VIDEO Un bărbat a fost reţinut pentru că  a proiectat mesajul #REZIST pe o clădire în timpul festivalului Spotlight din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii din Capitală şi dus cu maşina la secţie, vineri seară, pentru că ar fi proiectat mesajul #Rezist pe un perete al Palatului Regal în timpul desfăşurării festivalului Spotlight de pe Calea Victoriei. Reţinerea a avut loc într-o clădire din zona Sălii Palatului. La acţiune au participat şi jandarmi, spun unii dintre participanţii la eveniment.

În timpul festivalului de lumini Spotlight de pe Calea Victoriei din Bucureşti, pe peretele Muzeului de Artă (Palatul Regal) a fost proiectat cu lasere mesajul #Rezist, sloganul protestelor anticorupţie şi anti-guvernare din ultimul an. Bărbatul reţinut este Cristian Mihai Dide, un activist civic implicat în multe din protestele desfăşurate în Piaţa Victoriei în 2017 şi început de 2018, scrie Hotnews.

Pe Facebook au apărut înregistrări video cu momentul în care într-un bloc din zona Sălii Palatului un bărbat a fost reţinut de poliţişti pentru că ar fi proiectat acest mesaj.

Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca, "în seara de 13 aprilie, in jurul orei 22.00, prin sistem 112 a fost sesizat faptul că pe clădirea Muzeului de Artă sunt proiectate imagini".

"La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine şi siguranţă publică al Secţiei 3 Poliţie, care pe terasa de la etajul 8 al unei clădiri din proximitatea muzeului, a depistat un barbat care realiza proiecţia. Întrucât acesta a refuzat să se legitimeze şi a avut un limbaj injurios, a fost imobilizat şi condus la secţia de poliţie, unde, după identificare, a fost sancţionat contravenţional", a precizat Sarca.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite