Tudorel Toader: Vom prezenta săptămânal câte un penitenciar, să vedem dacă e la standardele CEDO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri, că va fi prezentat săptămânal câte un penitenciar, pentru a se vedea în ce măsură a fost adus la standardele Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO).

„Săptămânal, vom prezenta câte un penitenciar, să-i cunoaştem starea, să-i cunoaştem stadiul de aducere la standardele CEDO! În penitenciare se derulează proiecte pentru reintegrarea socială, se desfăşoară activităţi productive, se îmbunătăţesc condiţiile de detenţie, precum şi condiţiile de desfăşurare a activităţii”, a scris Toader pe pagina sa de Facebook.

Luna trecută  Tudorel Toader anunţa o hotărâre a Curţii Supreme din Danemarca privind faptul că România poate fi înlăturată de pe lista ţărilor cu probleme în domeniul drepturilor omului în legătură cu spaţiile oferite deţinuţilor.

„Curtea Supremă din Danemarca a decis că 'România poate fi înlăturată de pe lista ţărilor cu probleme în domeniul drepturilor omului în legătură cu spaţiile oferite deţinuţilor. Hotărârea deblochează definitiv transferurile de deţinuţi români şi procesele de extrădare a cetăţenilor români, pe numele cărora există un Mandat European de Extrădare”, anunţa ministrul Justiţiei în luna mai.

Decizia instanţei daneze venea în contextul în care premierul danez, Lars Lokke Rasmussen, ceruse, pe 24 ianuarie a.c., Consiliului Europei măsuri care să permită instanţelor naţionale o expulzare mai facilă a infractorilor străini, solicitarea sa fiind făcută cu referire la cazul unor români care nu pot fi expulzaţi din Danemarca din cauza condiţiilor din închisorile româneşti.

Curtea Supremă din Danemarca a decis anul trecut că patru români acuzaţi în România de trafic cu fiinţe umane nu pot fi repatriaţi, întrucât încarcerarea lor în condiţiile închisorilor româneşti ar echivala cu o încălcare a drepturilor omului.

„Pur şi simplu nu este corect ca ţări precum Danemarca să fie obligate să găzduiască infractori străini din cauza condiţiilor precare de detenţie din ţările lor”, a spus Rasmussen la Strasbourg în faţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

„Avem nevoie de un sistem mai dur faţă de ţările care nu îşi îndeplinesc obligaţiile în materie de respectare a drepturilor omului. (...) În acelaşi timp, avem nevoie de un sistem care să nu interfereze prea mult în ţările care tratează cu seriozitate respectarea drepturilor omului”, a explicat premierul danez Consiliului Europei, organism a cărui preşedinţie semestrială este asigurată din noiembrie de ţara sa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite