Înainte de nimic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Democraţia? Păcat de întrebare! O suficienţă neobosită a transformat întrebarea asupra democraţiei în sora ei mai mică: întrebarea asupra banalităţii permanente. Exemplu: mîine, mai e gravitaţie? Cu varianta suplimentară şi divergentă: dar poimîine? Prea multă lume inteligentă sau deloc inteligentă dar amatoare de inteligenţă a ajuns să creadă că democraţia e o alcătuire nedemontabilă.

Un fel de a merge la serviciu, luat copiii de la şcoală, întors acasă, văzut meci, mîncat pizza, ce l-o fi apucat pe Dragnea? da’ şi peneliştii sînt varză, mîine e ziua soră-mii şi nu i-am luat nimic, comand ceva pe net. Varianta occidentală a aceleiaşi salbe de automatisme foarte umane îşi ridică purtătorii de la poziţia de cărăuşi cotidieni la menirea de gardieni ai virtuţii: am strîns haine pentru refugiaţi, am reciclat gunoiul menajer, am hashtag nou, sînt înconjurat de fascişti, Trump e rasist, mă lupt şi rezist, deci exist! Cine vrea, poate număra deosebirile fundamentale între aceste două formule de viaţă. E neimportant. Comună şi importantă e doar credinţa în ordinea durabilă şi garantată a democraţiei, ca sumă de ticuri existenţiale. Totul va fi la fel. Cum e şi cum ne place.

Asta, însă, doar aşa, ca să ne aflăm în vorbă degeaba cu istoria şi mersul lumii. În chiar momentul în care se crede asigurată de propria ei permanenţă, lumea democratică a civilizaţiei euro-americane e mai aproape ca niciodată de sfîrşit. Deşi totul pare exact ca înainte.

Alegerile din Olanda au făcut tot ce se putea pentru a prelungi iluzia. De la un capăt la altul al Europei, guverne şi prelaţi ai ordinii liberale trimit felicitări cîştigătorului. Primul Ministru Rutte, fiu exemplar al partidelor demo-centriste, a cîştigat o bătălie aparent pierdută împotriva populiştilor anti-UE şi anti-migraţie conduşi de Wilders. Aşa e, dar exact pe dos. Ce nu vor să-şi aducă aminte entuziaştii din jurul centrului democratic olandez e că victoria a fost posibilă numai după o baie prelungită de zoaie anti-democratice. În ultima lună înainte de alegeri, Rutte a fost un naţionalist sordid, după modelul celor pe care acelaşi Rutte îi detestă şi denunţă sistematic. Liberalul s-a împăturit în noroi şi a atras voturi naţionaliste.

În Occident, în lumea pe care am învăţat să o venerăm şi copiem, democraţia are parte de vorba precoce a lui Metternich, duşmanul primăverilor iluministe europene de secol XIX:

„Nu ştiu unde îşi va găsi democraţia sfîrşitul, dar nu se va stinge, în linişte, de bătrîneţe.”

Ne apropiem de momentul final. Liderii consensului democratic au stins lumînarea şi îl caută cu proiectorul.

De aproape 30 de ani, după marea victorie a libertăţii asupra comunismului, lumea liberală a dezvoltat, în trepte, o psihologie misionară cu care a ajuns în pragul autoritarismului. Cu alte cuvinte şi nenumărate ifose virtuoase, noua ordine s-a declarat adevăr unic şi a decis că orice replică, dezbatere sau contra-argument sînt o dovadă de extremism, fascism, rasism şi alte culpe fatale (toate extrase din catalogul aplicat de propaganda sovietică adversarilor comunismului) Cu alte cuvinte, campionii democraţiei au ajuns să arate aidoma celor cu care susţin că se bat.

Dacă vorba lui Metternich e uitată sub scuza a două veacuri de istorie ignorată, ce facem cu un gînd lăsat nouă mult mai recent? Henry Kissinger în 1957:

„Cea mai importantă problemă a politicii nu e să pună sub control răul, ci să limiteze simţul dreptăţii.”

Şoapta lui Kissinger n-a ajuns niciodată la noi. În lipsa ei, spaţiul politic euro-american a fost capturat de ipocrizie şi transformat în campionat mondial de virtute. Lumea de sus se bate cu pumnul în piept şi, cu aceeaşi mişcare, dă peste ochii lumii de jos. Titraţii, înlesniţii, confirmaţii, globalii şi cercul lor şic au decis că sînt democraţia şi au pornit răfuiala cu populiştii, naţionaliştii şi tradiţionaliştii lumii de jos. Democraţia a ajuns pledul care (abia) acoperă nevoia de dominaţie a lumii bune. 

Dar asta e luptă de clasă, nu-i aşa? - va exclama, surprins, de pe margine, naivul civilizat şi narcotizat de palavre liberale. Evident. Prima consecinţă a acestei observaţii elementare trimite la sfîrşitul auto-impus al democraţiei. Căci, în condiţiile luptei de clasă, fie ea şi mascată în cruciadă progresistă, europenism, bla-bla-bla, democraţia nu rezistă. Una din părţi trebuie să îşi impună valorile şi puterea.

Singura problemă neprevăzută a acestei hîrjoneli sociale e auto-distrugerea. Conflictul are loc pe o scenă putredă şi pregăteşte căderea întregii distribuţii. Lumea bună e bună dar s-a mutat prematur în paradis. Lumea de jos e jos şi se bate fără spor cu acuzaţia de rasism/fascism, şi cu alte fantasme care întreţin tenul lumii de sus.

La noi, unde se vorbeşte mult şi fără atenţie de dispreţul clasei politice, viitorul nu e mai puţin încheiat. Dar în alt fel.

Recent, Mihai Răzvan Ungureanu s-a declarat convins că ne paşte apariţia unui partid de extremă dreaptă. Mai întîi, se poate exclama: ei şi? Ce mai contează o farsă în plus! Apoi, e cazul să observăm că presupunerea lui Mihai Răzvan Ungureanu e un caz clasic de enormitate academică sau, în termini laici, un fel de a vinde pielea neprelucrată a ursului din pădurea defrişată. Susţinută într-o conferinţă impecabilă sub aspect universitar, ideea propusă de Ungureanu e perfect justificată teoretic şi practic imposibilă.

Ideea după care, urmînd modelul reacţiei occidentale la elitism, vom avea un partid de extremă dreaptă pleacă la drum fără să-şi observe premizele. Mai întîi, reacţia radicală a Occidentului nu e automat la dreapta. Extrema stîngă e la fel de productivă dar lumea bună - aşa ameninţată cum e ea - nu se îndură să vorbească de asta, pentru că tot ce e la stînga e nobil şi vine de la ctitorii socialişti ai facerii de bine.

Apoi, vine mica problemă a realităţii româneşti. Ea poate fi rezumată în întrebarea: cine naiba să se mai revolte?

La capătul unor calcule perfect întemeiate moral, o mulţime de voci va răspunde că, după Colectiv, Ordonanţa 13 şi alte exemple de aroganţă politic-administrativă, revolta e inevitabilă. Raţionamentul e corect, dar nu cristalizează. Revoltele pitoreşti, emoţionale şi bine intenţionate ale ultimilor luni sînt o reacţie, nu o mişcare. O stare, nu o forţă structurată. Şi, oricum, n-au legătură cu dreapta, decît în măsura în care dreapta unui ambidextru nu ştie ce face stînga şi invers.

Seria cauzală e alta şi spune că extremismul potenţial de care se teme Ungureanu nu mai are sediu. Presupusa revoltă radicală română nu se va aprinde după Colectiv şi Ordonanţa 13, pentru că vine după ce am pierdut 4 milioane de oameni de rînd plecaţi la muncă în Occident. Această enormă dizlocare populară i-a scos din joc pe cei ce ar fi urmat să se simtă insultaţi de aerele superioare ale stăpînirii. Palma nu mai are numărul de obraji sociologic necesar pentru o erupţie.

Lumea rămasă acasă, norodul rărit al satelor şi tîrgurilor nenorocite de moartea industriei, nu mai poate scăpăra. Transformată în lumpen şi întreţinută mizer de partidul industrial al subvenţiilor sociale (PSD), această umanitate tristă suferă dar nu are sentimentul deposedării religioase, culturale şi materiale. La Bucureşti, toate guvernele au învăţat să-şi facă regulat cruce şi nimeni nu are doctrină de proclet. Presiunea migraţiei păgîne nu există şi asta ţine loc de confort spiritual. Dacă e de anticipat vreo ameninţare viitoare, atunci ar putea fi vorba, mai curînd, de un partid autonomist transilvan. Dar nici asta nu ne stă în obicei. Şi, apoi, într-un fel sau altul, atîta lume speră că şi Clujul va obosi sau va găsi, cumva, mijloacele să-şi frîngă gîtul. Adică să revină la matcă.

Asta nu înseamnă că nu vom avea partide fasciste de o zi, mai exact ziua lansării plus conferinţa de presă inaugurală. Opereta nu are nevoie de dramă şi, de obicei, lasă în urmă o melodie uitabilă care combină tîmpit sentimente uşoare.

Vom rămîne, aşadar, într-o indecizie susţinută de neputinţă, speculată de politicieni mici şi agitată de frisoane civile fără urmări. Nu e puţin. E mai mult decît nimic. Abia aici e pericolul. Am ajuns nu mult înainte de nimic. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite