Legendara Filarmonică din Berlin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 18 ani de negocieri,  Filarmonica din Berlin, dirijată de Simon Rattle, va concerta la Sala Palatului,  în cadrul Festivalului „George Enescu“. În program opere de Britten şi Şostakovici.

Un text de Elena Zottoviceanu

Benjamin Britten (1913-1976), Variaţiuni op. 10 pe o temă de Frank Bridge. Variaţiunile acestea sunt piesa care l-a lansat pe Britten în lumea muzicală internaţională; scrisă la comanda Festi-valului de la Salzburg în 1937 pentru orchestră de coarde, ea este un omagiu adus mentorului său, care i-a deschis orizonturile largi ale modernităţii. După spusele compozitorului, cele zece piese de caracter sugerează personalitatea complexă a maestrului admirat:

Nr. 1 Adagio – integritatea,

Nr. 2 Marşul – energia,

Nr. 3 Romanţa – farmecul personal,

Nr. 4 Aria italiană – umorul,

Nr. 5 Bourrée – respectul pentru tradiţie,

Nr. 6 Valsul vienez – entuziasmul,

Nr. 7 Moto perpetuo – vitalitatea,

Nr. 8 Marşul funebru – compasiunea,

Nr. 9. Melodia – lirismul,

Nr. 10 Fuga finală – măiestria şi exuberanţa.

Operă de tinereţe, ea conţine deja trăsături caracteristice lui Britten, ca de exemplu gustul pentru portretizarea muzicală, plasticitatea rafinată a orchestraţiei sau ceea ce el însuşi definea drept crezul său artistic: claritatea perfectă a expresiei.

„Biografia zbuciumată a unei capodopere“

Dmitri Şostakovici (1906-1975), Simfonia a IV-a in do minor, op. 43. Simfonia a IV-a este una dintre cele mai expresive şi personale opere ale compozitorului şi totuşi este foarte puţin cântată. Ar putea fi intitulată „biografia zbuciumată a unei capodopere”. Când a început să scrie a IV-a Simfonie a sa, Şostakovici avea 29 de ani şi deja o reputaţie internaţională. După succesul primelor Simfonii şi al operei „Lady Macbeth din Mţensk“, compozitorul exulta pe culmile încrederii şi energiei creatoare. Ca o lovitură de trăsnet a căzut asupra sa condamnarea oficială a creaţiei sale pentru „formalism“, „lipsă de melodie“, „imoralitate“ „confuzie în loc de muzică umană naturală“ şi alte asemenea enormităţi. Iar Simfonia a IV-a, programată pentru prima audiţie la Filarmonica din Leningrad, a fost scoasă de pe afiş după zece repetiţii; versiunea oficială spunea că a fost retrasă chiar de compozitor, nemulţumit de execuţie, dar adevărul este că el a fost forţat să renunţe. Raţiuni politice după faimoasa Rezoluţie a lui Jdanov, de care am amintit, dar probabil şi invidiile împotriva acestui enfant terrible al muzicii sovietice, genial şi excentric, au apăsat puternic asupra vieţii sale. Abia după 25 de ani, în 1961, lucrarea a răsunat în fine în primă audiţie publică sub bagheta lui Kiril Kondraşin.

Simfonia a IV-a iese din comun în primul rând prin amploare. Primele două părţi sunt construite în formă de sonată, doar finalul are o formă liberă. Acesta se deschide printr-un cortegiu funebru sumbru urmat de un scherzo capricios şi de un caleidoscop de episoade umoristice-groteşti (galopuri, marşuri, un vals, o polcă).

O bruscă schimbare de atmosferă duce din nou la un pasaj de mare intensitate tragică încheiat cu reluarea marşului funebru iniţial. In murmurul corzilor grave, simfonia se încheie cu o îndelungă căutare a stabilităţii unui Do major, pe a cărui pedală doar trompeta şi celesta îşi picură ultimele sclipiri.

Multe din trăsăturile specifice artei lui Şostakovici se regăsesc în această Simfonie: violenţa debutului, gustul pentru polifonie întinsă pe suprafeţe largi încheiate cu o fugă, folosirea de efect a percuţiei, umorul încrâncenat din celebrele scherzo-uri groteşti, aglomerarea unor elemente disparate topite în contraste şocante etc. S-ar putea spune că regăsim aici ecouri din simfonismul mahlerian pentru care Şostakovici avea o mare admiraţie.

Fără îndoială Simfonia a IV-a este o capodoperă a secolului XX, şi poate că nici un alt compozitor nu a reflectat mai intens, mai direct, mai drastic viaţa aşa cum a trăit-o el, Şostakovici, dar şi lumea despre şi pentru care a scris.

Filarmonică de top

Orchestra Fiarmonică din Berlin a fost înfiinţată în 1882 de către 54 de muzicieni. Bucurându-se de prezenţa unor dirijori de cel mai înalt profesionalism, formaţia şi-a sporit prestigiul, situându-se acum, în ierarhia orchestrelor, imediat după Concertgebouw. UNICEF a desemnat-o, alături de dirijorul Sir Simon Rattle, drept „Goodwill Ambassadors” (Ambasadori ai Bunăvoinţei). Nenumăratele premii acordate de Grammy, Gramophone, Echo etc. nu au făcut decât să-i confirme poziţia privilegiată pe care o deţine.

Un aristocrat al muzicii

image

În premieră la Festivalul Enescu se afla  Sir Simon Rattle cu Filarmonica din Berlin. Pe afiş: Variaţiunile de Britten pe o temă de Frank Bridge şi Simfonia a IV-a în do minor op. 43 a lui Şostakovici.  A preluat celebra orchestră în septembrie 2002 şi a clădit cu ea sonorităţi inegalabile, peste 70 de opusuri fiind gravate pe CD-uri editate de EMI. Colaborările sale cu filarmonicile şi  teatrele lirice sunt de lungă durată. Preţuirea de care se bucură este marcată atât în Marea Britanie cât şi în lume prin distincţii dintre cele mai înalte. Serveşte cu dăruire teritoriul educaţiei muzicale.

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite