Un român a fost nominalizat pentru cea mai înaltă distincţie civilă din SUA

Un român din Detroit, care a salvat în vara anului 2010 o fetiţă dintr-un incendiu, a fost nominalizat de americani pentru cea mai înaltă distincţie civilă din Statele Unite ale Americii.

Liviu Taloş (46 de ani) a fost anunţat prin email că se află pe lista finală a celor 20 de eroi civili ai Americii dintre care unul va fi ales de un juriu. Instituţia care va alege câştigătorul a spus despre Liviu Taloş că "actul său de curaj continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru statul Michigan şi pentru toţi americanii" şi "în fiecare zi, americani de rând fac lucruri extraordinare, aceste acte de curaj şi sacrificiu ne inspiră pe toţi".

Mai puţin de 90 de persoane se pot mândri cu medalia pe care ar putea să o primească românul. Decernarea medaliei va avea loc la 25 martie, la Monumentul Necunoscuţilor din Cimitirul Arlington.

Liviu Taloş a intrat la 6 iulie 2010 într-o casă aflată în flăcări (foto dreapta) şi le-a salvat vecinilor musulmani fetiţa de 8 ani. După gestul său, a devenit eroul oraşului american Detroit. Românul este stabilit în Detroit, are cinci copii, lucrează ca tinichigiu auto şi are cetăţenie americană din 1995.

"adevarul.ro" a realizat după evenimentele petrecute un interviu în exclusivitate cu românul.

FOTOGALERIE cu Liviu Taloş, familia lui şi locul incidentului.

Cum a salvat-o românul pe fetiţa Tahanne Shohatee:

 "Dimineaţa, în jurul orei 04.30, am auzit nişte ţipete, ale unui bărbat, apoi am auzit nişte copii plângând. În acel moment am sărit din pat, m-am dus la uşă, am văzut casa vecinului de peste drum în flăcări. M-am dus acolo în mare viteză. Mi-a spus "Lee...", pentru că ei îmi spui Lee, e mai uşor decât Liviu, mi-a spus că fetiţa cea mare e în dormitor.

Am mers în spatele casei, unde era camera. Am împins un tomberon, am sărit pe el şi am spart geamul. Dar fumul m-a înăbuşit. Am vrut să intru dar nu am putut din cauza căldurii şi a fumului.

M-am gândit să îmi iau o acoperitoare pentru cap. M-am dus acasă. Nu am avut timp să îi spun tatălui fetiţei că mă întorc. Am luat o plapumă, am pus-o în baie, am încercat apoi să formez numărul 911, dar am format greşit.

Între timp soţia mea s-a trezit, plângea, m-a întrebat ce se întâmplat şi a strigat la mine să nu mă duc nicăieri că o să mor, să nu mă duc. Am fugit repede înapoi, m-am urcat pe tomberon.

Dar tot nu am putut să intru. Mi-am adus aminte că aveam o mască de gaze în garaj. M-am dus înapoi acasă şi mi-a adus-o băiatul meu Joshua.

Am intrat în cameră, m-am dus târâş şi vorbeam cu mine însumi. Îmi spuneam că geamul e în spatele meu, că orice direcţie schimb, trebuie să ţin minte unde este geamul, ieşirea, pentru că nu se vedea absolut nimic. Am mers înainte cu mâinile în formă de cerc căutând. Am găsit patul. Şi între pat şi perete, întinzând mâna dreapta, am găsit un picior.

Era piciorul fetiţei care era pe jos. Când am prins-o, fetiţa a gemut puţin. Am luat-o în braţe şi din nou fetiţa a gemut uşor. Am fost atât de bucuros pentru că ştiam că este în viaţă.

M-am întors în dreapta să caut geamul, m-am lovit în ceva, mi-a mişcat masca puţin şi am inhalat fum, fumul a fost foarte toxic şi simţeam că încep să încetinesc. Am găsit până la urmă deschizătura, geamul, nu vedeam absolut nimic. Oamenii au luat fetiţa, au întins-o pe iarbă şi au încercat să îi dea oxigen.

Nici eu nu aveam oxigen. A venit băiatul meu şi m-a apăsat tare pe piept. M-am ridicat şi le-am spus că sunt OK.

Creierul fetiţei a fost cel mai afectat. Până la urmă, după aproximativ 24 de ore, fetiţa a decedat.

Când am intrat în foc, a intrat şi familia mea cu mine. Pentru că dacă păţeam ceva acolo, sufereau şi ei".