Ucis pentru că iubea aceeaşi femeie ca şeful Securităţii

Aurel Ionac, plutonier-major în rezervă, a fost împuşcat în 1950 la ordinul şefului Securităţii din Dej, Nicolae Briceag, sub pretextul că ar fi luptat împotriva comunismului. Subofiţerul era îndră-gostit de o telefonistă, la fel ca şi Briceag. Femeia era căsătorită, iar soţul ei l-a denunţat pe Ionac că ar fi partizan. Briceag a profitat şi a dat ordin să fie ucis.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aurel Ionac a fost deshumat, marţi, dintr-o groapă umbrită de un nuc, de la marginea satului Gâlgău, judeţul Sălaj, acolo unde a fost îngropat în urmă cu 60 de ani. Fiica lui Ionac, Elena, una dintre puţinele rude rămase în viaţă, a cerut ajutorul Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România pentru a-şi putea înmormânta creştineşte tatăl.

Tot satul ştie povestea plutonierului major decorat pentru fapte de arme. A fost împuşcat într-o noapte de vară, mişeleşte, de către securişti, care nu i-au adus la cunoştinţă adevăratul păcat de care se făcea vinovat. „Îi dădusem seara ultima cină. În noaptea de 21 spre 22 august 1950 a fost strigat afară, pe nume, şi a ieşit. Trei securişti îl aşteptau într-o maşină şi l-au forţat să plece cu ei. Nu am ştiut nimic de el, dar spre dimineaţă oamenii din sat ne-au spus ce s-a întâmplat", şi-a amintit fiica lui Ionac, Elena Szervaczius.

Citiţi şi:

Fost erou în al doilea război mondial, omorât pentru o femeie de Securitate

Îngropat de prieteni

Trupul bărbatului a fost îngropat în dimineaţa zilei de 22 august, sau, după cum spun alţi martori ai acelor evenimente, în ziua următoare, de către trei localnici din Gâlgău. Carol Boboş, Ioan Suian şi Alexandru Ionac, chiar unchiul lui Aurel, fuseseră luaţi cu forţa din casele lor şi puşi să-şi îngroape prietenul, respectiv nepotul, ca pe un câine. De altfel, aşa-l şi considerau cei care nu au ezitat să-şi descarce mitralierele în el.

„«Hai, trageţi câinele ăsta în groapă»", le-au spus securiştii groparilor", povesteşte Vasile Viman, un martor indirect al acelor evenimente. La câţiva ani de la odioasa crimă, un nepot al bărbatului i-a pus o cruce de piatră la mormântul de sub nuc.

Informaţiile deţinute de cei de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România îl indică autor al omorului pe securistul Constantin Vieru, alături de care s-au aflat şi Ludovic Dobondi, şi Augustin Tomşa. Fapta a fost săvârşită cu premeditare, fără să existe vreo sentinţă judecătorească de condamnare în privinţa victimei. Niciunul dintre ei nu mai trăieşte. Ordinul venise de sus, de la Nicolae Briceag, pe atunci şeful Securităţii Dej, care a ordonat împuşcarea lui pe motiv că ar fi luptat împotriva comunismului.

Triunghi amoros

Câţiva ani mai târziu, adevărul a ieşit la suprafaţă: Ionac avea o legătură de amor cu o femeie căsătorită, la care râvnea şi Briceag. Sătenii din Gâlgău nu-şi mai amintesc numele mic al femeii, dar ştiu că era soţia unui anume Chindrean, de altfel prieten cu Aurel Ionac. „Era o femeie frumoasă, telefonistă în comună. De ea era îndrăgostit însă şi maiorul Briceag", spune arheologul Gheorghe Petrov, cel care a condus acţiunea de deshumare în Sălaj.

După război, instalarea regimului comunist a creat nemulţumiri în toată ţara. Aurel Ionac era unul dintre cei care şi-au arătat opoziţia faţă de noua conducere a ţării, intrând asfel în atenţia Securităţii. Manifestările vehemente împotriva noului regim erau cunoscute de Chindrean, prieten cu Ionac. Aşa că atunci când a aflat de sentimentele pe care le avea Aurel pentru soţia lui, nu a ezitat să-l denunţe securiştilor. Le-a spus că este partizan, iar informaţia a picat la ţanc pentru şeful de atunci al Serviciului Securităţii Poporului pentru fostul judeţ Someş. Nicolae Briceag a dat o dispoziţie personală că Ionac să fie ridicat de acasă la 21 august 1950 şi executat.

„Adevărul iese la suprafaţă"

La acea vreme, Aurel Ionac era căsătorit, şi avea doi copii, un băiat şi o fată, Elena Szervaczius, singura rămasă în viaţă dintre rudele victimei. Elena şi fiul ei, Emil, au solicitat CICCR deshumarea cadavrului, pentru ca acesta să fie înmormântat creştineşte în cimitirul din sat.

„Adevărul iese întotdeauna la suprafaţă", au fost cuvintele nepotului, în momentul în care oasele bărbatului au fost scoase din groapă, pentru a fi duse la IML Cluj, unde va fi stabilită cauza exactă a morţii. Arheologii au găsit în mormânt şi două monede datând din anii '48-'50 şi catarama curelei pe care Ionac o purta în noaptea în care a fost omorât.

Ce este Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului

Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România (CICCR) este un proiect dezvoltat în cadrul Fundaţiei Societatea Civilă. CICCR are drept scop identificarea actelor de încălcare a drepturilor omului în România comunistă.

Unul dintre obiectivele investigaţiilor este acela de căutare şi de identificare a locurilor unde au fost înhumate victimele Securităţii, mai ales acelea care, fără a fi judecate, au fost ucise, de obicei prin împuşcare.

Depistarea acestor morminte este urmată, în majoritatea cazurilor cercetate, de deshumarea persoanelor ucise, osemintele acestora fiind apoi redate rudelor şi urmaşilor victimelor pentru reînhumarea lor creştinească.

Echipa lucrează voluntar, cu resurse proprii şi cu sprijin din partea familiilor victimelor, care speră astfel să reabiliteze moral pe cei împuşcaţi de Securitate.

Din plutonier decorat a ajuns achizitor la o întreprindere

Ionac Aurel s-a născut la 26 ianuarie 1907 în comuna Gâlgău (pe Someş), judeţul Sălaj, părinţii săi fiind Gavril şi Ana. A urmat şcoala primară de şapte clase în satul natal, între 1913 şi 1920. La 1 februarie 1927 a intrat în armată ca voluntar pentru satisfacerea stagiului militar obligatoriu. Un an mai târziu a fost trimis la Şcoala de Subofiţeri de Infanterie de la Braşov. După absolvire a fost înaintat la gradul de sergent-major şi repartizat la Regimentul 81 Infanterie din Dej.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial fost trimis pe front cu Regimentul 34 Infanterie din Constanţa, a participat la campania din URSS, dar şi în campaniile din Ardeal, Ungaria şi Cehoslovacia. Pentru fapte de arme săvârşite în timpul războiului a fost recompensat cu mai multe medalii şi ordine militare.

Bărbatul s-a căsătorit la 30 ianuarie 1931 cu Eugenia Lar, o tânără născută la 5 ianuarie 1913, în Gâlgău. Împreună au acut doi copii. Elena trăieşte, şi este cea care a cerut deshumarea rămăşiţelor tatălui ei, iar Gavril, a murit în urmă cu peste 20 de ani.
În 1947 a fost trecut forţat în rezervă cu gradul de putonier-major-şef şi apoi pensionat. În anii următori, Aurel a lucrat ca achizitor la o întreprindere de exploatare forestieră.

Certifificatul de deces pentru Aurel Ionac a fost eliberat abia în anul 1968, în urma unei cereri ale văduvei pe care a trimis-o Procuraturii Generale a R.S.R.. Acesta a fost consemnat în Registrul Stării Civile de la Primăria Gâlgău, data morţii fiind 22 august 1950. Eugenia Ionac a murit în 2001.


citeste totul despre: