Un mesaj fals despre furtuna din această seară se propagă pe reţelele sociale. Firea ameninţă: O să fac plângere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat într-o conferinţă de presă că va face plângere penală împotriva celor care au răspândit mesajele false despre furtuna care se anunţă în această seară în Bucureşti. „Am dispus şi un audit informatic pentru a descoperi sursa, să vedem cine a generat aceste mesaje care induc panică în rândul bucureştenilor”, a declarat edilul.

„Bună! Am un client care lucrează direct cu Firea în PMB şi m-a avertizat acum că nu se doreşte creare de panica dar situaţia ciclonului e mult mai grava decât s-a anunţat oficial. Maxim la ora 17.00 să fim adăpostiţi şi maşinile parcate corespunzător sa nu fie expuse la căderi de copaci sau acoperişuri. Anunţă şi tu pe cine poţi. E neoficial”, este mesajul fals care circulă pe reţelele de socializare şi prin SMS şi WhatsApp.



Codul Penal prevede pedepse cu închisoarea între 1 si 5 ani pentru comunicarea de informaţii false. Articolul 404: „Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscând caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani".

"mesaj firea"

Firea: „Informaţii false, toxice, neadevărate”

Gabriela Firea a anunţat într-o conferin'[ de presă că va face plângeri penale împotriva celor care au răspândit informaţii false.

 "În ultimele ore s-a propagat pe reţelele de socializare un mesaj care transmite informaţii false, toxice, neadevărate, potrivit cărora eu sau instituţia Primăriei Capitalei tăinuim informaţiile foarte utile bucureştenilor, în sensul în care fenomenele meteo din această seara ar fi mult mai grave decât s-a anunţat azi dimineaţă la Comandamentul organizat la PMB. Vreau să îi rog pe bucureşteni să citească şi să se informeze doar din surse oficiale, să nu dea crezare acestor mesaje toxice care au fost transmise pe reţele de socializare. Mai mult decât atât, având în vedere că este un fapt foarte grav, voi face plângere penală împotriva celor care au răspândit aceste informaţii false deoarece Codul penal are articol care se referă clar la această situaţie — şi anume răspândire de informaţii false, informaţii care pot să aducă haos sau pot să aducă panică în rândul cetăţenilor din Bucureşti. Aceştia nu au niciun motiv să aibă o stare de nelinişte sau să considere că nu le difuzăm toate informaţiile, deoarece repet acum ce am spus şi dimineaţă: avem informaţii de la ANM, acestea arată şi s-au confirmat şi cu câteva minute înainte — Codul galben de rafale de vânt şi vijelie se menţine, nu sunt elemente pentru a trece la Codul portocaliu. După ora 17,00 va debuta acest fenomen", a spus Gabriela Firea.

Ea a precizat că va exista un interval "critic" în Bucureşti între ore 19,00-20,00, când, potrivit informaţiilor de la ANM, vântul va sufla cu rafale de 55 — 65 km pe oră.

Reacţia Primăriei Bucureşti

Primăria Capitaşei a reacţionat anterior printr-un comunicat. „In legatura cu informatiile vehiculate in ultimele ore prin diverse cai de comunicare (sms, retele de socializare etc.), conform carora fenomenele meteorologice ar fi mult mai grave decat s-a anuntat oficial, Biroul de Presa al PMB este imputernicit sa faca urmatoarele precizari:

Primaria Municipiului Bucuresti ia masurile care se impun in conformitate cu previziunile Agentiei Nationale de Meteorologie si in acord cu Prefectura Municipiului Bucuresti, ISU, MAI si alte institutii abilitate ale statului.

Subliniem ca orice mesaje care utilizeaza atat numele Primarului General, cat si al PMB si care sunt difuzate pe alte cai decat cele oficiale, nu au nici un fundament real si nu fac altceva decat sa semene panica, dezordine si deruta printre bucuresteni.

Va reamintim ca in aceasta dimineata, la sediul PMB a avut loc un comandament pentru fenomene meteo extreme, la care au participat, alaturi de Primarul General, Prefectul Capitalei, primarii de sector, reprezentanti ai ISU, SABIF etc.”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite