VIDEO Mircea Toma: „Roşia Montană este singura localitate din lume al cărei primar a declarat că e împotriva intrării în UNESCO”

VIDEO Mircea Toma: „Roşia Montană este singura localitate din lume al cărei primar a declarat că e împotriva intrării în UNESCO”

Mircea Toma

„Ce şi cât câştigă statul român, dar şi omul locului, din Roşia Montană?" a fost tema celei de-a treia ediţii a dezbaterii „Ce facem cu Roşia Montană?, organizată de adevărul.ro.


Alături de moderatorul din studio, au fost prezenţi  Mircea Toma, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei, Afrodita Iorgulescu, profesor universitar ASE şi coordonatorul unul studiu despre impactul economic al Roşiei Montane şi Ovidiu Marincea, jurnalist economic, iar prin telefon Ovidiu Nicolescu, vicepreşedinte al Comitetului pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii.

Afrodita Iorgulescu a început discuţia susţinând că din ounct de vedere economic statul român nu câştigă mare lucru: „Câştigăm nişte bani de pe urma taxelor pe care le plătesc cei de la RMGC. Dar acum, după ultimele documentele, statul mai are aproape 6% din asocierea cu RMGC. Inainte se spunea ca Gabriel Resources va avea maximum 80%, dar acum mai nou apare că poate avea şi 100%”, a spus Iorgulescu.
Mircea Toma a spus că Roşia Montană are valoare pentru toţi românii, nu numai pentru locuitorii de la Roşia Montană. În plus, acolo sunt două tipuri de localnici.: „sunt oameni care refuza sa-şi vândă proprietatea şi sunt alţii care nu locuiesc acolo şi care sustin proiectul. Termenul de localnic ar trebuit stabilit de la început”.

„Este singura ţară din lume în care primarul a declarat că localitatea pe care o gestionează să nu intre în patrimoniul UNESCO”, a mai spus Mircea Toma.

"Pentru probleme de infrastructură şi valorificarea galeriilor române trebuie investiţii. Dar există exemple în zona unde se face turism. La 60 de km de Roşia Montana se află Rimetea, o localitate care e pe primul loc la destinaţii turistice în Austria şi Germania. Ce s-a întâmplat acolo? S-a întâmplat că acolo primarul a înţeles care este problema. Localitatea este înfrătiţă cu Budapesta”, a completat Mircea Toma, care sustine  că la Roşia Montană există patriomoniu de valoare inestimabilă.

Ovidiu Nicolescu, vicepreşedintele al Consiliului Naţional al IMM-urilor a intervenit prin telefon şi a spus că proiectul ar dezvolta toată zona, iar cei care se opun ar trebui să vadă şi avantajele.

„Problema care se pune în momentul de faţă este să se stabilească de către cei care se implică condiţii avantajoase prijn contract. Eu nu cred că se va încheia un contract fără a se negocia redevenţele. Eu cred că problema trebuie abordata profesionaist, cu toata transparenţa şi contractul să prezinte toate interesele statului roman”.

Ovidiu Marincea l-a contrazis pe Nicolescu şi a spus că impozitele din salariile angajaţilor nu aduc mari beneficii statului român. „ Nu văd de unde s-ar obţine sute de milioane de ruo din salarii, poate numai daca acele salrii sunt de 200.000 de euro. Domnul profesor a mai spus că acolo cea mai mare exploatere de aur, or acolo va fi o concentraţie foarte mică pe tonă. Toate aceste lucruri ar trebui luate în considerare”