Instanţa decide pe 21 octombrie dacă va fi redeschis dosarul jurnaliştilor români în Irak. Băsescu: Redeschiderea „ar fi o palmă pentru România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Marian Iliescu/Adevărul
FOTO Marian Iliescu/Adevărul

Judecătoria Sectorului 5 va stabili pe 21 octombrie dacă va fi sau nu redeschisă urmărirea penală faţă de Traian Băsescu în dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak. Fostul preşedinte s-a prezentat miercuri în faţa instanţei. Acolo el a spus că redeschiderea dosarului „ar fi o palmă pentru România” şi că se simte „un fost preşedinte destul de hărţuit”.

UPDATE Magistraţii Judecătoriei Sectorului 5 au amânat pentru 21 octombrie pronunţarea unei sentinţe în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală împotriva lui Traian Băsescu privind jurnaliştii răpiţi în Irak 

Traian Băsescu a stat de vorbă cu judecătorii circa o jumătate de oră, iar la ieşirea de la Judecătorie a făcut câteva declaraţii pentru presă: 

„Am arătat judecătoarei că operaţiunea a fost defăşurată de SIE, SRI şi Serviciile Armatei, la acea vreme neavând trupe în Irak. Am cerut Parchetului General să fiu audiat cât mai rapid în cazul în care se redeschide dosarul, deoarece a trena în spaţiul public o astfel de suspiciune este defavorabil inclusiv pentru România, să presupui că un şef de stat şi-a însuşit bani într-o operaţiune efectuată în afara teritoriului naţional. Este o palmă pentru Parchetul General, care poate să creadă înt-o delaţiune făcută în campanie electorală. 

Mergem înainte sunt un fost preşedinte destul de hărţuit. Eu cred că desecretizarea dosarului depinde de cei care l-au secretizat. Asta am menţionat şi eu judecătoarei, că nu am secretizat nici măcar o foaie, nu era treaba mea partea operativă, rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile pentru a colecta informaţia şi a face ca toate serviciile să lucreze în aceeaşi direcţie, dar nu eu am avut dosarul operaţiunilor. Eu unul aş vrea să fie desecretizat, ar confirma că e o prostie afirmaţia lui Vadim Tudor”, a spus fostul preşedinte.

Întrebat ce ar face în cazul românului răpit în Burkina Faso, Băsescu a spus că „ aş sta cu serviciile secrete în fiecare zi, să vedem ce informaţii s-au mai adunat, pentru că atunci când toate sunt puse cap la cap, se întrevăd şi soluţiile”.

În ceea ce ăl priveşte pe Omar Haisam, Traian Băsescu a sugerat că ar trebui verificat diagnosticul de cancer pe baza căruia a reuşit să plece din ţară: „Eu sunt de acord că un om bolnav nu poate fi ţinut în detenţie, mai ales cu un cancer, dar tare curios aş fi să aflu dacă într-adevăr a fost operat de cancer. Se poate afla foarte uşor, printr-oo expertiză medicală”.

Şi la sosirea la Judecătorie, Traian Băsescu a făcut declaraţii similare în legărtură cu redeschiderea dosarului răpirii jurnaliştilor:  

„Când se aduce în spaţiul public ideea că un şef de stat, în colaborare cu un general american au putut să fure bani, iar autorităţile române fac un spectacol din lucrul acesta nu prinde bine României”, a comentat fostul preşedinte.

Curtea Supremă a trimis dosarul la judecătorie

Mai exact, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis o excepţie de necompetenţă materială ridicată de reprezentantul Parchetului şi a retrimis dosarul la Judecătoria Sectorului 5, instanţă care a fost sesizată iniţial de către procurori.

Parchetul General a cerut în acest dosar şi începerea urmăririi penale împotriva copreşedintelui PNL Vasile Blaga, însă acesta susţine că dosarul său a fost închis, după ce în anul 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale pe numele său.

Corneliu Vadim Tudor a depus o plângere penală la Parchetul General în care îi acuza pe Traian Băsescu şi pe preşedintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga, că şi-au însuşit o parte din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak în anul 2005.

În plângerea penală depusă la Parchet, Vadim Tudor aducea ca argumente afirmaţiile făcute într-o carte de fostul procuror DIICOT Ciprian Nastasiu, şi anume că din suma plătită de statul român pentru eliberarea jurnaliştilor ar fi dispărut 4 milioane de euro.

Potrivit lui Nastasiu, autorităţile de la Bucureşti ar fi trimis la Bagdad, prin intermediul SIE şi cu implicarea lui Traian Băsescu, aproximativ 12 — 13 milioane de euro, însă răpitorii ar fi primit doar 9 milioane de euro. El îl acuza pe Traian Băsescu că a clasificat pentru 50 de ani documentele despre negocierile din Irak şi suma reală plătită răpitorilor.

Băsescu audiat şi în august

Traian Băsescu şi Vasile Blaga au fost audiaţi, la începutul lunii august, de magistraţii Curţii Supreme. Blaga a declarat atunci la ieşirea de la Curtea Supremă că procurorul a decis că nu are nicio calitate în dosarul răpirii jurnaliştilor români.

„Nu am nicio emoţie nici dacă se redeschide, nu am nicio implicare”, a spus Vasile Blaga. El a adăugat că va face declaraţii în faţa judecătorilor dacă aceştia i-o vor cere. Întrebat în legătură cu sumele la care face referire Vadim Tudor, Vasile Blaga a răspuns: „Copilării!”.

La rândul său, Traian Băsescu a afirmat că dosarul său nu poate fi judecat de ÎCCJ şi că o instanţă inferioră va da o decizie în acest dosar, iar privitor la această plângere a spus: "E vremea delatorilor".

Răpirea din Irak

Jurnaliştii români Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad, în 2005. În spatele răpirii s-a aflat omul de afaceri Omar Hayssam, care iniţial a fost arestat preventiv, însă în 2006 a reuşit să fugă din România cu o navă. El a fost prins după şapte ani, iar în prezent execută o pedeapsa de 23 de ani de închisoare.

În acest dosar a mai fost arestat şi trimis în judecată, în luna aprilie, şi medicul sirian Mohamad Yassin, implicat în negocierile pentru eliberarea jurnaliştilor răpiţi.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite