Speranţa prudentă. Despre Manifestul Toleranţei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Tîrgu-Mureşul este, de fapt, oraşul a două majorităţi.” Aceasta este numai una dintre fraze. Şi mie îmi place foarte mult.

Fraza asta face parte din Manifestul Toleranţei, manifest adoptat alaltăieri, pe 7 martie de Partidul Oamenilor Liberi. Iată şi o alta: „Considerăm că a venit vremea să nu ne mai raportăm la extremiştii din cele două etnii.” Dar citiţi întregul manifest. Chiar merită.

Ştirea despre manifest a apărut şi în presa on- şi offline maghiară din Transilvania (vezi de exemplu aici şi aici). Cu toate acestea, i s-a dat mult mai puţină atenţie decît retragerii Ordinului ”Steaua României” a lui László Tőkés, deşi merită cel puţin atîta. Sigur că partidele nu sunt nişte fundaţii de binefacere, îşi urmăresc propriul interes, dar simplul fapt că POL îşi recunoaşte interesul într-un asemenea gest spune multe. Înseamnă, sper, că sunt oameni care s-au plictisit de frica, ura şi provincialismul extremismelor şi extremiştilor, şi POL crede că sunt destui pentru a avea şi el şanse la alegeri. E tot mai bine decît interesul acelora care urlă ca din gură de şarpe împotriva maghiarilor sau a românilor.

Am sperat de atîtea ori că mă şi tem să sper pînă la capăt. Dar încă nu vreau să mă gîndesc la capătul ăsta.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite