War game scenario: România pe malul Styxului

Pentru perspectiva lui 2015, este foarte grav că s-a deschis din nou, după mult timp, discuţia asupra folosirii armelor nucleare tactice, ca formulă de angajare finală a forţelor într-o eventuală confruntare iscată aici, la limita extrem de fluidă acum între cele două imperii, linie de putere încă nedefinită şi nici măcar balizată în speranţa unui viitor acord.

Sigur că nimeni nu anunţă, nu evocă sau nu gândeşte măcar scenariul în care să fie utilizate forţele nucleare strategice deoarece atunci orice formulă de conflict ar însemna aneantizarea vieţii pe planetă sau trimiterea a ce va mai rămâne din omenire în stadiul de supravieţuitori paraşutaţi în comuna primitivă.

Din această cauză, scenariile folosite în diversele simulări (din ce în ce mai complexe pe măsură ce vectorii sunt mai sofisticaţi şi mai diverşi) se bazează pe folsirea armelor nucleare tactice, denumite şi „minibombe nucleare” , cele menite să declanşeze mini-infernul sau, în jargonul planificatorilor militari, „un infern reversibil”. 

Sunt destinate distrugerii unor ţinte precise aşa cum ar fi cartierele generale, concentrările de trupe sau tehnică de luptă aflate în zona scurtă de acţiune. Cu o putere relativ mică (în comparaţie cu armele nucleare strategice), adică între 300 tone şi 300 kilotone, armele nucleare tactice sunt gândite să intre în acţiune fie ca primă opţiune de atac, fie ca răspuns la o lovitură de acelaşi tip a adversarului, fie ca a doua mişcare în susţinerea propriei ofensive. 

Denumite şi „armele nucleare ale câmpului de luptă", pot fi purtate de vectori multipli, din ce în ce mai performanţi (la nivel de miniaturizare, viteză, materiale de construcţie înglobând elemente tip "stealth"), rachete de croazieră sau balistice cu rază scurtă de acţiune, submarine, nave lansatoare de rachete, bombardiere, avioane de vânătoare. Se estimează că, la ora actuală, Rusia posedă peste 1000 de arme tactice de diferite tipuri amplasate de-alungul frontierei sale occidentale ba chiar, conform unor rapoarte neconfirmate, chiar şi în enclava Kaliningrad. Există, în acest, un raport din 2012 (la fel de credibil ca altele de acest gen, deci de citit cu precauţia necesară, folosit ca open-source de unele servicii de informaţii (îl puteţi accesa aici).

Spun asta pentru că avem şi un raport prezentat în faţa Senatului francez în care se notează „profunda asimetrie" între forţele NATO şi cele ale Rusiei în acest domeniu. Stocul Nato, se afirmă în raport, ar fi „aproape rezidual", constituit din aproximativ 400 bombe tip B61 „active" repartizate în cinci ţări: Belgia, Olanda, Germania, Italia şi Turcia, la care s-ar putea adăuga rachete de croazieră americane în număr limitat, câte pot fi lansate de pe submarine de atac sau de pe bombardierele B-52 staţionate la bazele din Marea Britanie. 

De cealaltă parte, notează acelaşi raport francez, armele nucleare non-strategice ruseşti reprezintă mai multe mii de unităţi gata să fie amplasate pe rachete cu rază scurtă de acţiune sol-sol, cele mai recente, de tip ISKANDER (seria I şi II, vezi foto pentru descrierea performanţelor), având o rază maximă de acţiune între 400-500 de km, sau de tip naval sau aeropurtat. Nu există o estimare oficială rusească asupra arsenalului lor de arme tactice, fiind folosite cifre cu totul aproximative, unele vorbind despre „mii", undeva între 1000 şi 3500... 

Iată o statistică generală de capabilităţi nucleare existente la nivelul anului trecut:

Acestea sunt datele cele mai noi de care dispunem din surse independente privind totalitatea capacităţilor nucleare existente acum pe planetă şi, în continuare, iată harta capacităţilor şi amplasamentelor de o parte şi de alta a frontierei de demarcaţie în partea noastră de lume.

Aceasta este imaginea cea mai îngrijorătoare, deoarece, din nou, ca de atâtea ori în istoria mai veche sau mai recentă, arată că linia unui conflict - în cazul în care el va izbucni - se va stabiliza pe linia de contact pe care se află şi România. De aici şi acest war game scenario pe care vi-l prezentăm azi în liniile sale generale, principiul de la care s-a plecat în elaborarea sa fiind că, deoarece limita de folosire a armelor nucleare tactice este raza de aproximativ 450 km de la punctul de lansare, atacul, cel puţin în prima sa fază, se va concentra pe efectivele aflate pe sau în apropierea liniei de front, a primei linii de front şi a rezervelor aflate în zona de susţinere imediată.

Desigur, expunerea acestui tip de scenariu extrem este însoţită de estimări economice, sociale extrem de ample, pe măsura efectelor devastatoare ce s-ar putea produce. Deasemeni, este cert că efectele respective, în măsură diversă dar oricum extrem de ample şi destructive, vor fi resimţite de ambele părţi şi pe o durată lungă de timp, de cel puţin câteva decenii.

De aici rezerva extremă a planificatorilor politici şi militari de a lua în considerare la modul foarte serios posibilitatea declanşării unui asemenea scenariu-catastrofă. Dar, exact pe măsura rezervei respective, există grupe de analişti care pregătesc scenariul operativ pentru asemenea eventualitate, căci atacul şi riposta, dacă se vor petrece, vor trebui să fie, din primul moment, cu capacitate maximă de distrugere.

Toate acestea sunt parte a pachetului de informaţii strategice (updatat acum la fiecare oră) prezentat liderilor politici şi acesta este motivul pentru care la Washington şi Bruxelles se anunţă privilegierea în continuare a unei soluţii politice în dialogul cu Rusia. Interesant, vă rog să observaţi, că în textele oficiale ale ultimelor zile, multe sunt referinţele la Federaţia Rusă pentru care UE doreşte să construiască o strategie pe termen lung (Donald Tusk nu vorbeşte despre sancţiuni ca primă şi ultimă posibilitate de joc) şi mai puţin, aproape deloc, nu există mesaje adresate către Preşedintele Vladimir Putin. Oare de ce? Vom vedea...

Până atunci, însă, preocuparea României ar trebui să fie de a imagina propriul său scenariu de siguranţă şi securitate, de a nu se lăsa definită drept ţintă într-o bătălie care, cel puţin în această direcţie, s-ar putea echilibra la porţile R.Moldova, în funcţie de evoluţia foarte interesantă a soluţiei guvernamentale finale ce va fi găsită. Este posibil ca Rusia să fie mulţumită cu o formulă chiar de echilibru fragil (având mereu Transnistria şi Găgăuzia în rezerva strategică, pentru orice eventualitate), concentrându-şi eforturile pentru rezolvarea dilemei ucrainiene, acum cel puţin fel de incomodă pentru occident cât şi pentru Federaţia Rusă, încercând să păstreze teritoriul Crimeii. Aceasta pentru prestigiu dar şi pentru a menţine deschisă ameninţarea cea mai credibilă din acest moment, bateriile ISKANDER care pot fi încărcate şi cu rachete tip TNM (Tactical nuclar missiles).

Am auzit că se transmit noi seturi de mesaje ruseşti către Bruxelles şi Washington, interesante, pe canale folosite mai demult în cazuri de extremă urgenţă, departe de contactele diplomatice standard. Se pare, dacă informaţiile sunt corecte, că ar putea ca, în anumite condiţii, pe undeva să fie pregătit un steag alb. Ce înseamnă asta, urmează să vedem foarte rapid, căci se aşteaptă acum reacţia Moscovei la cele spuse la Summitul de la Bruxelles şi, mai ales, la presiunea mereu în creştere a pieţelor.

Dacă nu...atunci analiştii de risc vă vor spune că şi tăcerea este una dintre formele cele mai clare de răspuns. Nimeni, dintre jucătorii la nivel înalt, nu uită însă că mai există o ultimă mişcare, cea care va genera Apocalipsul.

„în 2015, forţele nucleare strategice vor fi completate cu mai mult de 50 de rachete balistice intercontinentale”… „Va puteti imagina ce forţă mare”, Vladimir Putin, decembrie 2014

Nimeni nu o vrea, dar iată care sunt, în continuare, mijloacele la îndemână - acestea din ultimul scenariu, rachetele strategice - pentru a ajunge acolo:

Infernul? Aici, mereu aproape....