Sorin Ovidiu Vîntu a „pictat“ portretele lui Klaus Iohannis şi Victor Ponta. SOV anunţă de după gratii cu cine va vota

Sorin Ovidiu Vîntu FOTO Adevărul

Pe blogul său personal, Sorin Ovidiu Vîntu a publicat, din penitenciar, o analiză proprie asupra celor doi candidaţi la Preşedinţia României. Klaus Iohannis este descris ca fiind corect, cinstit, dar cu gafe impardonabile, în timp ce despre Ponta spune că este cinic, ipocrit, santajabil, oportunist.

Sorin Ovidiu Vîntu scrie în continuare de după gratii. Pe blogul său personal a publicat capitolul“ „Despre alegeri, canalii şi alte tâmpenii“, în care face o analiză „subiectivă“, aşa cum singur recunoaşte, a celor doi candidaţi rămaşi în cursa alegerilor prezidenţiale din 2014. La finalul analizei, Vîntu dezvăluie cu cine va vota în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale: „În ciudă faptului că sunt de dreapta, am decis să votez cu Ponta în speranţa că Tăriceanu va reuşi să refacă PNL”.

Redăm integral postarea lui Sorin Ovidiu Vîntu:
 
„Putin a dezgropat securea războiului. Uniunea Europeană se clatină, Obama începe un turneu în ţări asiatice, încercând să-şi menţină poziţiile în Asia-Pacific şi să împiedice o alianţă între ruşi şi chinezi. Tentativa de a înlocui valorile Islamului cu valorile occidentale a€“ un fiasco. Mai mult chiar, lumea islamică speră din nou în realizarea califatului universal, făcând primii paşi prin mişcarea „Statul Islamic”. India, presată între Pakistan şi China, se confruntă cu propria explozie demografică a€“ explozie generatoare de sărăcie extremă a€“ şi a început să uite de predicile de la Benares, de Mahatma Gandhi sau Jawaharlal Nehru şi a decis ca, în paralel cu chinezii, să cumpere resursele Africii. O mare parte a exploatărilor miniere a fost acontată de India. Minereurile şi mare parte a bogăţiilor acestui continent sunt acaparate, într-o crâncenă concurenţă, de indieni şi chinezi.
 
În acest context, criza economică va reizbucni cu o forţă şi mai mare decât cea din 2008. Conflictele armate se vor extinde, iar generalizarea lor nu e decât o chestiune de timp. Iată de ce, dragii mei, apreciez că alegerile de duminică sunt cele mai importante alegeri din 1996 şi până astăzi. În 1996 am avut şansa de a alege în fruntea ţării o personalitate de talia lui Emil Constantinescu, primul şi ultimul politician de până acum care a dat României un proiect de ţară a€“ Drumul Euro-Atlantic. Acest proiect a fost dus până la capăt de mândria Penitenciarului Jilava, deţinutul model şi perfect reeducat, Adrian Năstase, şi asumat în mod fraudulos de Traian Băsescu a€“ un Duca-Vodă al timpurilor noastre. Hai să vedem cine ne sunt candidaţii de azi.
 
Klaus Iohannis a€“ un personaj nedefinit. Strategia de campanie electorală, precum şi strategia de imagine a€“ două mostre de incompetenţă. A-ţi baza o campanie pentru preşedinţia României pe originile germanice ale candidatului arată deficienţe majore de cunoaştere atât a urmaşilor lui Siegfried, cât şi a urmaşilor lui Burebista, mort odată cu Cezar şi niciodată supus lui.
 
Nimeni nu contestă măreţia naţiei germane. Cultura şi civilizaţia acestei naţii îi dau dreptul să se numere printre făuritorii de istorie, de progres şi de aspiraţii. Dar să nu uităm că această naţie nu ni l-a dat doar pe Beethoven, cu a să „Oda a bucuriei,” ci şi pe Hitler, nu doar Mercedesul şi BMW-ul, ci şi panzerele şi V-2-urile, nu doar pe Hegel, cu profunzimea uluitoare a „Fenomenologiei spiritului,” ci şi pe „Profesorul Unrat” al lui Heinrich Mann.
 
Toţi aceştia au avut cultul lucrului bine făcut.
 
În toţi cei 5 ani de când a apărut pe prima scenă politică a ţării, domnul Iohannis nu a ştiut sau nu a catadicsit să-mi spună cine este. Mă aşteptam că măcar în campania electorală să aflu, să-mi dea o identitate precisă şi un proiect convingător de supravieţuire în timpurile ce vor veni. În loc de toate acestea, echipa lui de campanie mi-a prezentat un „produs” total nevandabil, mi-a prezentat un un om necunoscut, cu un defazaj clar intre procesul de elaborare a ideilor si comunicarea lor. Mi-a prezentat un om care cedeaza la presiune, comitand gafe impardonabile.

Pot admite că este un om cinstit, că imobilele pe care le deţine provin din mici speculaţii imobiliare, salarii şi meditaţii pe parcursul a 25 de ani. Dar nu pot admite că un personaj care vrea să-mi conducă destinul familiei în calitate de preşedinte al ţării nu este capabil să îmi spună toate acestea cursiv şi credibil, ci, pus sub o minimă presiune din partea presei, devine incapabil să reacţioneze inteligent. Ce se face când ruşii a€“ maeştrii ai presiunii a€“ sau chinezii sau americanii vor pune presiune pe el?
 
Poate că Iohannis este un om bun şi inteligent, dar echipa lui de campanie nu a ştiut să pună în evidenţă aceste lucruri. A fost sfătuit prost în alegerea temelor de campanie; în loc să abordeze subiecte specifice activităţii de preşedinte de ţară, a fost pus să mă convingă că îmi va crea locuri de muncă, că îmi va da pensii şi salarii. Faptul că echipa să i-a propus aceste teme (care ţin de guvernare, nu de preşedinţie) nu mă alarmează. Dar faptul că el a ţinut cont de aceste sugestii îl descalifică intelectual pentru funcţia de preşedinte.
 
Felul în care l-a „executat” pe Crin Antonescu mă duce cu gândul mai degrabă la „Profesorul Unrat” decât la Talleyrand (nu este necesar să citiţi cartea în original a€“ încercaţi traducerea titlului din germană).
 
Nu-l plâng pe Antonescu (era un isteriopat labil psihic care, dintr-un actor major al scenei politice autohtone, a devenit un „combinator” de duzină, desfiinţând practic PNL), dar asta nu scuză trădarea lui de către Iohannis. Eu îmi permit să îl pun pe Antonescu între paranteze a€“ Iohannis îi datorează enorm. Jenant mod de a-şi arăta recunoştinţa. Promiscuitatea politică şi-a mai găsit un exponent.

Cine va fi Emil Boc al lui Victor Ponta?

Victor Ponta a€“ jucător politic autentic. Cinic, ipocrit, santajabil, oportunist, precaut, versatil şi extrem de inteligent. Un individ care ştie să folosească ideile altora este în stare să conceapă un plan şi să îl ducă la bun sfârşit. Jocul iniţiat de Băsescu prin care să fixeze în conştiinţa publică faptul că în PSD este leagănul corupţiei a fost folosit impecabil de Ponta în folosul său. S-a afişat public cu toţi cei acuzaţi de către DNA şi şi-a exprimat susţinerea şi încrederea.
 
Astfel îmbărbătaţi şi convinşi fiind că în final vor fi salvaţi, o mare parte dintre cei mai importanţi lideri ai partidului au ajuns fie la închisoare, fie în aresturi, fie aşteptându-şi rândul. Acum Ponta poate conduce PSD fără probleme şi poate decide cine va conduce acest partid dacă el va ajunge preşedintele ţării, cine va fi Emil Boc al său.
 
O altă mişcare extrem de inteligenţă a fost atragerea lui Tăriceanu de partea sa. Câştigurile acestei mişcări sunt urmatorele:

Se ştie că cine împarte bani devine un jucător major pe scena politică. Un premier PSD în persoana lui Dragnea (singurul lider din partid cu viziune, în afară de el) ar fi ieşit de sub controlul său. Aşa că Dragnea poate rămâne doar preşedintele partidului, fără să devină extrem de periculos. Dar pentru orice eventualitate, îl gardează pe Dragnea cu Sebastian Ghiţă. Din acest moment, soartă lui Dragnea e pecetluită; dacă nu îl bagă Ponta la închisoare, Ghiţă o va face cu certitudine. Până la congres, Ghiţă va conduce partidul şi cine ştie când va avea loc acesta.

Tăriceanu este o figură onorabilă şi decentă. Numirea lui în fruntea guvernului va da o imagine extrem de favorabilă atât în exterior, cât şi nucleului autentic liberal din interior. Voturile liberalilor din parlament îl ajută la o majoritate solidă, iar voturile nucleului dur a lui Tăriceanu îi asigură funcţia de preşedinte.

Odată ajuns preşedinte, îi va fi uşor să îşi creeze o majoritate solidă şi fără grupul lui Tăriceanu şi atunci funcţia acestuia poate fi promisă încă de pe acum lui Dragnea (la ureche) sau americanilor prin Maior (în acelaşi mod).
 
Pe plan extern, Ponta a înţeles că America este în dificultate. Presată de chinezi în zona Asia-Pacific, presată de ruşi în Europa şi de indieni în Africa, pierzând treptat accesul la resursele din Orientul Mijlociu, protecţia lor devine fragilă. Acceptarea scutului anti-rachetă pe teritoriul României de către Băsescu ne-a vulnerabilizat, în loc să ne întărească. În faţa pericolului rusesc, China, şi nu America, poate fi adevăratul scut.

Semnalele transmise de Ponta atât în China, cât şi în Rusia (prin participarea la Olimpiada de la Soci) arată faptul că „Micul Titulescu” a crescut. Va plăţi totuşi greşelile tinereţii. Nu faptul că a fost ofiţer SIE (acesta era secretul lui Polichinelle), ci faptul că s-a lăsat corupt de Sebastian Ghiţă îl face santajabil. Înregistrările pe care le are Ghiţă cu el îl vor face pe acesta stăpânul jocului intern. Lipsa de scrupule a acestei canalii l-a făcut deja un personaj detestat. Nu va trece mult şi Ponta va începe să deconteze mizeriile lui Ghiţă.
 
După ce am descris cele două personaje dintr-o perspectivă absolut subiectivă, vă daţi seama că nu aş avea motive să votez cu nici unul dintre ei. După ce am urmărit cele două dezbateri, am realizat faptul că lipsa de cultură, ignoranţa şi stupiditatea lui Iohannis nu au cum să îl recomande pentru funcţia supremă într-un stat.

În ciudă faptului că sunt de dreapta, am decis să votez cu Ponta în speranţa că Tăriceanu va reuşi să refacă PNL.