Traian Băsescu, despre cazul Munaf: România a dat examenul voinţei de a urmări infractorii până în pânzele albe, examen pe care l-a trecut cu succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Traian Băsescu a publicat, vineri, pe contul personal de Facebook, un nou mesaj referitor aducerea în ţară a lui Mohammad Munaf, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak.

În mesajul intitulat „Ticăloşilor – cine spuneaţi că tremură?”, Băsescu precizează că aducerea lui Munaf în ţară reprezintă „lucrul dus până la capăt de Statul Român”.

„În sfârşit, cazul răpirii ziariştilor în Irak pare să se fi încheiat, repet, pare să se fi încheiat, odată cu aducerea în ţară a lui Mohammad Munaf. Pentru mine, înseamnă lucrul dus până la capăt de Statul Român şi trebuie spus că România a dat examenul voinţei de a urmări infractorii până în pânzele albe, examen pe care l-a trecut cu succes. Acum vom putea discuta şi alte faţete ale cazului. Eu am constiinţa împăcată că mi-am facut datoria”, a scris fostul şef al statului.

În continuare, Traian Băsescu precizează că are mai multe lucruri de comunicat, începând prin a preciza că în ultimii zece ani au fost spuse foarte multe minciuni la adresa sa cu privire la cazul răpirii jurnaliştilor, în 2005.  

De zece ani, propagandişti ai minciunii, politicieni (în mod egal pesedişti şi liberali), ziarişti, analişti, avocaţi ai infractorilor Omar Hayssam şi Mohammad Munaf, precum şi alte specii şi specimene au proferat în spaţiul public tot soiul de minciuni la adresa mea legat de răpirea celor trei ziarişti în anul 2005 în Irak. Ba că eu însumi am organizat răpirea, ba că am furat banii de răscumpărare şi i-am împărţit cu Coldea şi cu generalul american Petreus, ba că l-am lăsat pe Omar Hayssam să fugă şi că tremur de teama revenirii infractorului în ţara, ba, mai nou, că tremur de spaima aducerii în ţară a complicelui la răpire Mohammad Munaf. În plus, declaraţiile acestor doi ticăloşi - Hayssam şi Munaf - sunt rostogolite şi servite populaţiei drept acuzaţii împotriva mea de aceiaşi propagandişti ai minciunii.

De fapt, toţi aceşti propagandişti mincinoşi sunt aceia care şi-au dorit ca Hayssam să nu mai revină niciodată în ţară, sunt cei care au răsuflat uşuraţi când, în 2006, au aflat că Hayssam a reuşit să fugă, sunt cei cu care Hayssam a făcut privatizări şi, în egală măsura, politică, sunt cei cu care Hayssam mergea la vânătoare sau în deplasări, sunt cei pe care Hayssam i-a sponsorizat în campanii, sunt cei care "i-au făcut rost" de un cancer la prostată pentru a-l scoate din penitenciar etc, etc. Nu exclud însă posibilitatea ca printre detractori să fi fost şi jurnalişti de bună credinţă care chiar să fi crezut că un şef de stat poate coborî atât de jos încât să binecuvânteze o astfel de înscenare, sau să îşi bage labele în resursele financiare alocate operaţiunii. Dar asta nu este treaba mea, ci ţine de moralitatea lor”. 

Băsescu îşi continuă postarea cu o serie de răspunsuri la „aceste minciuni”.

1. Ordinul către unele structuri de securitate de aducere în ţară cu orice preţ şi orice risc a lui Hayssam şi Munaf a fost dat de mine şi mi-am asumat riscul politic al acestui ordin în alternativa eşecului.

2. Aducerea în ţară a celor doi infractori nu ar fi fost posibilă fără intervenţia politică pe care am făcut-o la cele mai înalte nivele, cu consecvenţă, mai bine de opt ani (ca de altfel şi în cazul aducerii lui Popa din Indonezia).

3. Structurile de securitate româneşti au fost deplin loiale obiectivelor stabilite de-a lungul celor opt ani de eforturi pentru readucerea în ţară a celor doi condamnaţi, contribuind decisiv la înfăptuirea justiţiei”, explică fostul lider de la Palatul Cotroceni care atrage atenţia:  „Din aceste motive, îi atenţionez pe amatorii de afirmaţii mincinoase pe acest subiect că, acum, după aducerea în ţară şi a lui Munaf, voi da în judecată pe oricine mai lansează în spaţiul public minciuni la adresa mea legate de subiectul răpirii jurnaliştilor. Inclusiv C.V. Tudor va avea parte de o acţiune în instanţă pentru denunţ calomnios”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite