Un sesism de 3,4 pe scara Richter s-a produs în zona Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un cutremur de 3,4 pe Richter s-a produs în zona Vrancea FOTO Adevarul
Un cutremur de 3,4 pe Richter s-a produs în zona Vrancea FOTO Adevarul

Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la ora 14.30, în zona Vrancea, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul s-a produs la adâncimea de 100 de kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Tecuci, Mărăşeşti, Focşani şi Oneşti, potrivit Mediafax.

De la începutul acestui an, în zona Vrancea au fost înregistrate două cutremure cu magnitudinea de 4,6 grade, în 24 ianuarie şi 16 martie, ultimul având epicentrul în judeţul Buzău.

În 22 noiembrie 2014, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite