Suficiente motive pentru un scurt dialog cu fostul şef al diplomaţiei române, căruia i-am adresat câteva întrebări despre această carte în particular şi despre scriitură în general.

Domnule Baconschi, felicitări pentru epuizarea primei ediţii a cărţii “Facebook. Fabrica de narcisism”. Cât v-a luat ca să o scrieţi?

Am scris-o dintr-un foc, vara trecută. Scriu uşor, cu minime revizuiri. Mizez pe inspiraţia de moment.

Aţi scris acest volum la calculator, de mână, la maşina de scris?

Scriu numai la computer din 1991. Înainte aveam o maşină de scris Olivetti. O duceam anual la Miliţie, la control, ca să nu dărâm cu ea regimul comunist.

V-aţi gândit să o faceţi şi e-book?

Da, Humanitas a promis şi o versiune electronică. Mulţi cititori mi-au spus că o aşteaptă sub această formă imaterială.

Scrieţi pentru dumneavoastră ori pentru cititor?

Mi se pare absurd să scrii pentru tine, adică să-ţi condamni cărţile la un soi de monolog autist. Scriu pentru publicul meu, ca orice scriitor...

Când începeţi să scrieţi o carte, aveţi în minte întreaga desfăşurare a subiectelor?

Am scris şi cărţi cap-coadă şi volume unde mi-am strâns eseurile apărute iniţial prin reviste. Din prima categorie face parte şi Facebook. Fabrica de narcisism.

V-a fost greu s-o publicaţi sau notorietatea autorului şi perspectiva antropologului asupra unui subiect pe buzele tuturor au fost suficiente?

Mi-am făcut deja un nume, sau mai exact, un prenume. Editorii cu care am lucrat au deja încredere în ce le propun.

Vă amintiţi cum aţi publicat-o pe prima?

Prima carte mi-a apărut în franceză, la Paris (Desclee de Brouwer), în 1996, botezată de Olivier Clement şi Michel Meslin, preşedintele de atunci al Sorbonei. În acelaşi an a apărut şi în româneşte, sub titlul Râsul Patriarhilor, cu o prefaţă de Andrei Pleşu.

A câta carte scrisă de dumneavoastră  este “Facebook. Fabrica de narcisism”?

A 13-a, un număr care-mi poartă noroc.

Care e cartea dumneavoastră care s-a bucurat de cel mai mare succes? Cum măsuraţi acest succes?

Toate cărţile mele s-au vândut. Aceasta despre care vorbim acum pare însă să se urce în topul vânzărilor. E o temă care atrage un public mult mai larg, deşi cartea nu e numai despre FB. Am făcut mai curând o radiografie a epocii.

Cine a fost primul cititor al cărţii dumnevoastră despre Facebook?

A fost Adrian Papahagi, pe care l-am rugat să o parcurgă cu ochi filologic, nu cu sentimente amicale.

Tatălui dumneavoastră i-ar fi plăcut această carte?

Vreau să sper că da, deşi el a trăit şi a scris înainte de Internet.

Aveţi şi exegeze negative? Dormiţi bine noaptea după ce le citiţi?

Antropologia religioasă, geopolitica, eseul cultural european... nu şi-au prea găsit critici. Am avut în general cronici favorabile.

Ce carte aveţi acum pe noptieră?

Recitesc cartea lui Leon Şestov despre Kierkegaard. Mi se pare la fel de proaspătă.

Ce caută un teolog pe Facebook?

În niciun caz  mântuirea...

Aveţi, între prietenii virtuali, şi foşti omologi din diplomaţie? Vă scrieţi mesaje în privat?

Mai comunic cu vechii colegi, dar nu pe FB, ci mai degrabă pe mail.

Cât staţi zilnic pe Facebook?

Prea mult! E musai să reduc doza…

Postaţi chiar dumneavoastră? Ştiţi că persoanele foarte ocupate mai apelează la ajutoare...

Chiar eu, detest ideea de a semna textele altora…

Postarea dumneavoastră conţinând un mesaj profund, “Pe măsură ce caut o concluzie filozofică, mă simt mai apropiat de minimalism”, a strâns 12 like-uri. Nu mai bine făceaţi un citat şi-l puneaţi pe o poză de-a dumneavoastră, că mergea mai bine?

Scriu ce-mi vine, sincer. Nu caut popularitatea cu orice preţ, chiar dacă mă bucură să văd că scrisul meu are ecou.

Apropo, vă număraţi like-urile?

Arunci o privire, volens nolens. Nu mi se pare însă esenţial, mai ales că audienţa e variabilă pe durata zilei. Prezenţa e aleatorie, deci şi rezultatul are ceva accidental.

Am citit un interviu mişto pe care i l-aţi dat lui Istodor de la “Caţavencii”. Sunteţi amabil să-i răspundeţi unui anume “Ceocan”, care a comentat pe site: “pe cine ar interesa ce crede acest fcebucian”?

Nea Ceocane, bate feru cât e cald, bre!