Violatorii din Vaslui au făcut prozeliţi la Vrancea: cinci tineri au fost reţinuţi după ce au violat o fată de 13 ani

Violatorii din Vaslui au făcut prozeliţi la Vrancea: cinci tineri au fost reţinuţi după ce au violat o fată de 13 ani

Cei 7 violatori din Vaslui au primit condamnări dure pentru faptele lor Colaj: Adevarul

Cinci tineri din Vrancea au fost reţinuţi pentru 24 de ore, în noaptea de miercuri spre joi, de procurorii DIICOT, pentru viol, act sexual cu un minor, lipsire de libertate şi pornografie infantilă. Victima: o fată de 13 ani. Cazul este similar cu el al celor 7 tineri vasluieni, condamnaţi după ce au sechestrat şi violat o elevă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Petrică Leahu (17 ani), Ionuţ Hulea (17 ani),  Denis-Adrian Popa (15 ani), Daniel-Cătălin Pîslaru (18 ani) şi Adrian-Marian Doroftei (21 ani) au fost reţinuţi fiind acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de viol, complicitate la viol, pornografie infantilă şi lipsire de libertate în mod ilegal. Cazul este instrumentat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Vrancea.

„În cauză există suspiciunea  rezonabilă că în luna februarie a.c., inculpaţii, cu vârste între 15 şi 21 de ani,  au  constrâns, prin ameninţări şi acte de violenţă, o minoră  în vârstă de 13 ani să întreţină raporturi sexuale cu aceştia, raporturi care au fi fost filmate cu un telefon şi postate pe o reţea de socializare”, anunţă procurorii DIICOT. Cei cinci tineri au fost prezentaţi Tribunalului Vrancea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Profesoara a denunţat violul

Surse judiciare au explicat pentru „Adevărul” că totul începe în februarie 2017, atunci când o profesoară de la Şcoala Generală „Ioan Cîmpineanu” din comuna Cîmpineanca (Vrancea) s-a dus la postul de poliţie din localitate şi a arătat un clip video postat pe o reţea de socializare în care sunt  filmate  două  persoane care întreţin relaţii sexuale orale. Scena ar fi fost distribuită pe facebook.com de Petrică Leahu.

Din primele date a reieşt că unul dintre particpanţii din filmare este Daniel Cătălin Pîslaru şi a fost identiificată victima, care are vârsta de 13 ani. Iniţial cauza a fost instrumentată de poliţişti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, ulterior a fost declinată la DIICOT, competenţa a fost atrasă în cazul infracţiunilor de pornografie infantilă.

Ameninţată cu briceagul

Din primele declaraţii a reieşit că tinerii au întreţinut timp de mai multe ore relaţii sexuale orale şi normale cu fata. Minora ar fi fost ameninţată cu acte de violenţă, inclusiv prin ameninţarea cu un briceag. Fata a povestit că Petrică Leahu a a filmat cu telefonul momentele în care a fost obligată să întreţină relaţii sexuale normale şi orale cu Ionuţ Hulea şi Denis-Adrian Popa. Deasemenea, după ce minora a întreţinut relaţii sexuale cu Hulea şi Popa,  Pîslaru ar fi intenţionat la rândul său să întreţină relaţii sexuale cu minora, însă aceasta a reuşit să îl respingă.

Din declaraţiile celor implicaţi, fata a fost „preluată” din centrul comunei Cîmpineanca  în jurul orei 16,00 şi dusă la locuinţa unui amic al celor 5. De aici i s-ar fi permis să plece abia în jurul orei 20,00.

Au recunoscut faptele

Potrivit unor surse judiciare, Petrică Leahu, Denis-Adrian Popa şi Daniel-Cătălin Pîslaru au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, indicând condiţiile săvârşirii acestora şi coroborându-se totodată şi cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Pe de altă parte, Ionuţ Hulea şi Adrian-Marian Doroftei au recunoscut doar parţial faptele, minimalizând participarea lor la săvârşirea infracţiunilor.

Cazul de la Vaslui

Într-u caz similar, Curtea de Apel Iaşi a dat pedepse dure celor 7 violatori din Vaslui. Cea mai mare pedeapsă a fost aplicată inculpatului Silviu Burada, cel care a plănuit violul în grup şi a acostat victima - 10 ani de închisoare, după ce iniţial a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni închisoare.

Cei trei inculpaţi care nu şi-au recunoscut faptele au fost condamnaţi astfel:
Paul Burlacu – 8 ani şi 8 luni închisoare,  (pedeapsa iniţială fiind de 7 ani de închisoare)
Petrică Bolboceanu –  8 ani şi 6 luni închisoare, (pedeapsa iniţială fiind de 7 ani de închisoare)
Silviu Avădanei – 8 ani de închisoare (pedeapsa iniţială fiind de 7 ani de închisoare)

Ceilalţi trei inculpaţi care şi-au recunoscut faptele au fost condamnat astfel:
Bogdan Ionuţ Boicu – 6 ani şi 6 luni de închisoare, după ce iniţial a fost condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare;
Alin Dumitru Rotaru – 6 ani şi 4 luni închisoare după ce, iniţial, a fost condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare;
Ioan Surleac –  6 ani închisoare după ce, iniţial, a fost condamnat la 5 ani şi 8 luni.

citeste totul despre: