Ecouri enesciene. Muzica lui Enescu în marele Festival

În perspectiva timpului imediat este interesant de observat poziţionarea creaţiei enesciene în cadrul marelui Festival. Cum era firesc, creaţia compozitorului şi-a găsit locul potrivit în suita concertelor festivaliere. A fost o prezenţă semnificativă; …datorată în primul rând muzicienilor, formaţiilor invitate cu prilejul recentei ediţii. Se poate vorbi de veritabile evenimente.

Simfonia a 3-a, un opus complex, a fost magistral prezentat de Vasily Petrenko la pupitrul Orchestrei Filarmonice Regale din Liverpool; este şeful de orchestră titular al formaţiei, una dintre cele mai vechi orchestre ale Regatului Unit. In mod cu totul special, Simfonia a 3-a se dovedeşte a fi unul dintre cele mai importante opus-uri simfonce ale primelor decenii ale secolului trecut; …dată fiind consistenţa spirituală a muzicii, vocaţia umanistă a creatorului, problematica propusă. Lawrrece Foster, realizatorul uneia dintre primele integrale simfonice ale creaţiei compozitorului, a pregetat mult pregătirea acestei lucrări. Petrenko a înţeles, şi-a apropiat întreaga mişcare a ideilor acestei creaţii, motivaţiile construcţiei atât de speciale ale lucrării; partea centrală, culminaţia dinamică, atinge limitele paroxismului frământărilor lăuntrice; …dar nu pe cele ale disoluţiei. Finalul lent, etapele introspecţiei meditative, lasă a se deduce sensul existenţei; sonoritatea moare într-o indecizie ce nu anulează vibraţia atât de omenească a speranţei. Este meritul special al tânărului maestru Vasily Petrenko, al muzicienilor ansamblului, de a fi pătruns sensurile afunde ale acestei creaţii. Perfecţiunea tehnică nu este, în acest caz, suficientă; şi nici impactul emoţional!

A fost atinsă zona unei  spiritualităţi ce-l reprezintă pe Enescu însuşi.

Ion Marin (FOTO) la pupitrul L.S.O., a Orchestrei Simfonice Londoneze…; formează cuplul ideal al şefului de orchestră ataşat colectivului cu care cooperează într-o implicare totală; de mai multe decednii. Este o comunicare ce funcţionează în amblele sensuri.  

Referindu-mă la Suita a 2-a pentru orchestră, îndrăznesc să afirm că ne-am aflat în faţa celei mai importante realizări enesciene datorate dirijorului. Maximum de economie a gestului şi maximum de efect… ; aceasta pare a fi fost deviza artistului. Am în vedere, aici, înţelegerea acestui special neoclasicism enescian; …în parte expresiv, în parte constructiv; …înţelegerea subtilităţilor timbrale ale coloritului orchestral ce dau întrupare vibraţiei emoţionale; …aceasta din urmă stăpânită de o manieră firească, cursivă, ce conferă o atmosferă solară evoluţiei muzicale.

Suita a 3-a, Săteasca, pentru orchestră, realizarea acesteia este o lucrare emblematică pentru personalitatea dirijorului Cristian Mandeal (FOTO). A prezentat-o nu o dată; recent în compania colectivului orchestral al Filarmonicii din Monte Carlo. Am primit cu special interes ideea dirijorului privind constituirea programului concertului; anume alăturarea lucrărilor de inspiraţie folclorică, lucrări datorate lui George Enescu – marea suită orchestrală  Săteasca, şi lui Bela Bartók – Episoade ungureşti. O ştim cu toţii, şi Enescu şi Bartók s-au născut în acelaşi an, în 1881, pe teritoriul actual al României. Au avut unul faţă de celălalt o preţuire manifestă. Inspiraţia folclorică, la Bartók, porneşte din zona Transilvaniei, a Banatului; în cazul compozitorului român este valorificat melosul în parte lăutaresc de inspiraţie balcanică, de inspiraţie moldavă. Relaţia lui Mandeal cu orchestra monegască s-a dovedit a fi excelentă! Coloritul timbral, pregnanţa imaginilor este coerentă; o veritabilă salbă de sugestive imagini sonore! A fost definit aspectul pitoresc al tablourilor ce dobândesc în această interpretare un substrat quasi programatic de autentică inspiraţie poetică.

Voix de la nature este un opus în care se întrevăd ecourile impresioniste ale muzicii franceze din perioada primelor decenii ale secolului trecut. Ar fi făcut parte dintr-un amplu ciclu de tablouri simfonice; un gând neîmplinit al compozitorului. Cu ani în urmă a fost descoperit printre manuscrise; …şi adus în viaţa de concert de maestrul Remus Georgescu. De această dată, Michael Tilson Thomas (FOTO) la pupitrul dirijoral al Orchestrei Simfonice din San Francisco s-a dovedit a fi maestrul care cizelează sonorităţile la nivelul detaliului de semnificaţie. S-a acreditat şi în acest fel statutul profesional înalt al ansamblului în peisajul marilor orchestre americane; sonorităţi clare, strălucitoare, omogenitate perfectă. Implicare profesională remarcabilă. E suficient?

Unvertura de concert op.32, în la major, pe teme în caracter popular românesc, a fost – în schimb - prezentată de o manieră cu totul pertinentă de dirijorul Yuri Temirkanov (FOTO) în compania Orchestrei Filarmonicii din Sank Petersburg. S-a cântat cu atenţia cuvenită unui opus inedit în zona de atenţie curentă, iar aceasta atât în ce priveşte structura cât şi caracterul acestui opus de maturitate a autorului. Claritate şi cursivitate sunt atributele acestei realizări.

Dintre lucrările enesciene orchestrate sau definitivate de maestrul Pascal Bentoiu…

Simfonia a 4-a face parte dintre opus-urile intrate relativ recent în conştiinţa publică şi profesională. Este un opus în care ecourile Oedipe-ului enescian sunt considerabile; căci perioada conceperii simfoniei era contemporană cu realizarea acestei capodopere lirice a primei jumătăţi a secolului XX. Recunoşti idiom-uri oedipiene, tipologii ale evoluţiei simfonice şi, mai presus de toate, aceaşi preocupare angajată privind soarta umanităţii.

Enescu reia aici modelul simfonic franckian în trei părţi, cu partea lentă la mijlocul ciclului simfonic. Cunoscut publicului nostru, muzicienilor ansamblului, la pupitrul orchestrei Filarmonicii bucureştene, dirijorul Peter Ruzicka se dovedeşte a fi un atent cercetător al resorturilor partiturii, un gânditor realmente implicat în relevarea aspectelor proprii spiritualităţii enesciene. Important de observat, muzicienii ansamblului, concert-maestrul invitat, violonistul Cătălin Desagă, s-au dovedit a fi pe deplin angajaţi demersului dirijorului. S-a cântat în sensul unui real simţ al responsabilităţii; …vis-a-vis de opera maestrului, de natura specială a evenimentului festivalier.

Isis este lucrarea portret simfonic pe care Enescu o dedică fiinţei iubite; identificând aici toate calităţile imaginate ale acesteia. Spiritul francez al muzicii este indubitabil; distingi în plus datele unei gândiri simfonice tipic enesciene ce marchează rafinamentul timbral al planurilor sonore purtătoare de idei. Este meritul dirijorului Constantinos Carydis (FOTO) de a fi identificat natura specială, intimă, a acestui consistent opus. Dispune de vigoare în construcţie, de consistenţă expresivă, de un rafinat simţ al culorilor timbrale; sunt aspecte pe care colectivul simfonic al Operei de Stat bavareze le-a evidnţiat cu o aplicaţie demnă de cauze dintre cele mai nobile, cu un profesionalism inbatabil.

Dintre celelalte lucrări enesciene definitivate de muzicenii noştri… ; unii dintre domniile lor pot fi consideraţi descendenţi spirituali ai maestrului. Lui Cornel Ţăranu îi datorăm intrarea în viaţa de concert a unei importante lucrări concertante enesciene, Caprice Roumain pentru vioară şi orchestră, un veritabil capriciu instrumental ce exhibă o virtuozitate solistică de uimitoare strălucire. Lucrarea a intrat deja în repertoriul curent al câtorva solişti de mare circulaţie internaţională.

David Grimal se numără printre aceştia. A reluat lucrarea în compania orchestrei Les Dissonances, ansamblu pe care il conduce cu remarcabilă fermitate, cu un talent  autentic de bun animator care insuflă cursul evoluţiei muzicale; o face cu reală pertinenţă atunci când nu se erijează în calitatea de dirijor. Grimal dezvoltă o virtuozitate instrumentală de înaltă clasă ce înglobează viziunea pitoresc folclorică enesciană, coloritul timbral uimitor ce decurge din tradiţia violonistică lăutărească. Reîntâlneşti la Grimal eleganţa şcolii franceze a viorii, puritatea sonoră, bogăţia timbrelor, cea care – pe ansamblu - a stat la bazele înseşi ale violonisticii enesciene. Personal îmi păstrez rezerva asupra perpetuării structurii în patru părţi a lucrării; partea secundă poate fi lăsată de o parte devenind, eventual, o lucrare concertantă de sine stătătoare. Ansamblul celorlaltor trei părţi ar câştiga în coeziune. Este posbil ca Enescu să se fi lăsat sedus de farmecul indicibil al tradiţiei lăutăreşti; …pentru a mai dispune de viziunea asupra întregului acestei seducătoare lucrări concertante pe care nu a mai ajuns a o orchestra.

Tot în compania orchestrei  Les Dissonances a putut fi audiată cunoscuta Simfonie concertantă pentru violoncel şi orchestră, lucrare realizată cu participarea solistică a violoncelistului Xavier Phillips. Este un muzician temeinic ancorat în elucidarea datelor partiturii. Dispune de o sonoritate consistentă şi totodată maleabilă. Implicarea sa a dat relief acestei partituri de tinereţe a compozitoorului, o lucrare ce este tratată de obicei de o manieră expozitivă. Aidoma unei simfonii cu violoncel obligat. De această dată Phillips ne-a determinat pe noi să acceptăm condiţiile unei implicări quasi obligate.

Sunt de amintit celelalte lucrări solistice enesciene prezentate în compania orchestrei. Au fost prezenţe de convenienţă care „dădeau bine” pentru imaginea programului. O lucrare de adolescenţă a compozitorului, Balada pentru vioară şi orchestră a fost compusă la vârsta de 14 ani. In compania orchestrei Filarmonicii din Monte Carlo, a dirijorului Gianluigi Gelmetti, David Gerrett conferă lucrării un suflu romantic de un seducător antren. Am venit cu special interes la concertul Filarmonicii vieneze conduse de dirijorul Semyon Bychkov, inclusiv pentru a o reaudia pe soprana Valentin Naforniţa în cele Şapte cântece pe versuri de Clement Marot. Nu dispune încă de experienţa cântului intim al genului. Nici conjunctura în care a apărut nu a fost una stimulatoare. Spaţiul mare al scenei, al sălii, amploarea orchestrei, orchestraţia relativ amplă datorată compozitorului Theodor Grigoriu, au obligat-o să forţeze; nu au pus în valoare calităţile acestei excepţionale voci sortite genului de operă. In plus, se uită, întregul ciclu este destinat vocilor bărbăteşti; cu anume excepţii ce ţin de caracterul declamaţiei, al textului poetic, doar câteva dintre cântecele ciclului pot fi cântate şi de o voce feminină.

Un important şef de orchestră, o formaţie orchestrală la fel de importantă şi un descumpănitor semn de întrebare…                       

Christian Thielemann şi celebrul colectiv orchestral Capela de Stat din Dresda! Nu s-au întâlnit pentru a prezenta - aşa cum au promis, aşa cum apare în programul de concert –  Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste, op.33, o capodoperă a maturităţii creatoare a compozitorului român, una dintre marile creaţii camerale ale deceniilor de mijloc ale secolului trecut. Prin contrast, nu poţi să nu observi faptul că lucrările aparţinând şcolii componistice germane şi austriece au beneficiat în schimb de realizări interpretative absolut impecabile. Nu ştiu dacă oficialii celebrului ansamblu au dat explicaţii.

Dirijorul cu siguranţă n-a făcut-o. Public cel puţin nu!

La capitolul aşteptărilor împlinite în măsură modestă voi trece interpretarea poemului  Vox Maris, opus realizat cu participarea Filarmonicii israeliene conduse de Zubin Mehta; este în adevăr cel mai vechi participant în concertele ediţiilor succesive ale festivalului enescian. Lucrarea a fost parcursă cu concursul corului Academic al Filarmonicii bucureştene conduse de maestrul Iosif Ion Prunner, a tenorului Marius Vlad Budoiu. Un întreg aparat vocal simfonic a fost mobilizat pentru un rezultat de valoare medie! Se mai întmplă.

La polul opus, voi menţiona prezentarea celor două Intermezzi pentru ansamblu de corzi op.12, în re mjor, lucrări pe care Scottish Ensemble le-a inclus în program, iar aceasta în afara oricărui sentiment al convenienţei. Nu numai această lucrare de tinereţe a compozitorului dar şi cealaltă lucrare importantă a programului, cele Trei piese pentru orchestră de coarde op. 4 de Constantin Silvestri, au fost prezentate în sensul unei creativităţi autentice ce indică viziuni inedite asupra unor lucrări ce fac parte de multe decenii din patrimoniul de aur al muzicii româneşti; mă refer la pregnanţa sporită a comunicării, la reevaluarea unei dinamici interiore ce rezidă în datele partiturii, la sublinierea unor trasee lăuntrice care, de această dată, au fost scoase în evidneţă. Totul, fără a trăda gândul iniţial al compozitorului.

Este locul a menţiona în acest context lansarea unei integrale discografice enesciene, eveniment datorat dirijorului Horia Andreescu, integrală realizată prioritar în compania Orchestrei Naţionale Radio dar şi a formaţiei Virtuozii din Bucureşti; sunt imprimări realizate de Societatea Română de Radiodifuziune, imprimări ce şi-au dobândit o firească notorietate; sunt aflate în circuitul public al vieţii noastre muzicale de aproape două decenii. Este de observat, ciclul celor şapte cd-uri include lucrările definitivate de Enescu însuşi.

Din considerente obiective dar şi subiective, la unele dintre concerte nu am putut sau nu am vrut a asista; am lăst altora aceste oportunităţi. Asupra producţiei operei bucureştene cu Oedipe m-am pronunţat cu late prilejuri.

Nu am putut audia concertul formaţiei franco-române Musica Nova cu celebrul  Trio pentru vioară violoncel şi pian, rescris şi acesta de maestrul Pascal Bentou. Nu am putut fi de faţă la concertul Orchestrei Naţionale de Cameră de la Chişinău, concert pe parcursul căruia a fost prezentat acest inedit în felul său opus care este Octuor-ul enescian. Cu părere de rău, nu am audiat nici concertul Cvartet-ului parizian de coarde Aoede, formaţie care – cu concursul pianistului Alfredo Perl – a prezentat Cvintetul cu pian în la minor, lucrare unică în felul ei în peisajul componistic al primei jumătăţi a secolului trecut.

De o manieră emblematică, cele două rapsodii enesciene au fost plasate atât în deschiderea cât şi în închiderea festivalului; au fost prezentate de o manieră pitoresc expozitivă cu concursul Orchestrei Române de Tineret, ansamblu condus de dinamicul dirijor american Kristjan Järvi, şi de către Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam aflată sub conducerea dirijorului Andris Nelsons.

Anume constatări se impun. Agenţia de Impresariat Artexim a gestionat cu totul corect prezenţa creaţiei enesciene Creaţia enesciană a fost relativ puţin prezentă în programele susţinute de muzicieni români şi în mod semnificativ în cele ale muzicienilor invitaţi.În parte e bine. In parte nu.

Materialul a fost anterior publicat în revista Actualitatea Muzicală.