Suntem mai trişti şi mai săraci. A şters-o şi Radu Mazăre!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele zile ale anului 2016 pleca liniştit din ţară, fără a fi luat la întrebări de nimeni, nici de vajnica Poliţie Română, nici de Serviciile Secrete, deşi avea dosare grele, unul dintre foştii pioni de bază ai PSD. Numele lui? Sebastian Ghiţă.

Noua lui creaţie politică artificială nu izbutise să devină partid parlamentar, Ghiţă nu avea asigurată imunitatea cea mult dorită, aşa că vechiul prieten al lui Ponta şi Dragnea a decis că e mai bine să o uşchească. Să se refugieze undeva prin vecini. În atât de apropiata Serbie, ţară cu care România nu are semnat un tratat de extrădare.

Sebastian Ghiţă a devenit însă un subiect de primă pagină, de Breaking news, de talk show la începutul anului 2017. Odată cu transformarea lui într-un fel de Seherezadă masculină şi cu dezvăluirile, pretins incendiare, despre abuzurile Sistemului, despre cine mai mult sau mai puţin de taină, despre sufrageria lui Gabriel Oprea, despre pretinsa falsificare a rezultatelor prezidenţiale din 2009, despre tăiatul de porci în care mare expert s-ar fi dovedit însuşi Liviu Dragnea şi despre felurite activităţi cultural-artistice. Aşa cum a fost, de exemplu, cântatul în cor al marelui şlagăr La Chilia în port.

Cum-necum, poveştile lui Ghiţă au pus gaz pe foc şi uite- aşa s-a inflamat povestea cu Statul paralel şi cu abuzurile DNA, furnizând pe neaşteptate, însă ca un făcut, chiar la timpul oportun, muniţie coaliţiei PSD-ALDE în încercările ei disperate de a modifica în folos propriu şi a iluştrilor ei conducători, Dragnea şi Tăriceanu, legile Justiţiei şi de a o înlătura din funcţie pe d-na Laura Codruţa Kövesi. După câteva săptămâni, Ghiţa a fost reperat, mai apoi capturat de poliţia sârbă, iar nouă ni s-a promis solemn că se vor face demersuri în vederea extrădării. Însă din primăvara încoace nici o vorbă în plus pe această temă. Nici din gura ministrului de Interne, d-na Carmen Dan, nici din aceea a ministrului Justiţiei, dl. Tudorel Toader. Pare a fi convenabil pentru mulţi deţinători de înalte demnităţi din ierahia Statului romîn, mulţi dintre ei deţinători de carnete de membri PSD,  ca Sebastian Ghiţă să fie ţinut departe şi să tacă.  

În ziua de 30 decembrie 2017, altă dandana. Dl. Victor Ciutacu, cunoscut drept om de casă şi confesor nu doar al lui Sebastian Ghiţă, ci şi al altor mahări arondaţi PSD, inşi altminteri cu consistente probleme penale (Ionuţ Cristache de la TVR încă e un începător în domeniu!), a făcut anunţul că tocmai s-a evaporat din ţară un alt mare şnapan. Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, despre care aflăm că s-ar fi aflat sub control judiciar, însă cu dreptul de a părăsi oricând ţara. Fostul tovarăş de afaceri şi matrapazlâcuri al lui Nicuşor Constantinescu, odinioară preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, a avut cale lină până în Madagascar. Cunoscându-i-se preferinţa pentru zone exotice, destinaţia nu trebuie să ne mire chiar foarte tare. Cum nu are rost să fim miraţi că Mazăre va cere acolo azil politic. Oare nu ne-au tot spus marii vectori de imagine ai PSD pe la televiziunile prietene cât de prigoniţi îi sunt cei mai de seamă, mai merituoşi şi mai reprezentativi membri?

Până la ora la care aştern eu pe ecranul computerului aceste vorbe nimeni din înalta ierarhie a Ministerului de Interne, a Politiei Române, nimeni din conducerea Ministerului Justiţiei nu a oferit vreo declaraţie. Vă daţi seama, stimaţi cititori, ce bine ar fi fost şi pentru doamna Carmen Dan, şi pentru dl. Tudorel Toader dacă  modificările la Legile Justiţiei, inclusiv la Codul penal şi la Codul de procedură penală ar fi fost deja adoptate, promulgate şi tipărite în Monitorul Oficial? Toate problemele infractorilor Ghiţă şi Mazăre şi ale altora la fel ca ei ar fi dispărut, iar PSD-ul ar fi putut fi socotit un partid model de cinste şi de integritate.

Altminteri, nu avem motive de îngrijorare. Nu putem vorbi în nici un caz despre o criză de valori infracţionale în PSD. Rezervele în domeniu ale social-democraţilor români sunt nesecate. Drept pentru care nu are rost să ne facem probleme. Putem sărbători în voie şi bucuroşi şi Revelionul care vine. Cu ochii ţintă pe România tv unde îi vom vedea cântând pe un fost şi un actual ministru al Educaţiei, în "onoranta" companie a lui Miron Cozma.

La mulţi ani, dragi români! Culegeţi roadele votului ori ale absenteismului din decembrie 2016!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite