pe diagonală a textului, lăsând în seama hermeneuţilor de mâine sarcina de-a se hârjoni cu profunzimile:

Copilăria şi vacanţele, au reprezentat expediţii destul de dese în „galaxia” bunicilor din Azuga.”

„Am fost membru a Comisiei de Afaceri Constituţionale.”

„profesorul Mihai Constantinescu. Consilier prezidenţial pentru probleme constituţionale în perioada cât am lucrat şi eu la Cotroceni, profesorul Constantinescu este o enciclopedie.”

„iar până acolo se ajungea fie cu o linie rapidă, autobuzul 322 de la Foişor, fie cu un tramvaiul 28”.

Pe maestrul Manoliu l-am pierdut în 2011 (împlinise 91 de ani!), care s-a îmbolnăvit brusc după ce făcuse câteva drumuri cu maşina (la volan!), prin ţară.”

Toate actele Preşedintelui, decretele, erau realizate de departamentul juridic.”

Este momentul să omagiez două mari personalităţi ale dreptului românesc, dispărute dintre noi, şi care mi-au completat în mod semnificativ acţiunea publică, atât ca jurist, cât şi ca om politic”.

Iată încă un stilist al limbii române! Ar fi interesant de văzut atât lucrarea sa de doctorat, cât şi oricare alte scrieri pe care le-a comis.

Aceste mediocrităţi fără norme morale şi fără Dumnezeu ne-au adus să fim ruşinea Europei şi a lumii. O corupţie fără sfârşit, fiindcă aşa vor ei. Iată lupta lor împotriva corupţiei: împiedicarea justiţiei să-şi facă treaba şi eliberarea bandiţilor!

Astfel de specimene au răsturnat sistemul axiologic, ei au adus ţara în haos şi sărăcie. Aceşti ignoranţi au ajuns să confişte ţara, să se comporte ca şi cum ar fi proprietarii ei. Aceştia au ajuns să hotărască şi să ne înveţe ce e bine şi ce e rău pentru noi. Ei îşi arogă dreptul de a ne trasa destinele. Din pricina acestora au plecat în străinătate milioane de români, din pricina lor vor pleca alte milioane. Aceste mediocrităţi fără norme morale şi fără Dumnezeu ne-au adus să fim ruşinea Europei şi a lumii. O corupţie fără sfârşit, fiindcă aşa vor ei. Iată lupta lor împotriva corupţiei: împiedicarea justiţiei să-şi facă treaba şi eliberarea bandiţilor!

Ca să ne întrebăm cum au ajuns astfel de ipochimeni în fruntea unei ţări, ar însemna să facem extensii retorice.

Nu ne rămâne decât să sperăm că uniţi, manifestând paşnic, vom reuşi să scăpăm de toate aceste lichele. Dacă noi toţi ne-am schimba, asemenea ipochimeni n-ar mai ajunge să ne conducă. Haideţi să ne schimbăm! Haideţi să facem asta!, pentru viitorul copiilor şi-al nepoţilor noştri.

Haideţi!