Tiberiu Niţu: „Bugetul DNA este exact cel pe care l-au proiectat, situaţia este rezolvată”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a declarat marţi, după avizarea în comisiile parlamentare a proiectului bugetului pentru 2015, că „bugetul DNA este exact acela pe care dumnealor şi l-au proiectat” şi că situaţia este rezolvată.

„Noi am dat un comunicat de presă vineri în care am explicat detaliat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca ordonator principal de credite, a respectat întocmai prevederile legale. Situaţia este rezolvată, bugetul DNA este exact acela pe care dumnealor şi l-au proiectat. Pe capitole bugetare, sunt 80.600.000 de lei la capitolul cheltuieli de personal, la capitolul bunuri şi servicii sunt 15 milioane, iar la capitolul active nefinanciare, trei milioane”, a spus Tiberiu Niţu, referitor la faptul că DNA a fost, în primă fază, nemulţumită de bugetul alocat instituţiei, citat de Mediafax.

Bugetul Ministerului Public pe 2015, de 709 milioane de lei, a fost avizat favorabil de comisiile juridice din Parlament, procurorul general Tiberiu Niţu declarând că resursele alocate sunt satisfăcătoare.

Ministerul Public are pe 2015 un buget de 709.281.000 de lei, cu 31,94 la sută mai puţin decât în 2014 (1.042.147.000 de lei), potrivit proiectului de buget.

În cadrul audierii la comisiile juridice, Tiberiu Niţu a explicat că diferenţa faţă de execuţia bugetară pe 2014 este dată de cheltuielile de personal, dat fiind că plata titlurilor executorii nu se mai face anul viitor.

„Cu excepţia capitolului bugetar «cheltuieli de personal», cu privire la care resursele financiare sunt diminuate faţă de execuţia bugetară a anului 2014, fiind vorba despre plata acelor titluri executorii care nu se va mai face în 2015, ci în decembrie 2014, la celelalte capitole financiare resursele bugetare alocate Ministerului Public sunt satisfăcătoare. Cel puţin la nivelul anului 2014, ne putem desfăşura activitatea în condiţii optime”, a mai spus Niţu.

Bugetul Ministerului Public provine în proporţie de 99,8 la sută de la bugetul de stat, iar 0,2 la sută sunt fonduri externe nerambursabile.

Buget de 22 de milioane de euro pentru DNA

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va avea anul viitor un buget de 22 milioane euro, în creştere faţă de bugetul de 20 milioane euro prevăzut pentru acest an, a anunţat vineri premierul Victor Ponta, precizând că pe site-ul Ministerului de Finanţe a fost publicată "doar o sinteză" a proiectului de buget.

Precizările au fost făcute după ce, joi, Direcţia Naţională Anticorupţie şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că în proiectul de buget pentru 2015, publicat de Ministerul Finanţelor Publice, nu pot fi identificate fondurile alocate pentru instituţie, ci acestea sunt incluse în cele pentru Ministerul Public, instituţie care ar urma să aibă un buget cu 31,94% mai mic decât cel din 2014.

Conducerea DNA a solicitat iniţial un buget pentru 2015 de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent în lei), în comparaţie cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014, luând în considerare fondurile minime necesare bunei funcţionări a activităţii instituţiei.

Ulterior, vineri, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, anunţa că a fost informată de reprezentanţii Ministerului Finanţelor că propunerile bugetare ale DNA urmează să se regăsească în fişa de buget a instituţiei.

Şi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, arăta că DNA va avea bugetul solicitat în 2015, precizând că situaţia a fost clarificată în urma discuţiei pe care a avut-o cu procurorul şef al DNA şi cu ministrul Justiţiei.

"Bugetul total al Ministerului Public în anul 2015 creşte, nu scade, acesta fiind de 707,88 milioane lei, adică în creştere cu 19,29 milioane lei faţă de cât a fost bugetul aprobat pentru anul 2014. Mai mult, Ministerul Finantelor Publice a primit solicitarile privind limitele de cheltuieli pentru anul 2015 din partea Ministerului Public, a luat act de ele, bugetul pentru anul 2015 al Ministerului Public şi, în mod automat, bugetele DNA si DIICOT, înregistând creşteri", a precizat Vâlcov.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/bugetul-pe-2015" target="_blank">View the story "Bugetul pe 2015" on Storify</a>]

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite